Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Matteo a lansat "Amândoi", o piesă inspirată din viața sa - LYRIC VIDEO

Matteo a lansat un lyric video pentru noul single intitulat “Amândoi”. Artistul a mărturisit că melodia este inspirată chiar din viața sa.

Publicat

pe

Matteo - "Amândoi" Single

Matteo a lansat un lyric video pentru noul single intitulat “Amândoi”, pe care artistul l-a făcut cadou fanilor cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Piesa s-a bucurat de un mare succes, un singur cont de YouTube având peste 700 de mii de vizualizări. Lyric video-ul a fost și el primit foarte bine și a strâns într-o singură zi peste 8 mii de vizite. Artistul a mărturisit că melodia este inspirată chiar din viața sa, dar oare cine este prințesa care a fugit din castelul său? Trebuie să recunoaștem că versurile cântecului parcă descriu relația pe care Matteo a avut-o cu Delia timp de 2 ani de zile.

Matteo - "Amândoi" Single

Matteo - "Amândoi" Single

"Noul meu single este o piesă care a prins foarte bine la public în timpul concertelor mele. La scurt timp de la apariția ei pe net, fanii de pe Facebook au reacționat foarte bine, îndrăgostindu-se imediat de "Amândoi". Piesa, pe care am scris-o în aproximativ jumătate de oră, e inspirată din viața mea, din lucruri ce mi s-au întâmplat mie, absolut oricine putând să se regăsească în versurile ei", a declarat Matteo.

Single-ul calcă pe urmele hiturilor "Push It" și "Tu Tu Tu" care s-au aflat pe primele locuri în topurile de specialitate și au fost difuzate în toate cluburile din țară, în 2012.

Matteo a abordat genul reggae și dancehall încă din 2006, când s-a lasat pe piața muzicală din România. Inspirat de artiști precum Bob Marley, Peter Tosh, Chaka Demus & Plies, Black Uhru, Matteo îmbină sound-urile reggae cu cele balcanice. Acesta a fost motivul pentru care Loredana l-a contactat pe Matteo pentru piesa "Depărtare, depărtare". Cântecul a devenit un hit, iar Matteo și-a asigurat poziția de cel mai bun artist de muzică reggae din România.

Au urmat numeroase colaborări cu artiști precum Delia Matache, Claudia Pavel, Wassabi, Alex Velea, Anda Adam, DJ Rynno & Silvia, Amsterdam Avenue, Bloggers sau Taraful din Clejani, pentru care a compus și produs melodii. În 2010, Matteo a lansat primul single solo, "Lovaman" și a cântat cu cei de la Narcotic Sound & Christian D. Anul 2011 a fost marcat de lansarea single-ului "Champion" în colaborare cu Lee More.

Lyric video: Matteo - "Amândoi"

Comentează

Trending