Celebrul chitarist Paul Gilbert va reveni la București cu un concert pe care îl va susține pe 31 martie la Hard Rock Cafe începând cu ora 20.00. Cu o carieră de peste 25 de ani și numeroase albume lansate alături de Mr. Big și Racer X, profesorul chitarei electrice, a lansat pe 15 octombrie 2012 cel de-al 12-lea album, intitulat "Vibrato".
Biletele se găsesc pe Eventim la prețurile de 80 lei (loc în picioare) și 140 lei (loc la masă).

Paul Gilbert │ FOTO: www.facebook.com
Apreciat pentru tehnica sa desăvârșită, Paul Gilbert și-a descoperit pasiunea încă de la vârsta de 5 ani, când părinții lui i-au dăruit o chitară și un amplificator de jucărie. La 15 ani, cânta deja într-o formație, iar mai târziu s-a făcut cunoscut publicului larg prin intermediul trupei Racer X. În 1988, pune bazele celebrei formații Mr. Big, alături de Billy Sheehan, Pat Torpey și Eric Martin, împreună cu care a cucerit întreaga lume. Piese precum "To be with you", "Just take my heart" sau "Take cover" rămân piese de referință în istoria rock-ului.
În 2013, Paul Gilbert își promovează ultimul său album, "Vibrato", lansat anul trecut pe care Mike Portnoy l-a inclus în topul celor mai bune albume apărute în 2012. La realizarea materialului și-au adus contribuția nume precum Thomas Lang, Kelly Lemieux și Emi Gilbert. "Vibrato" este un mix eclectic de rock, jazz, blues și prog-rock în care Gilbert își etalează și calitățile vocale, pe lângă cele instrumentale. Materialul iese din tipar obișnuit al albumelor scoase de chitariștii de top din lume și reprezintă o adevărată revelație în domeniu datorită stilului său îndrăzneț și original, ceea ce îl atestă încă o dată pe Paul Gibert drept unul dintre cei mai mari muzicieni ai planetei.













































