Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

VAMA @ GuerriLIVE Acoustic Session

Trupa Vama a cântat acustic la Radio Guerrilla în cadrul celei de-a doua editii de GuerriLIVE Acoustic Session cu Bogdan Serban. Afla setlistul si ce s-a povestit la microfon.

Publicat

pe

Tudor Chirilă la Guerrillive Radio Session
Tudor Chirilă la Guerrillive Radio Session

În acest început de săptămână, ne-am reîntâlnit cu trupa VAMA venită la Radio Guerrilla pentru a susţine un concert acustic special pregătit pentru această ocazie. În pauzele dintre melodii, am aflat detalii despre cariera fiecărui membru în parte, modul în care s-au apucat de muzică şi detalii despre trupele în care aceştia au activat înainte de VAMA, lucru ce l-a făcut pe Tudor Chirilă să afirme  în glumă: “Nimeni nu e perfect”.

VAMA în timpul cântării de la GuerriLIVE Acoustic Session

VAMA în timpul cântării de la GuerriLIVE Acoustic Session

Membrii VAMA înainte de VAMA

Lucian Sorin Cioargă ( Clopo) - toboşarul, s-a născut în Turda şi a absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. Din liceu a cântat cu multe formaţii precum: Alpha Rock, Sin, Compact Cluj, Blues Convention, iar mai apoi cu Taxi, Phoenix (a înregistrat alături de trupă albumul “În umbra marelui Urs”), Nightlosers şi No.13.

Gelu Ionescu, artistul din spatele pianului, activează în acest moment şi în band-urile Big Deal, brambura şi Old Stories. Acesta a cântat alături de chitaristul VAMA, Eugen Caminschi, din timpul liceului, amândoi fiind din Buzău. În 1999, au lansat cu grupul din care făceau parte “Black cat” primul album live de blues din România - "Live în Lăptăria Enache".

Tudor Chirilă a punctat cu sinceritate faptul că: “Muzica l-a studiat pe Gelu şi nu invers.” Venind vorba despre solist, Tudor Chirilă a povestit în cadrul emisiunii problemele apărute în momentul când nu mai puteau interpreta piesele Vama Veche, faptul că acestea dau un fel de suficienţă şi lejeritate. Au fost nevoiți să spargă cumva rutina şi să cucerească publicul cu melodiile noi VAMA.

Tudor Chirilă la GuerriLIVE Acoustic Session

Tudor Chirilă la GuerriLIVE Acoustic Session

Dan Opriş (Prepe), basistul, originar din Zalău, a terminat la Cluj Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Raul Kusak l-a îndemnat să studieze la bass după ce doi ani a cântat doar la chitară clasică.

Gabriel Bălaşa este un incredibil percuţionist, parte din trupa Blue Nipple Boy, susţinând concerte de multe ori şi cu byron, Cuantune, Jimmy Cserkesz, Petra Acker, Raul Kusak. Tânărul este de părere că “sunetul acustic sună cel mai cald şi mai aproape de sufletul oricărui ascultător.” În cadrul emisiunii şi-a prezentat întreg arsenalul de instrumente de percuţie.

VAMA la Guerrilla în varianta acustică

Concertul a fost încărcat de multe emoţii puternice, piesele alese întregind frumuseţea momentului, trupa cântând în această manieră pentru a doua oară, după Folk You. Am remarcat o înţelegere din priviri între membri, o incredibilă pasiune de a cânta şi multă sinceritate în interpretare, acestea fiind probabil câteva dintre secretele care stau la baza succesului de care artiştii citaţi se bucură.

SETLIST: “Pe sârmă”, “Post-iubire”, “Departe”, “Copilul care aleargă către mare”, “Fericire”, “Vara asta” ( varianta swing) , “Să dansăm”.

Podcastul emisiunii poate fi descarcat de aici.

Emisiunea s-a terminat după o oră, însă Tudor şi-a adus aminte că mai aveau pregătită o piesă, moment în care emisia s-a reluat şi VAMA a interpretat “Calul din Malboro”, o surpriză pentru ascultătorii rămași pe frecvenţe.

VAMA în emisiune alături de Bogdan Șerban

VAMA în emisiune alături de Bogdan Șerban

Concertul acustic VAMA poate fi ascultat, în reluare, duminică (14 octombrie), de la 6 la 7 seara. Următoarea ediție Guerrilive ne va prilejui întâlnirea cu Ska-nk, o trupă formată în 2008, adeptă a genurilor punk şi rock.

Industria muzicala

Liceenii bucureșteni au vizitat importante case de producție muzicală pentru oportunități de carieră

Global Records, Roton Music, Overground Music, Agenția de Vise si Hahaha Production, unele dintre cele mai importante case de producție muzicală din România, și-au deschis porțile pentru elevii de liceu în cadrul proiectului "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor". Peste 100 de elevi au aflat direct de la profesioniștii din domeniu care sunt oportunitățile de carieră din industria muzicală. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor" 2023
Proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor" 2023 │ FOTO: Anca Coleașă

Elevii din liceele Nichita Stănescu, Decebal, Dante Aligheri, Benjamin Franklin și Alexandru Ioan Cuza au participat în această lună la proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor". Aceștia au vizitat studiourile de înregistrări și sălile de repetiții ale artiștilor, au aflat care sunt strategiile de lansare ale unui nou artist, care sunt etapele dezvoltării lui și ce fac echipele din jurul său.

Adolescenții au aflat ce departamente există într-un label sau într-o agenție de management și cum se interconectează ele. Alături de Tudor Chirilă și trupa Vama au aflat și care este procesul de creație al unui cântec, au ascultat primele schițe ale unor piese și apoi variantele lor finale, trecând prin toate etapele creative.

"Această a doua ediție a continuat succesul primei ediții. Elevii au mers în vizită la 5 dintre cele mai de succes case de producție din România unde au avut ocazia să afle cum se desfășoară activitatea în fiecare dintre acestea, care este drumul unui cântec de la idee până când ajunge să fie ascultat de ei și care sunt job-urile la care ar putea avea acces într-o astfel de companie. Gazdele lor, cărora le mulțumesc și pe această cale, i-au antrenat în discuții interesante, în urma cărora ambele părți au aflat multe informații utile. Sper ca peste câțiva ani să aflăm că măcar câțiva dintre acești elevi și-au ales o carieră în acest domeniu", a declarat Anca Lupes, inițiatoarea proiectului.

Proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor" este finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local și este organizat de Asociația Indiero a producătorilor și editorilor muzicali independenți din România.

Citește în continuare

Trending