Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Depeche Mode a dezvăluit titlul, data lansării și tracklistul noului album

Este oficial - noul album Depeche Mode se va numi "Delta Machine" și va fi lansat pe 26 martie. Clipul primului single va apărea pe 1 februarie.

Publicat

pe

depeche-mode
depeche-mode

Noul album Depeche Mode se va numi "Delta Machine" și va fi lansat pe 26 martie 2013 sub egida casei de discuri Columbia Records. Anunțul a fost făcut recent, pe site-ul oficial al trupei, venind însoțit și de opiniile membrilor formației cu privire la procesul de compoziție. Tracklistul albumului precum și numele primului single au fost de asemenea dezvăluite.

Depeche Mode - Dave Gahan

Depeche Mode - Dave Gahan │ FOTO: Nicola Schiazza www.facebook.com

"Procesul de compunere al acestui album a fost extrem de dificil întrucât am dorit ca sound-ul acestei colecții de piese să fie unul foarte modern. Am vrut ca oamenii să se simtă bine ascultând acest album și să capete la final un fel de pace interioară", a declarat chitaristul formației, Martin Gore.

Depeche Mode a dezvăluit și numele primului single ce va promova albumul "Delta Machine". Extrasul se va numi "Heaven" iar videoclipul va avea premiera pe VEVO la data de 1 februarie 2013.

"Odată cu lansarea acestui album ne-am schimbat complet viziunea cu privire la modul în care se compune un material discografic. În momentul în care realizăm că ne lovim de un perete și sound-ul începe să devină normal, banal, o luăm de la capăt și îi dăm acel stil organic , specific Depeche Mode. Așa am compus "Delta Machine" și abia așteptăm ca fanii să îl poată asculta", a mărturisit Dave Gahan, solistul DM. 

Depeche Mode va susține anul acesta cel de-al 2-lea concert din România, după show-ul din 2006. Evenimentul va avea loc pe 15 mai 2013 la Arena Națională din București, biletele pentru gazon A fiind deja epuizate. Mai multe detalii despre concert puteți afla de pe pagina din agendă dedicată evenimentului.

Până la lansarea noului videoclip al piesei  "Heaven" vă invităm să ascultați cea mai recentă melodie postată de trupă pe canalul oficial de YouTube.

Depeche Mode - "Angel of Love"

Tracklist "Delta Machine" - Depeche Mode

Depeche Mode - Coperta albumului "Delta Machine"

Depeche Mode - Coperta albumului "Delta Machine"

STANDARD

  1. Welcome To My World
  2. Angel
  3. Heaven
  4. Secret To The End
  5. My Little Universe
  6. Slow
  7. Broken
  8. The Child Inside
  9. Soft Touch / Raw Nerve
  10. Should Be Higher
  11. Alone
  12. Soothe My Soul
  13. Goodbye

DELUXE EDITION

DISC 1

  1. Welcome To My World
  2. Angel
  3. Heaven
  4. Secret To The End
  5. My Little Universe
  6. Slow
  7. Broken
  8. The Child Inside
  9. Soft Touch / Raw Nerve
  10. Should Be Higher
  11. Alone
  12. Soothe My Soul
  13. Goodbye

DISC 2

  1. Long Time Lie
  2. Happens All The Time
  3. Always
  4. All That’s Mine

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concert Depeche Mode pe 15 mai la Arena Nationala
Concerte miercuri, 15 mai 2013

DEPECHE MODE

Loc
Arena Națională
Comentează

Muzică și film

Avanpremiera filmului Depeche Mode: M - Când muzica devine doliu și dans

Aseară am avut șansa să fiu la avanpremiera Depeche Mode: M și încă port în mine senzația că am fost martoră la ceva mult mai mare decât un film. A fost o experiență care mi-a reamintit, cu o luciditate emoționantă, că nu suntem veșnici. Muzica poate deveni puntea dintre viață și moarte, dintre ceea ce pierdem și ceea ce ne rămâne, iar uneori dansul, durerea și bucuria pot coexista, chiar în același cadru.

Publicat

pe

Poster oficial film Depeche Mode: M
Poster oficial film Depeche Mode: M │ FOTO: Depeche Mode www.facebook.com

Conceput și regizat de cineastul mexican Fernando Frias, filmul surprinde cadre din cele trei concerte sold-out ale trupei în Mexico City, la care au participat peste 200.000 de fani, combinând imagini din concerte cu interludii interpretative și materiale de arhivă. Astfel, este celebrată influența globală a trupei, explorând în același timp legătura profundă dintre muzică, mortalitate și tradiția mexicană.

Filmul nu urmărește structura clasică a unui concert filmat integral. Nu regăsim întregul setlist, ci doar anumite piese, alese parcă nu pentru a reda fidel show-ul, ci pentru a susține un fir emoțional, aproape ritualic. Fiecare creație este însoțită de secvențe din arhive, momente vizuale și reflecții filmate care amplifică sensul întregii povești. Nu este doar un concert, ci o contemplare sonoră asupra disparițiilor, legăturii puternice cu fanii și a demnității cu care întâmpinăm fragilitatea existenței.

Am avut norocul să fiu martoră la patru concerte din turneul "Memento Mori", iar fiecare spectacol a fost o călătorie în sine, o punte între durere și speranță, o celebrare a vieții în fața inevitabilului. Acele patru seri m-au conectat nu doar cu muzica, ci și cu un sentiment comun de efemeritate și de dorință de a trăi cu adevărat, acum și aici. În marea de spectatori în care mă aflam, am înțeles că nu am în fața mea doar show-ul uneia dintre cele mai bune formații din lume, ci particip la o formă de catharsis colectiv, un fel o promisiune că vom atinge din nou părti din absolut împreună, privind dincolo de pragul morții.

Moartea neașteptată a lui Andrew Fletcher a lăsat o amprentă adâncă, evident prin motivele și piesele care au fost promovate ca single-uri de pe acest album. În timpul piesei "World in My Eyes", pe ecran a fost proiectată imaginea lui Andy, iar mulțimea a ridicat în semn de respect fotografii cu el. Acest moment, ca o reverență tăcută, a devenit pe parcursul tuturor spectacolelor un tribut emoționant pentru o prezență care continuă să trăiască în inimile tuturor care au apreciat rolul acestuia în destinul trupei.

La un moment dat, vocea lui Dave Gahan răsună puternic: "Remember!" - ca un strigăt care nu e doar pentru fani, ci pentru întreaga omenire. Ca o chemare de a nu uita ce contează cu adevărat, de a păstra vii amintirile, legăturile, oamenii. Este acel reminder profund că, dincolo de zgomot, trecerea ireversibilă a timpului și pierderi, ceea ce dăinuie este emoția trăită împreună.

Iar atunci când Dave ajunge la "Reach out and touch faith", simți că nu mai e doar un vers, ci un îndemn profund. Un apel la a nu uita că, dincolo de haosul lumii de astăzi, avem încă nevoie de credință - în ceva, în cineva, în noi. Se punctează că nevoia de a te apropia, a simți, a crede nu sunt gesturi naive, ci forme esențiale de rezistență, în mijlocul fragilității noastre "down to the bone".

Finalul filmului m-a atins adânc, aducând în prim-plan Epopeea lui Ghilgameș, un erou care înțelege că nemurirea nu înseamnă să trăiești veșnic, ci să rămâi viu în sufletele și amintirile celor pe care i-ai iubit și care te iubesc. Este o lecție despre cum faptele și legăturile noastre pot să dăinuie dincolo de timp, oferindu-ne o formă de eternitate plină de sens.

Lansarea concertului pe DVD și a pieselor în mod integral în toate formatele se va realiza pe 5 decembrie, urmând să fie incluse și patru noi creații, "In The End" (compusă de Martin Gore și Richard Butler), fiind lansată chiar astăzi și păstrând linia albumului:

"We're waiting
For the day
For hope to come our way
For something to believe in
To nullify this feeling
Looking for a sign
A light to guide the blind
To save us from our death throes
Where did all the time go?"

"Depeche Mode: M" distribuit aici de QRIOS Interactive va fi proiectat în cinematografele din toată lumea doar în datele de 28 și 30 octombrie și vă recomand să nu pierdeți această experiență emoționantă, o meditație profundă asupra vieții, a pierderii și a speranței. Răspundeți prezent invitației de a vă aduce aminte că deși timpul nostru aici este limitat, fiecare clipă trăită în adevăr și credință, cu intenție și curaj dă un real sens existenței noastre.

Citește în continuare

Muzică și film

Depeche Mode ajunge în cinematografe cu filmul-concert "Depeche Mode: M"

Depeche Mode va ajunge pe marile ecrane în toamna acestui an cu "Depeche Mode: M", un lungmetraj muzical filmat în timpul turneului "Memento Mori" din Mexic. Găsești întreaga poveste în articol.

Publicat

pe

Dave Gahan, concert Depeche Mode, București 26 iulie 2023
Dave Gahan, concert Depeche Mode, București 26 iulie 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

"Depeche Mode: M" va ajunge în cinematografe și IMAX începând cu 28 octombrie, iar biletele vor fi puse în vânzare pe 17 septembrie pe site-ul oficial al formației. Filmul este lansat prin Sony Music Vision și Trafalgar Releasing și va rula în peste 2.500 de cinematografe.

"Depeche Mode: M" a avut premiera la Festivalul de Film de la Tribeca în iunie, fiind unul dintre numeroasele proiecte muzicale care au apărut în programul ediției din acest an. Filmul a fost regizat de Fernando Frías de la Parra și prezintă cele trei concerte ale trupei din 2023 în Mexico City, pe Estadio GNP Seguros, unde au participat peste 200.000 de fani. Pelicula combină imagini din concert cu intervenții interpretative și materiale de arhivă.

"Depeche Mode: M" se dorește a fi o călătorie cinematografică în lumea profundă a culturii mexicane și a relației dintre muzică, mortalitate și tradiția mexicană. Pelicula explorează acest punct de întâlnire sacru unde durerea, memoria, bucuria și dansul se contopesc.

Turneul mondial "Memento Mori" a promovat albumul cu același nume, cel de-al cincisprezecelea din discografia trupei. A început pe 23 martie 2023 și s-a încheiat pe 8 aprilie 2024, cuantificând peste 112 concerte și aproximativ 3 milioane de bilete vândute. "Memento Mori" a fost primul turneu în care nu a participat claviaturistul Andy Fletcher, care a murit în 2022. Cu această călătorie muzicală, Depeche Mode a revenit și în țara noastră, susținând un concert la Arena Națională din București pe 26 iulie 2023.

După ce a vândut peste 100 de milioane de albume și a cântat în fața a peste 35 de milioane de fani din întreaga lume, Depeche Mode rămâne o forță muzicală într-o continuă evoluție. O inspirație de necontestat pentru fani, critici și artiști deopotrivă, Depeche Mode continuă să avanseze, albumul și turneul "Memento Mori" reprezentând cel mai nou capitol artistic din istoria grupului.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending