Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Fostul chitarist Guns N' Roses, Izzy Stradlin, a lansat un nou clip, Baby-Rann - VIDEOCLIP

Fostul chitarist Guns N' Roses, Izzy Stradlin, a lansat un nou videoclip, intitulat Baby-Rann, care poate fi urmarit pe InfoMusic mai jos. Materialul a fost filmat la începutul acestei luni în studioul Oceanway Studios din Hollywood, California.

Publicat

pe

Izzy Stradlin
Izzy Stradlin

Chitaristul Izzy Stradlin, în vârstă de 50 de ani, a lansat un nou videoclip pentru piesa Baby-Rann care poate fi urmarit pe InfoMusic mai jos. Clipul este regizat de Ed Shiers și a fost filmat la începutul acestei luni in studioul Oceanway Studios din Hollywood, California.

Alături de Stradlin, care este chitarist și solist, mai apar J.T. Longoria - bass, bateristul Taz Bentley (ex-Reverend Horton Heat), chitaristul Rick Richards și clăparul Joey Huffman.

Izzy Stradlin
Jeffrey Dean Isbell, cunoscut sub numele său de scena Izzy Stradlin, s-a născut pe 8 aprilie 1962 în Lafayette, Indiana, SUA și a devenit celebru alături de formația Guns N' Roses pe care a părăsit-o în 1991. Acesta este co-fondator al trupei și a activat în perioada 1985 - 1991 când s-au lansat albumele Appetite for Destruction (1987), G N' R Lies (1988), Use Your Illusion I (1991) și Use Your Illusion II (1991).

După plecarea din Guns N' Roses, Stradlin a înființat trupa Izzy Stradlin and the Ju Ju Hounds, albumul de debut apărând în luna octombrie 1992. În 2010 a apărut pe piață ultimul material solo, cel de-al 11-lea, intitulat Wave of Heat.

Izzy Stradlin, alături de foștii colegi din Guns N' Roses, a fost introdus în acest an în Rock and Roll Hall Of Fame. Ceremonia a avut loc în Cleveland și s-a bucurat de prezența a peste 6000 de spectatori.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Slash confirmă: noi piese Guns N' Roses sunt în pregătire, iar un album complet „va veni”

Slash vorbește din nou despre viitorul Guns N’ Roses, iar tonul lui nu lasă loc de interpretări: muzică nouă este pe drum. Invitat într-un interviu realizat de Abe Kanan pentru Audacy, chitaristul spune că trupa „a scris deja o tonă de material”, iar acum totul ține de găsirea momentului în care el, Duff McKagan și Axl Rose se pot închide în studio fără alte distrageri

Publicat

pe

Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023
Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

După ani întregi de turnee globale, cei trei muzicieni sunt pregătiți să intre în etapa în care aleg piesele, le definitivează și le înregistrează „așa cum trebuie”.

Discuția vine în contextul lansării pieselor „Atlas” și „Nothin’”, primele materiale Guns N’ Roses după single-urile din 2023, „The General” și „Perhaps”. Ambele melodii au pornit de la înregistrări mai vechi din perioada „Chinese Democracy”, iar Slash confirmă că el și Duff au reimaginat părți din aceste compoziții, reînregistrând chitările și basul pentru a le aduce în zona actuală a trupei. Procesul s-a întins pe mai mulți ani, fiecare piesă fiind tratată ca un proiect separat, „o provocare artistică și un exercițiu de improvizație”.

Într-un interviu recent pentru KOMP 92.3 din Las Vegas, Slash a vorbit din nou despre „Atlas” și „Nothin’”, subliniind că trupa se pregătește pentru un turneu masiv care va dura din martie până în decembrie 2026. Setlistul ar urma să includă și noile piese, care au fost deja repetate live, însă au fost scoase temporar din show-uri până la lansarea oficială. „Suntem nerăbdători să le cântăm în sfârșit”, spune chitaristul.

Legat de felul în care trupa va lansa muzica în era streamingului, Slash recunoaște că industria se află într-un punct confuz pentru rock: fanii tradiționali vor albume fizice și vinil, dar noile generații sunt obișnuite cu single-uri izolate. Cu toate acestea, el consideră că un album complet rămâne esențial pentru identitatea Guns N’ Roses. Planul este clar: piesele rezultate din rework-urile materialelor vechi vor fi grupate într-un proiect dedicat, iar următorul disc va conține exclusiv compoziții noi.

Guns N’ Roses se pregătește și pentru un nou capitol pe scenă: în 2026, trupa revine în America de Nord, Mexic, Brazilia și Europa, cu un show special la Rose Bowl, prima întoarcere aici după mai bine de trei decenii. Anunțul turneului vine după succesul boxsetului „Live Era ’87–’93”, relansat în ediție deluxe și primit cu interes de comunitatea rock.

Cu un palmares care include peste 100 de milioane de albume vândute și o influență culturală greu de egalat, Guns N’ Roses rămâne una dintre cele mai ascultate și apreciate trupe rock din lume. Iar dacă declarațiile lui Slash sunt un indicator, următoarea etapă în istoria formației este deja în mișcare și – într-un fel sau altul – muzica nouă este „în drum spre noi”.

Citește în continuare

Muzică nouă

Guns N' Roses încheie 2025 cu două piese noi; Ascultă "Atlas" și "Nothin'" - AUDIO

Cu un turneu mondial anunțat pentru 2026, Guns N' Roses ne oferă înainte de încheierea anului un teaser substanțial pentru ce va urma. Două piese noi, intitulate "Atlas" și "Nothin'", au fost lansate simultan, anunțând și un potențial album.

Publicat

pe

Guns N' Roses - Nothin' (Official Visualizer)
Guns N' Roses - Nothin' (Official Visualizer) │ FOTO: Captură YouTube

După anunțul privind un turneu mondial în 2026 și planurile de a lansa muzică pe final de 2025, Guns N' Roses revine cu două piese noi - "Atlas" și "Nothin'".

"A venit momentul! "Atlas" și "Nothin'" au fost lansate. Pregătiți-vă pentru turneul mondial din 2026", a dat de veste Guns N' Roses într-o postare online.

"Atlas" există în sfera fanilor Guns de zeci de ani, având la un moment dat titlul provizoriu "Atlas Shrugged". Piesa ne oferă un Axl Rose cântând la maximă intensitate versurile "I’d be the last to say don’t follow your heart, but there's more to what it takes to be a man." "Nothin’", pe de altă parte, adoptă texturi de pian electric surprinzătoare, ușor difuze, și o chitară bluesy. Ambele melodii pot fi ascultate mai jos.

AUDIO: Guns N' Roses - "Nothin'"

AUDIO: Guns N' Roses - "Atlas"

Un nou album Guns N' Roses este pe drum. Demo-urile sunt pregătite, mai trebuie doar ca toți membrii să se pună de acord și să le aleagă pe cele potrivite pentru finalizare.

"În acest moment există foarte mult material la care am lucrat. Acum e vorba doar despre a avea disciplina necesară pentru a tria și finaliza", a spus Slash într-un interviu pentru Guitar World Magazine.

Chitaristul a ținut să menționeze și care ar fi opreliștile.

"Treaba cu Guns e că, din experiența mea, nu prea poți plănui în avans. Nu prea poți să te așezi și să spui: <Ne vom rezerva acest timp și vom face asta>. De fiecare dată când am făcut asta, toate planurile s-au năruit", a mărturisit Slash.

Cu toate aceastea, lansarea este iminentă. Slash este convins că albumul va fi gata, doar că nu poate estima cât va mai dura.

"Albumul vine. Știu că e pe drum, pentru că toată lumea se gândește la asta. Doar că se va întâmpla atunci când va veni momentul", a concluzionat chitaristul.

Slash lucrează în paralel și la un album solo. În luna septembrie aflam că cel de-al cincile album era deja tras în studio. Procesul de lucru a fost împărțit între Los Angeles și Florida, iar producătorul “Elvis” Baskette a supravegheat sesiunile. Discul este așteptat, însă, abia în 2027. Mai multe detalii găsiți pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending