Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Dave Grohl (Foo Fighters) lansează documentarul Sound City Studio în 2013 - TRAILER

Dave Grohl a lansat trailerul oficial al documentarului său despre emblematicul studio Sound City, unde au înregistrat artiști precum Neil Young, Nirvana, Metallica, Tom Petty sau Johnny Cash. Filmul are premiera în ianuarie 2013.

Publicat

pe

Documentar Sound City Studio
Documentar Sound City Studio

După numeroase teasere, Dave Grohl de la Foo Fighters a lansat un trailer oficial pentru documentarul său despre celebrul studio Sound City, pe care îl puteți vedea mai jos. Filmul va avea premiera în ianuarie anul viitor la festivalul Sundance Film ce are loc în Utah, SUA.

Dave Grohl (Foo Fighters) la filmările documentarului Sound City Studio

Dave Grohl (Foo Fighters) la filmările documentarului Sound City Studio │ FOTO: www.facebook.com

Sound City Studios este o un complex de 2 clădiri situat în Van Nuys, Los Angeles, California, deținut de familia Skeeter din 1970. Locul a devenit faimos datorită dotărilor tehnice, dar și spiritului inedit, de care muzicienii se îndrăgosteau. Primul album înregistrat în studio a fost After the Gold Rush al lui Neil Young, iar până în mai 2011 spațiul a fost umblat de nume importante din muzica precum Tom Petty, Rage Against the Machine, Johnny Cash sau Metallica. Mulți dintre acești artiști apar și în documentar și povestesc experiențele trăite la Sound City Studios.

În ciuda importanței lui în muzică, locul a fost nevoit să renunțe la studioul de înregistrări deoarece nu a putut să țină pasul cu evoluția tehnologică. Odată ce poți înregistra aproape oriunde, spațiul și-a pierdut farmecul.

În această eră a tehnologiei, în care poți manipula orice, cum putem păstra acel element uman?” – spune Dave Grohl, care a început realizarea documentariului după ce a cumpărat una dintre consolele de mixaj (Neve 8028) care se aflau în Sound City Studios.

Dave Grohl a descoperit studioul încă de pe vremea când bătea tobele pentru Nirvana. Trupa a înregistrat la Sound City emblematicul album Nevermind. Marcat de faptul că un spațiu în care s-a produs istorie în muzică este acum uitat, artistul și-a propus ca în documentar să pună accentul pe elementul uman din muzică și pe arta uitată de a înregistra analog.

Pentru coloana sonoră a documentarului, Dave Grohl a decis să lucreze cu celebrul producător Butch Vig și fostul său coleg de la Nirvana, basistul Krist Novoselic.

Documentar Sound City Studio - Trailer

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Un comentariu

Concerte & turnee

Foo Fighters a luat pulsul publicului la Tiny Desk; Urmărește show-ul - VIDEO

Foo Fighters a venit la NPR Music pentru a susține un concert restrâns, chiar intim, am putea spune, comparativ cu show-urile din arene, cu care formația este obișnuită. În cadrul Tiny Desk, Dave Grohl s-a simțit în largul său, stilul său jovial și anecdotic de a povesti cucerindu-i pe cei prezenți. Printre piesele incluse în setlist se numără și noul single "Child Actor".

Publicat

pe

Foo Fighters: Tiny Desk Concert
Foo Fighters: Tiny Desk Concert │ FOTO: Captură YouTube

Vocalistul Foo Fighters și-a exprimat bucuria de a fi prezent la Tiny Desk. Umorul l-a însoțit, desigur, pe totul parcursul setului, fiind o trăsătură deja cunoscută de fanii formației.

"Este o onoare să fiu aici. Am urmărit atât de multe concerte Tiny Desk și am câteva favorite. Trebuie să spun, când am văzut Trouble Funk strecurându-se în locul ăsta micuț de aici, mi-am zis: nu-i atât de micuț, dacă au încăput ei aici. Dar e grozav să fiu aici și să fiu acasă. Piesa asta se numește "Learn To Fly", a spus Dave Grohl și a lăsat ca trupa să preia linia melodică.

Înainte de piesa "Child Actor", Dave a avut o nouă precizare de făcut. Muzicianul a povestit o întâmplare hazlie dintr-o recentă apariție TV.

"Unul din lucrurile cele mai provocatoare când vine vorba de lansat muzică nouă este că stai multă vreme în studio și sunt luni de înregistrări. Și când vii în fața publicului să le cânți, îți dai seama că nu ai mai fost pe la frizer de luni de zile și devine dificil să vezi griful chitarei, chiar ajungi să inhalezi păr.

Am fost recent la un show TV unde am cântat următoarea piesă pe care o să v-o cântăm aici și pe ultimul refren urlu. Înainte de acea parte inspir adânc și când a trebuit să spun ceva...știți sunetul care se aude când înghiți păr de pisică? Să sperăm că nu se întâmplă din nou."

În setlist au urmat două piese extrem de iubite din repertoriul Foo Fighters: My Hero și Everlong. Întreaga înregistrare este disponibilă mai jos.

Setlist Foo Fighters la Tiny Desk:

  • "Spit Shine"
  • "Learn to Fly"
  • "Child Actor"
  • "My Hero"
  • "Everlong"

VIDEO: Foo Fighters la Tiny Desk (2026)

Noul album Foo Fighters, pe care trupa îl promovează în prezent, se numește "Your Favorite Toy" și a fost lansat în luna aprilie. Materialul marchează prima contribuție oficială a toboșarului Ilan Rubin, care s-a alăturat trupei după plecarea lui Josh Freese. Cei doi au schimbat trupele, Rubin părăsind Nine Inch Nails pentru a veni în Foo Fighters, iar Freese părăsind grupul condus de Dave Grohl și revenind în Nine Inch Nails.

Tracklist "Your Favorite Toy" - Foo Fighters:

  1. Caught in the Echo
  2. Of All People
  3. Window
  4. Your Favorite Toy
  5. If You Only Knew
  6. Spit Shine
  7. Unconditional
  8. Child Actor
  9. Amen, Caveman
  10. Asking for a Friend
Citește în continuare

Trending