Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Ascultă "Daylight" de la Maroon 5 cântată de artiști din întreaga lume - VIDEO

Piesa "Daylight" de pe ultimul album Maroon 5 a fost reinterpretată de artiști din toate colțurile lumii. Noul videoclip face parte din proiectul caritabil Playing For Change (PFC).

Publicat

pe

Secvență clip "Daylight" - Playing For Change

Piesa "Daylight" de pe ultimul album Maroon 5 a fost reinterpretată de artiști din toate colțurile lumii. Noul videoclip face parte din proiectul muzical Playing For Change (PFC) care își propune să strângă fonduri pentru construirea de școli și centre de învățământ.

Secvență clip "Daylight" - Playing For Change

Secvență clip "Daylight" - Playing For Change

Fundația Playing For Change este dedicată schimbării mediului social prin intermediul muzicii. Considerată un limbaj universal, muzica permite oferirea unei alternative și a unui refugiu pentru persoanele din comunitățile dezavantajate de pretutindeni. Efortul creativ este încurajat și stimulat prin diverse campanii și proiecte, organizația ocupându-se de asemenea de strângerea de fonduri pentru construirea de școli de muzică și achiziționarea de instrumente muzicale.

Noul videoclip al piesei "Daylight" se înscrie pe lista proiectelor organizate de PFC. Artiștii care apar în clipul Playing For Change au fost înregistrați live, scenariul clipului purtând privitorul din stradă până pe scenă, alături de membrii Maroon 5.  Scopul final este de a produce empatie și de a ajunge în inimile oamenilor.

Piesa "Daylight" este cel de-al 3-lea extras de pe albumul "Overexposed". Single-ul a fost interpretat în premieră pe 8 noiembrie în cadrul concursului The Voice, fiind apoi promovat și la alte emisiuni precum The Ellen DeGeneres Show și SNL.

Videoclipul oficial al piesei a fost lansat în decembrie 2012. Pentru realizarea lui membrii trupei Maroon 5 au apelat la suportul unei baze impresionante de fani.

Avem nevoie de ajutorul vostru pentru realizarea viitorului nostru videoclip. Dorim să vă auzim povestea, așa încât vă rugăm să înregistrați câteva gânduri. Există posibilitatea ca videoclipul piesei "Daylight", regizat de Jonas Akerlund, să conțină înregistrarea voastră. Indiferent de cât de diferiți am fi, există teme comune care ne unesc, ne inspiră și ne arată lucrurile care sunt cu adevărat importante. Prin acest videoclip vom prezenta lumea de astăzi și cea de dincolo de rutină, creând astfel mai mult decât un clip”, declara Adam Levine la momentul demarării proiectului.

Ideea de comunitate construită prin intermediul muzicii a existat așadar și în clipul original al melodiei. În varianta Playing For Change publicul este însă mai divers, mesajul adresându-se nu doar fanilor Maroon 5, ci oamenilor de pretutindeni.

Maroon 5 - "Daylight" (Playing for Change)

Trending