Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

DJ Luciano nu a ajuns în București din cauza condițiilor meteo - Show-ul va fi reprogramat

Vedeta serii Cadenza Vagabundos, DJ-ul Luciano, nu a putut ajunge la București din cauza condițiilor meteo. Evenimentul va fi reprogramat cât mai repede posibil. Artistul a transmis un mesaj fanilor români pe pagina de Facebook.

Publicat

pe

DJ Luciano așteptând în aeroport
DJ Luciano așteptând în aeroport │ FOTO: www.facebook.com

În weekend-ul ce tocmai a trecut a avut loc evenimentul marca Cadenza Vagabundos, găzduit de The Mission. Din păcate, la show-ul ce s-a desfășurat la Sala Polivalentă nu a putut să ajungă vedeta serii, DJ-ul Luciano. Zborul artistului a fost anulat de compania aeriană, Aerodynamics Malaga, în ultimul moment din cauza conțiilor meteo nefavorabile din București – Băneasa.

Organizatorii au încercat mai multe alternative pentru a-l aduce pe DJ în România, inclusiv închirierea unui avion privat. După mai bine de 5 ore de așteptat în aeroport, Luciano și-a cerut scuze fanilor prin intermediul paginii de Facebook, mărturisind că este extrem de frustrat din cauza situației, dar că pur și simplu nu a avut de ales.

DJ Luciano așteptând în aeroport

DJ Luciano așteptând în aeroport │ FOTO: www.facebook.com

„Nu vă puteți imagina tristețea pe care o simt pentru că nu pot să fiu prezent într-una dintre țările mele preferate, să petrec alături de oamenii din București. Am citit multe comentarii triste și înțeleg. Frustarea că nu am putut să găsesc o soluție în aeroport a fost îngrozitoare. Am încercat toate variantele de la Private Jet la alte curse care să aterizeze în Sofia, Cluj sau Budapesta dar toate șansele au fost împotriva noastră. Ceața din București a fost atât de puternică încât nu a permis nici unui avion să aterizeze după o anumită oră, iar starea vremii s-a înrăutățit tot mai mult. Am avut un avion târziu iar asta a fost o greșeală, însă uneori nu ai de ales. Nu am mai pățit ceva asemănători în toți cei 15 ani de DJ și sunt și mai trist că s-a întâmplat când trebuia să ajung în România. Dar voi veni peste câteva săptămâni pentru a realiza ceva special pentru voi în București pentru că te iubesc România!”, a precizat DJ-ul pe Facebook.

Deși acesta a fost de neînlocuit, publicul a petrecut până la 8:30 dimineața dansând pe muzica pusă de ceilalți 3 membrii ai label-ului Cadenza: Mendo, Ernesto Ferreyra și Technasia.

Încă nu se știe o dată exactă, dar organizatorii anunță că prestația lui Luciano va fi reprogramată cât mai repede posibil. La viitorul eveniment se va putea intra pe baza biletelor cumpărate pentru show-ul din 17.11.2012, dar mai multe date despre acest aspect vor anunța în curând organizatorii. În schimb, cei care doresc returnarea banilor pe biletelor sunt rugați să contacteze www.bilete.ro (Tel: 021.311.93.23, Fax: 031.816.32.39, Email:[email protected])

Comentează

Trending