Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Gotye – Somebody That I Used To Know este cel mai vândut single în 2012

Somebody That I Used To Know al lui Gotye este cel mai vândut single din Regatul Unit în 2012. În top 10 mai apar Nicki Minaj, Carly Rae Jepsen, Jessie J, Maroon 5 și coreanul PSY.

Publicat

pe

Gotye - Somebody That I Used To Know
Gotye - Somebody That I Used To Know

Ne apropiem de sfârșitul anului, iar cei de la Official Charts Company din Regatul Unit încept să dezvăluie topurile anului 2012. După ce am văzut care sunt cele mai bine vândute albume, este timpul să aflăm ce single a făcut cele mai multe vânzări anul acesta în Regatul Unit.

Gotye - Somebody That I Used To Know

Gotye - Somebody That I Used To Know

Surpriză sau nu, Gotye ocupă 1 poziție a clasamentului cu single-ul Somebody That I Used To Know. Cântecul, care s-a repetat obsesiv inclusiv la radiourile din România, s-a vândut în peste 1,28 de milioane de copii, fiind unul dintre single-urile britanice ce a depășit bariera de 1 milion de exemplare în ultimii 60 de ani.

Gotye este un multi instrumentist de origine belgiană-australiană, ce a cunoscut un succes incredibil la nivel internațional odată cu single-ul Somebody That I Used To Know, ce promova al 3-lea material al artistului intitulat Making Mirrors. Piesa a fost compusă de Gotye și înregistrată în casa părinților săi din Mornington Peninsula. Așa cum era de așteptat, versurile sunt inspirate din experiențele personale ale artistului cu femeile.

Unul din motivele pentru care single-ul a devenit obsesiv pentru un public atât de larg și divers este ritmul de la începutul cântecului, care este de fapt un sample din piesa Seville de pe compilația Great Songs lansată de Luiz Bonfa în 1967.  Mai jos puteți asculta melodia integral.

Când a fost lansat, single-ul, ce reprezintă o colaborare cu artista Kimbra din Noua Zeelandă, a debutat pe locul 1 și a stat acolo timp de 5 săptămâni la rând.

În clasamentul celor mai vândute single-uri în 2012, în Regatul Unit, se mai numără Call Me Maybe al lui Carly Rae Jeosen, Starships semnat de Nicki Minaj și Domino al lui Jessie J. Chiar și binecunoscutul single, iubit de unii, urât de alții – Gangnam Style lansat de coreanul PSY ocupă un loc în top.

 Top 10 cele mai vândute single-uri din Regatul Unit în 2012

  1. SOMEBODY THAT I USED TO KNOW - GOTYE FT KIMBRA
  2. CALL ME MAYBE - CARLY RAE JEPSEN
  3. WE ARE YOUNG - FUN. FT JANELLE MONAE
  4. TITANIUM - DAVID GUETTA FT SIA
  5. STARSHIPS - NICKI MINAJ
  6. DOMINO - JESSIE J
  7. PAYPHONE - MAROON 5 FT WIZ KHALIFA
  8. WILD ONES - FLO RIDA FT SIA
  9. GANGNAM STYLE - PSY
  10. NEXT TO ME - EMELI SANDE

Luiz Bonfa - Seville

Comentează

Industria muzicala

David Guetta și OneRepublic au reînviat succesul piesei "Dragostea din tei" - VIDEO

DJ-ul David Guetta, în colaborare cu trupa OneRepublic, a lansat melodia "I Don't Wanna Wait", care include refrenul piesei "Dragostea din tei".

Publicat

pe

David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait
David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait │ FOTO: captură YouTube / David Guetta

Piesa lansată de David Guetta în colaborare cu OneRepublic marchează aniversarea a 20 de ani de la triumful internațional al piesei originale "Dragostea din tei". Dan Bălan, autorul hitului "Dragostea din tei", nu a fost inițial de acord să permită utilizarea melodiei sale de către David Guetta. Artistul a avut anumite rezerve, dorind ca piesa să fie ajustată conform viziunii sale artistice.

"Am permis acordul după ce s-au făcut câteva modificări în producție care, după părerea mea, trebuiau făcute pentru ca piesa să capete mai multă energie", a declarat Dan Bălan.

Între anii 2004-2005, "Dragostea din tei" a devenit un fenomen, fiind inclusă de revista Rolling Stone în top 50 cele mai vândute piese din toate timpurile, alături de nume legendare precum The Beatles, Queen, Michael Jackson și Nirvana. Melodia a ocupat locul întâi în clasamentele din 32 de țări timp de 16 săptămâni, un succes rar întâlnit în istoria muzicii pop.

În Franța, de exemplu, chart-ul Billboard a listat simultan cinci versiuni ale piesei "Dragostea din tei" în top 20, evidențiind un fenomen fără precedent în industria muzicală mondială. Varianta originală a trupei O-Zone s-a clasat pe primul loc, urmată de cover-ul trupei Haiducii pe locul doi, iar alte trei cover-uri ale aceleiași piese, interpretate în limba franceză, au ocupat, de asemenea, poziții în același top 20. Pentru autorul original al piesei, acest lucru ar fi însemnat că a scris simultan 5 hituri.

Au urmat numeroase versiuni în diverse limbi care au atins prima poziție în clasamentele țărilor de origine. De exemplu, varianta braziliană "Festa no Ape", interpretată în portugheză, a ajuns numărul 1 în Brazilia, fiind urmată de sute de adaptări în peste 35 de limbi străine.

Melodia a fost selectată pentru coloana sonoră a mai multor producții de la Hollywood, inclusiv în filme precum "Happy Feet", "Chicken Little" sau drama "It's Only the End of the World" al lui Xavier Dolan, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în anul 2016.

Succesul a continuat cu piesa "Live Your Life", unde Rihanna și T.I. au preluat refrenul "Dragostea din tei". Această colaborare i-a adus lui Dan Bălan o nominalizare la premiile Grammy, marcând o premieră pentru un artist din țara sa. "Live Your Life" a ocupat, de asemenea, prima poziție în Billboard-ul american, menținându-se în top timp de 6 săptămâni. Această versiune a fost inclusă și în mai multe filme de la Hollywood, cum ar fi "Hangover" sau "The Mitchells vs. The Machines".

David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait

Citește în continuare

Concerte & turnee

Nicki Minaj va concerta pentru prima dată în România, la SAGA Festival 2024

Nicki Minaj va concerta pentru prima dată în România și o va face în cadrul lui SAGA Festival 2024. Artista este al doilea mare nume pe care îl aflăm pentru festivalul de la Romaero Băneasa, după Armin van Buuren.

Publicat

pe

Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz
Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz │ FOTO: Nicki Minaj

Se pare că artista a ales România pentru singurul show pe care îl va susține în Europa de Est. Rapperița ne-a inclus în turneul său mondial PINK Friday 2, care a umplut deja stadioane pe tot globul. Nicki Minaj este cunoscută pentru hituri ca "Starships", "Super Bass", dar și "Anaconda". Organizatorii SAGA au pregătit și un tip special de bilete cu ocazia acestui anunț: Pink Ticket.

Aceste bilete speciale se pot achiziționa în rate, cu doar 49 de lei depozit și includ articole speciale de merchandising.

Pe numele său real Onika Tanya Maraj-Petty, artista Nicki Minaj s-a născut pe 8 decembrie 1982 în Trinidad și Tobago. Este cunoscută pentru flow-ul rapid din rap, alter ego-uri și a devenit celebră prin intermediul a 3 mixtape-uri lansate între 2007 și 2009. Albumul său de debut, "Pink Friday" din 2010 a urcat direct pe locul întâi în topul US Billboard 200.

Cel mai nou album al său este "Pink Friday 2", lansat în 2023, care include piese produse de fratele lui Billie Eilish, Finneas, dar și colaborări cu Murda Beatz, Dr. Luke, Drake, Lil Uzi Vert, Lil Wayne, J. Cole. Are peste 20 de piese în total.

Nicki Minaj are o carieră cinematografică activă și a apărut în mai multe filme și animații. Iată câteva dintre rolurile ei remarcabile:

1. "The Other Woman" (2014) - Nicki a interpretat rolul lui Lydia, asistenta lui Carly (interpretată de Cameron Diaz), în această comedie despre trei femei care descoperă că sunt înșelate de același bărbat.

2. "Barbershop: The Next Cut" (2016) - În acest film, Nicki Minaj a jucat rolul lui Draya, o coafeză într-un salon de înfrumusețare deținut de Calvin (interpretat de Ice Cube).

3. "Ice Age: Continental Drift" (2012) - Nicki a împrumutat vocea unui personaj feminin, Steffie, în această animație din seria "Ice Age".

4. "The Angry Birds Movie 2" (2019) - În această continuare a filmului "The Angry Birds Movie", Nicki a interpretat rolul lui Pinky, unul dintre personajele negative din film.

SAGA Festival 2024 înseamnă peste 200.000 de raveri, peste 150 de artiști, peste 6 scene și 3 zile de party. Se desfășoară la Romaero Băneasa pe 5, 6 și 7 iulie 2024. În lineup se află pe lângă Nicki Minaj și Armin Van Buuren, Raye, Loreen, James Hype, Dennis Lloyd și mulți alții.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Jessie J, Roisin Murphy, Katie Melua concertează în cadrul "Timișoara 2023 la nesfârșit"

Jessie J, Roisin Murphy, Katie Melua, Delia, Sonics, EMAA, Klangphonics, unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, vor urca pe scena evenimentului "Timișoara 2023 la nesfârșit", în Piața Unirii din Timișoara. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Concert Jessie J la Electric Castle pe 22 iulie 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Timișoara, Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, își va încheia anul de transformare cu un eveniment care se va desfășura între 7 și 10 decembrie. Această celebrare cu multiple fațete urmărește să încapsuleze bogăția și impactul călătoriei culturale întreprinse de-a lungul anului. Evenimentul este organizat și finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Program muzical "Timișoara 2023 la nesfârșit"

Vineri, 8 decembrie

De la ora 19:00, publicul îi va putea asculta pe Klangphonics, un trio german care produce și interpretează muzică electronică live. Folosind o combinație de instrumente acustice și elemente electronice, ei fac legătura între producător și formație live. Acest lucru are ca rezultat un sunet foarte natural, organic, păstrând în același timp energia asociată cu deep house și techno melodic. Pe scenă, tobele, chitara și diverse percuții sunt îmbinate cu sintetizatoare, creând un spectacol care funcționează la fel de bine în club sau în concert.

De la ora 19:55, pe scenă va urca Delia. Figură emblematică a muzicii românești și artistă completă, cu spectacole uimitoare. Inovatoare și proaspătă, mereu cu un pas înaintea tendințelor, Delia este o prezență constantă în topurile radio și autoarea unora dintre cele mai de succes piese de pe piață. Cameleonică și inspirată, Delia ar un stil ușor de recunoscut, show-uri remarcabile, o atitudine puternică și un stil mereu surprinzător.

De la ora 21:10, urcă pe scenă, pentru prima dată în Timișoara, Katie Melua, una dintre cele mai de succes cântărețe din Marea Britanie, cu peste 11 milioane de albume vândute și peste 56 de premii de platină. Melua își încântă publicul cu vocea sa unică, puternică și captivantă, cu interpretările sale impecabile și cu personalitatea sa fermecătoare. Scriitoare, compozitoare și aranjoare desăvârșită, Katie este, totodată, una dintre cele mai bine vândute artiste britanice din toate timpurile, cu 9 albume de studio multipremiate, cel mai recent fiind "Love & Money" (2023). Unele dintre cele mai cunoscute hituri ale sale includ "Nine Million Bicycles", "The Closest Thing to Crazy" și cover-ul celebrei piese "Wonderful Life".

Seara se va încheia cu un show aerian al trupei italiene Sonics, de la ora 22:15. Este una dintre primele trupe în lumea teatrului acrobatic aerian. Compania este formată din gimnaști, dansatori și atleți bine pregătiți, care creează împreună coregrafii acrobatice și noi spectacole aeriene pe aparate de scenă speciale și originale, de invenție proprie. Trupa Sonics a luat parte la evenimente majore, cum ar fi ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Torino din 2006 și ceremonia de deschidere a Stadionului Olimpic din Kiev pentru Campionatul European de Fotbal din 2012.

Sâmbătă, 9 decembrie

A doua zi, sâmbătă, 9 decembrie, spectacolul din Piața Unirii se reia, la ora 19:00, cu concertul artistei EMAA. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei cu Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, în timp ce piese precum "Sufletu’ imun" și "Zburătorul" s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale. Artista a scris muzică pentru show-uri TV precum "Spy Master" și "Hackerville". Vocea ei specială i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla’s Dreams și The Motans, rezultând piese care au petrecut multiple săptămâni în fruntea topurilor radio.

De la ora 20:00, Roisin Murphy va electriza publicul cu prezența ei scenică aparte. Având în palmares piese downtempo precum "Party Weirdo", hituri ca "The Time Is Now" și "Sing It Back", cu Moloko și o carieră solo extrem de diversă, care trece lejer de la cântece italiene la piese puternice precum "Let Me Know", publicul are prilejul să o asculte pentru prima dată în Timișoara pe cea mai inovatoare și mai neliniștită artistă din Marea Britanie. Cel mai recent album al ei, "Roisin Machine", a fost pregătit în liniște timp de două decenii, iar producția lui a durat zece ani.

Seara se va încheia cu un concert susținut de Jessie J, la rândul ei pentru prima dată în Timișoara, care va urca pe scenă de la ora 21:15. Artista este câștigătoare a mai multor premii Brit și nominalizată la premiile Grammy și are peste 1,5 miliarde de stream-uri, nenumărate albume de aur și platină și 23 de milioane de înregistrări vândute până în prezent. În 2011, ea și-a croit un loc pe scena mondială cu "Who You Are", care a primit discul de platină și s-a clasat în Top 15 al Billboard Top 200. Piesa "Price Tag" a ajuns pe locul 1 în 18 regiuni și, în cele din urmă, a devenit cvadruplu album de platină. I-a urmat "Domino", dublu album de platină. Au urmat nenumărate distincții, printre care prestigiosul premiu Brit, premiul BBC "Sound of 2011" și o invitație de a fi ambasadoare a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Piesa "Bang Bang", cu Ariana Grande și Nicki Minaj, a dominat topurile în 2014 și a obținut șase albume de platină.

Accesul la concertele din Piața Unirii din Timișoara este gratuit

Citește în continuare

Trending