Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică și film

Primul documentar despre Beyonce are premiera pe HBO

Primul documentar despre Beyonce va avea premiera pe HBO, pe 16 februarie 2013. Filmul este un colaj de înregistrări private realizate in mare parte chiar de artistă.

Publicat

pe

Beyonce - documentar
Beyonce - documentar │ FOTO: www.facebook.com

Deși este explozivă pe scenă, Beyonce este un mare mister în viața privată. Artista nu a vrut niciodată să dezvăluie prea multe despre ea ca om și a vorbit mereu doar despre artista Beyonce. De exemplu, relația cu Jay-Z, deși era evidentă, a fost ținută secret și chiar negată o lungă perioadă de timp. Din acest motiv, primul documentar despre artistă este așteptat cu mare interes de public.

Pelicula este regizată chiar de Beyonce și va avea premiera pe HBO, pe 16 februarie 2013. Filmul este alcătuit dintr-un colaj de înregistrări private ce nu au mai fost publicate până acum. Mai jos puteți vedea un scurt teaser.

Beyonce - documentar

Primul documentar despre Beyonce are premiera pe HBO │ FOTO: www.facebook.com

„Toată lumea știe muzica lui Beyonce, dar puțin cunosc persoana. Alături de imagini electrizante cu Beyonce pe scenă, acest documentar privește dincolo de glamour, dezvăluind o femeie impresionantă, vulnerabilă și de neuitat”, a declarat Michael Lombardo, președintele HBO Programming.

Acest documentar este un protret al tuturor fețelor pe care cântăreța premiată cu Grammy, femeia de afaceri, compozitoarea, actrița, antreprenoarea, soția și mama Beyonce le „poartă” cu succes. Multe dintre înregistrări sunt filmate chiar de artistă, cu laptopul. Filmările reflectă realitatea unei celebrități ca Beyonce, dezvăluie refugiul pe care îl găsește aceasta pe scenă, dar vorbesc și despre bucuria pe care a descoperit-o odată ce a devenit mamă.

Publicul va avea ocazia să vadă în documentar secvențe din perioada copilăriei petrecută în Houston, ce arată cum s-a consolidat relația lui Beyonce cu familia sa. De asemenea, filmul va aborda și momentul dificil în care artista decide să renunțe la tatăl său ca manager și să-și conducă singură cariera și să pun bazele companiei Parkwood Entertainment.

Beyonce Live

Beyonce Live │ FOTO: www.facebook.com

Nu vor lipsi nici momente din studio, unde aceasta trece prin încercări intense din punct de vedere psihic. Fanii vor putea vedea prin ce provocări emoționale trece Beyonce când trebuie să susțină concerte live, să conducă o afacere, să aibă grijă de familia sa și să revină în lumina reflectoarelor după nașterea fiicei sale Blue Ivy Carter, în ianuarie 2012.

Pe scurt, un documentar despre viața unei artiste ca Beyonce, care reușește să se păstreze în fruntea clasamentelor de ani buni, sună interesant. Acesta merită văzut, mai ales că până acum viața artistei pare perfectă – face ceea ce îi place și are succes, are o căsnicie fericită, este admirată pentru frumusețea sa și formele voluptoase și nu a fost niciodată vedeta presei de cancan.

 Documentar Beyonce - Teaser

Industria muzicala

Beyonce a bătut recorduri mondiale cu turneul "Cowboy Carter"

Pe 26 iulie, Beyonce a încheiat în forță turneul "Cowboy Carter" cu o performanță spectaculoasă la Stadionul Allegiant din Las Vegas. Calculele după această călătorie muzicală sunt extraordinare, artista bătând mai multe recorduri.

Publicat

pe

Beyonce - Cowboy Carter
Beyonce - Cowboy Carter │ FOTO: captură YouTube / Beyonce

Beyonce a creionat un final memorabil pentru turneul "Cowboy Carter", la ultimul concert din această serie urcând pe scenă, ca invitați speciali, Destiny’s Child, Jay-Z și Shaboozey. Cu încasări de peste 400 de milioane de dolari încasări, "Cowboy Carter" a devenit cel mai profitabil turneu country din toate timpurile și cel mai scurt turneu muzical care a atins această sumă.

Turneul a fost constituit din 32 de concerte în nouă orașe: Inglewood (California), Chicago (Illinois), East Rutherford (New Jersey), Londra, Paris, Houston (Texas), Landover (Maryland), Atlanta (Georgia) și Las Vegas (Nevada). Au participat peste 1,5 milioane de spectatori. 

Beyonce își extinde recordurile: este artistul de culoare cu cele mai mari încasări din toate timpurile și, totodată, cel mai de succes artist R&B din punct de vedere financiar. Cu acest turneu, devine prima femeie și primul artist american care reușește să aibă două turnee diferite ce depășesc pragul de 400 de milioane de dolari. Turneul ei anterior, "Renaissance World Tour - Act 1", a generat în 2023 încasări de 580 de milioane de dolari.

Turneul impresionant a venit în acompanierea albumului "Cowboy Carter", lansat de cântăreață în martie 2024. Ca prim disc country semnat de Beyonce, acesta include colaborări cu legende ale muzicii country, precum și cu artiști de culoare, tot din sfera muzicii country.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Miley Cyrus a fost invitata lui Beyonce la un concert în Paris

Queen B se află în plin turneu de promovare a albumului "Cowboy Carter", iar pe lângă reprezentațiile solo spectaculoase, cântăreața își încântă fanii și cu momente artistice alături de invitați speciali. Miley Cyrus a surprins audiența când a urcat pe scenă și a cântat împreună cu Beyonce piesa "II Most Wanted".

Publicat

pe

Beyonce și Miley Cyrus la concertul din Paris
Beyonce și Miley Cyrus la concertul din Paris │ FOTO: Miley Cyrus www.facebook.com

Miley Cyrus a devenit primul invitat oficial care a urcat pe scenă alături de Beyonce, în cadrul turneului "Cowboy Carter". Artista și-a făcut apariția pe 19 iunie pe Stade de France din Paris pentru a cânta în premieră duetul "II Most Wanted", premiat cu Grammy.

Zvonurile conform cărora Cyrus este invitată în concertul lui Beyonce circulaseră deja în mediul online. Artista, care se afla la Paris pentru a cânta la Billions Club Live de la Spotify, fusese văzută făcând teste de sunet cu Beyonce, care se pregătea pentru prima dintre cele trei reprezentații din Franța.

Piesa "II Most Wanted" este extrasă de pe albumul "Cowboy Carter" a lui Beyonce, lansat în martie 2024. Acest material discografic i-a purtat noroc artistei. Pentru prima dată în cariera ei legendară, Beyonce a luat acasă trofeul "Albumul Anului" la ceremonia de decernare a Premiilor Grammy 2025. Mai mult, cântăreața a bifat o nouă reușită, devenind prima artistă de culoare care a câștigat "Cel mai bun album country", iar "II Most Wanted" a fost desemnat "Cel mai bun duo/ grup country".

"Să fiu alături de o DIVĂ atât de modestă, grațioasă și legendară a fost un vis devenit realitate. Mulțumesc pentru oportunitatea de a performa împreună la Paris și de a cânta piesa noastră despre prietenie. Faptul că am învățat de la tine și te-am iubit toată viața, ca mai apoi să stăm împreună în ținute aurii asortate este mai mult decât mi-aș fi putut imagina. Să închei cu ceva atât de frumos precum un stadion plin de oameni care cântă <<II Most Wanted>> alături de noi a fost finalul suprem. Mulțumesc, B. Voi fi mereu alături de tine!", a transmis Miley Cyrus.

Beyonce a susținut mai bine de jumătate din turneul său mondial "Cowboy Carter", cu show-uri deja livrate în Los Angeles, Chicago, New Jersey și Londra. După ce va încheia toate reprezentațiile din Paris, artista se va întoarce în Statele Unite pentru concerte în Houston, Washington, D.C., Atlanta și Las Vegas.

FOTO și VIDEO: Beyonce și Miley Cyrus la Paris (click pe săgeata din dreapta)

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending