Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Brian Joubert, Irina Slutskaya și Johnny Weir vin la Kings On Ice 2013

Gala aniversară Kings On Ice, ce va avea loc pe 30 martie 2013 la patinoarul Mihai Flamaropol din București, va reuni campionii mondiali ai patinajului artistic contemporan, primele nume confirmate alaturi de Evgeni Plushenko, fiind celebrii Irina Slutskaya, Johnny Wier și Brian Joubert.

Publicat

pe

Kings On Ice 2013
Kings On Ice 2013

Gala aniversară Kings On Ice 2013, ce va avea loc pe 30 martie la patinoarul Mihai Flamaropol din București, va reuni campionii mondiali ai patinajului artistic contemporan, primele nume confirmate alături de Evgeni Plushenko, fiind celebrii Irina Slutskaya, Johnny Wier și Brian Joubert.
Biletele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, Sala Palatului sau online, pe myticket.ro la prețuri cuprinse între 100 și 400 de lei.

Kings On Ice 2013

Kings On Ice 2013

Una dintre cele mai iubite și premiate patinatoare a tuturor timpurilor, Irina Slutskaya va sosi pentru prima dată în România în cadrul galei aniversare Kings On Ice din acest an. Cu un palmares impresionant ce include doua medalii în cadrul Campionatului Mondial, șapte titluri în Campionatele Europene, două medalii olimpice, precum și multe alte premii la activ, Slutskaya este cu siguranță o figură emblematica în istoria patinajului. Irina a devenit cunoscută în lumea întreagâ în 1996, când la vârsta de 16 ani a câștigat primul titlu în cadrul Campionatului European din Sofia. Patinatoarea s-a remarcat printr-un stil original dezvoltat de-a lungul anilor ce a dus la realizarea dublei piruete Biellmann cu schimbare de picior, mișcare pe care a inventat-o. Ambasadoare a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Sotchi, Slutskaya este considerată regina patinajului în Rusia, câștigătoare de neegalat a Campionatului Național din țara natală. Sportiva și-a dedicat foarte mult timp implicării în numeroase proiecte educative și sociale, performanța ce i-a adus în 2006 titlul de Femeia Atletă a anului, iar în 2007 ordinul de onoare oferit de însuși președintele Rusiei pentru contribuția adusă sportului. Mai mult decât atât, Slutskaya este cunoscută și pentru aparițiile în peste 16 filme documentare despre arta patinajului.

În cadrul celei de-a cincea ediții Kings On Ice, la București se va afla pentru prima dată și patinatorul american Johnny Weir. A debutat în anul 1996 în cadrul campionatelor pentru juniori unde timp de aproape cinci ani a câștigat numeroase premii și medalii. Afirmându-se încă de la început ca un strălucit artist al patinajului, Weir a obținut titlul de cel mai bun patinator din lume la secțiunea pentru Juniori din anul 2001. De două ori medaliat al Jocurilor Olimpice, patinatorul are la activ și premiul Cupa Chinei și a Rusiei în sezonul 2007-2008, fiind în același timp și unul dintre puținii sportivi din lume medaliat la fiecare ediție a celebrelor Grand Prix. Numit în 2010 de către cunoscuta revistă Skating Magazine "patinatorul anului", Wier este apreciat nu doar pentru rezultatele remarcabile în sfera patinajului artistic, ci și pentru stilul său nonconformist și implicarea în lumea modei.

Celor doi patinatori li se va alătura și îndrăgitul Brian Joubert. Celebrul sportiv a devenit un nume reprezentativ pentru patinajul artistic din Franța și nu numai, clasându-se pe primul loc în competiția masculină a Campionatelor Mondiale de patinaj artistic de la Tokyo în 2007. Brian a câștigat atunci aprecierea absolută a publicului și în special a susținătorilor francezi, aducând țățrii natale o medalie de aur într-o competiție mondială după o pauză de 42 de ani. Cu șapte medalii de aur câștigate la Campionatul Național din Franța (2003-2008, 2011), presa internațională l-a declarat în repetate rănduri drept "regele francez" al patinajului artistic, tânărul sportiv trecându-și în palmares și titlul de campion european în 2004, 2007 și 2009. Cariera sa cuprinde însa numeroase alte medalii și distincții la diferite competiții internaționale, fiind totodata unul dintre cei mai carismatici reprezentanți ai acestui sport.

Dupa patru ediții Kings On Ice desfășurate cu casa închisă, unul dintre cele mai iubite sporturi din lume, patinajul artistic, va atinge apogeul la Bucuresti. Alături de cei mai buni patinatori ai momentului de la gală nu vor lipsi campionul absolut al patinajului, Evgeni Plushenko, dar și binecunoscutul violonist Edvin Marton. Astfel, ediția din acest an va continua tradiția inaugurată în 2007 și promite publicului român un nou spectacol impresionant de acrobații și dans pe gheață.

Kings on Ice 2012 Bucharest - Evgeni Plushenko & Edvin Marton

Comentează

Trending