Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

După lansarea TKOVCTRL, Pixels vor filma 2 clipuri și vor începe un turneu

Trupa Pixels dezvaluie planurile de viitor: 2 videoclipuri și piesa December printre urmatoarele single-uri. Formatia a cantat la Radio Guerrila in studio cu o zi inainte lansarii albumului cu numarul 2 - TKOVCTRL

Publicat

pe

Vineri seara, pe 19 octombrie 2012, trupa Pixels a susținut un mini-recital în studioul Radio Guerrilla la LogOut cu Bogdan Şerban, înaintea lansării celui de-al doilea album în Club Control. Formula de reprezentaţie live îi are pe lângă cei trei membri - Cătălin Rulea, Andreas AronTudor D Popescu - şi pe Irina Creangă ( voce) şi Liviu Iancu ( synths).

the pixels live la guerrilla - logout

the pixels live la guerrilla - logout

Trupa a interpretat în direct la radio piesele: “Closer no more”, “December”, “Stop” şi deja cunoscuta “Something droll”. Cu acest prilej am aflat mai multe detalii legate de lansarea din această seară. Vor fi cântate toate piesele de pe albumul “TKOVCTRL”, alături de câteva melodii reochestrate de pe albumul precedent:”Cold”, “Outro”, “Something droll”.

Invitaţii trupei în deschidere vor fi ELOIZE şi HAN DRABUR, însă nu este exclus să vedeţi şi o altă trupă românească pe scenă.

December - un viitor single Pixels

Discul “TKOVCTRL”a fost mixat şi masterizat în întregime de membrii trupei, fiind produs de clubul Control. Se preconizează un viitor turneu de promovare a acestui material şi filmarea a 2 videoclipuri, unul dintre viitoarele single-uri fiind “December”.

Pe Cătălin Rulea îl veţi putea vedea în următoarele concerte susţinute de trupa sa Toulouse Lautrec în ţară. Acesta mi-a dezvăluit că au în pregătire o nouă piesă în engleză, dar că se gândesc să mai compună una şi în limba romană. Noul album Toulouse Lautrec va apărea în primăvara anului viitor şi va fi din nou sub marca SpaceRay Music. (Adam Whittaker )

Pe Andreas Aron îl puteţi descoperi, dacă nu ştiaţi până acum, la viitoarele reprezentaţii susţinute de trupa Cuantune, aceasta fiind un contrabasist excelent, care are în derulare şi numeroase proiecte de muzică clasică.

Vă invităm la concertul de lansare din Control, unde veţi avea parte de numeroase surprize şi veţi putea experimenta o nouă gamă de sunete, ritmuri şi distorsionări din cele mai diverse.

The Pixels la LogOut

Pixels este una din puţinele trupe cu adevărat inventive, care nu se foloseşte de şabloane sau de reţete deja cunoscute. Astfel, pe Cătălin îl veţi vedea cu o clapă de jucărie care emite sunete interesante și veți asista la un trio de voci senzaţionale şi la un toboşar în alertă permanentă. Trupa vrea să ofere doar concerte electrice, psihedelice, care să ridice pulsul spectatorilor şi să le ofere o nouă perspectivă asupra genului eletro-alternative.

Urmărește primul single de pe noul album - TKOVCTRL.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Lansarea noului album Pixels: TKOVCTRL
Concerte sâmbătă, 20 octombrie 2012

Pixels - Lansare album

Loc
Club Control
Comentează

Trending