Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Las Vegas redenumește o stradă după Guns N’ Roses

Pentru a marca prezența trupei Guns N' Roses în Las Vegas, între 31 octombrie - 24 noiembrie, autoritățile au decis să redenumească o stradă după binecunoscuta piesă Paradise City, lansată de GN’R în 1988.

Publicat

pe

Paradise City Road - Guns N' Roses - Las Vegas
Paradise City Road - Guns N' Roses - Las Vegas │ FOTO: www.facebook.com

Cei de la Guns N’ Roses se pregătesc să petreacă ceva timp la Hard Rock Hotel & Casino din Las Vegas, unde vor concerta de pe 31 octombrie până pe 24 noiembrie. Pentru a marca șederea celebrei trupe, autoritățile din Las Vegas au decis să redenumească o stradă după binecunoscuta piesă Paradise City, lansată de GN’R în 1988.

Paradise City Road - Guns N' Roses - Las Vegas

Paradise City Road - Guns N' Roses - Las Vegas │ FOTO: www.facebook.com

Astfel, cât trupa fi prezentă în Las Vegas, Paradise Road se va intitula Paradise City Road. „Sejurul” formației în orașul cazinourilor și al distracției începe pe 29 octombrie cu o ceremonie oficială ce anunță noul nume de stradă. În plus, Hard Rock Hotel & Casino a pregătit jetoane speciale de 25 de dolari cu GN’R și numeroase băuturi tematice precum Cocktailul November Rain, Punch-ul Patience, băuturile Paradise City și Axl Rose.

Guns N’ Roses se află în Las Vegas pentru a susține show-ul Appetite For Democracy. Setlistul concertului este format din cele mai de succes piese ale trupei de la Welcome To The Jungle, de pe albumul de debut Appetite For Destruction din 1987 și până la Street Of Dreams, de pe ultimul disc Chinese Democracy din 2008. Se pare că publicul va avea parte de un set up spectaculos care este ținut secret.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Slash confirmă: noi piese Guns N' Roses sunt în pregătire, iar un album complet „va veni”

Slash vorbește din nou despre viitorul Guns N’ Roses, iar tonul lui nu lasă loc de interpretări: muzică nouă este pe drum. Invitat într-un interviu realizat de Abe Kanan pentru Audacy, chitaristul spune că trupa „a scris deja o tonă de material”, iar acum totul ține de găsirea momentului în care el, Duff McKagan și Axl Rose se pot închide în studio fără alte distrageri

Publicat

pe

Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023
Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

După ani întregi de turnee globale, cei trei muzicieni sunt pregătiți să intre în etapa în care aleg piesele, le definitivează și le înregistrează „așa cum trebuie”.

Discuția vine în contextul lansării pieselor „Atlas” și „Nothin’”, primele materiale Guns N’ Roses după single-urile din 2023, „The General” și „Perhaps”. Ambele melodii au pornit de la înregistrări mai vechi din perioada „Chinese Democracy”, iar Slash confirmă că el și Duff au reimaginat părți din aceste compoziții, reînregistrând chitările și basul pentru a le aduce în zona actuală a trupei. Procesul s-a întins pe mai mulți ani, fiecare piesă fiind tratată ca un proiect separat, „o provocare artistică și un exercițiu de improvizație”.

Într-un interviu recent pentru KOMP 92.3 din Las Vegas, Slash a vorbit din nou despre „Atlas” și „Nothin’”, subliniind că trupa se pregătește pentru un turneu masiv care va dura din martie până în decembrie 2026. Setlistul ar urma să includă și noile piese, care au fost deja repetate live, însă au fost scoase temporar din show-uri până la lansarea oficială. „Suntem nerăbdători să le cântăm în sfârșit”, spune chitaristul.

Legat de felul în care trupa va lansa muzica în era streamingului, Slash recunoaște că industria se află într-un punct confuz pentru rock: fanii tradiționali vor albume fizice și vinil, dar noile generații sunt obișnuite cu single-uri izolate. Cu toate acestea, el consideră că un album complet rămâne esențial pentru identitatea Guns N’ Roses. Planul este clar: piesele rezultate din rework-urile materialelor vechi vor fi grupate într-un proiect dedicat, iar următorul disc va conține exclusiv compoziții noi.

Guns N’ Roses se pregătește și pentru un nou capitol pe scenă: în 2026, trupa revine în America de Nord, Mexic, Brazilia și Europa, cu un show special la Rose Bowl, prima întoarcere aici după mai bine de trei decenii. Anunțul turneului vine după succesul boxsetului „Live Era ’87–’93”, relansat în ediție deluxe și primit cu interes de comunitatea rock.

Cu un palmares care include peste 100 de milioane de albume vândute și o influență culturală greu de egalat, Guns N’ Roses rămâne una dintre cele mai ascultate și apreciate trupe rock din lume. Iar dacă declarațiile lui Slash sunt un indicator, următoarea etapă în istoria formației este deja în mișcare și – într-un fel sau altul – muzica nouă este „în drum spre noi”.

Citește în continuare

Trending