Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Sistem anunță ultimul concert

Trupa Sistem a decis să ia o pauză după 12 ani de carieră. Momentul va fi marcat de un ultim concert ce va avea loc pe 15 septembrie în cadrul festivalului PRO ISTORIA FEST de la Sighișoara.

Publicat

pe

Sistem
Sistem

Trupa Sistem a decis să ia o pauză după 12 ani de carieră. Momentul va fi marcat de un ultim concert ce va avea loc pe 15 septembrie în cadrul festivalului Pro Istoria Fest de la Sighișoara.

În anul 2000, câțiva percuționiști, prieteni și colegi la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, au înființat formația Sistem. Aceștia și-au dorit să inoveze percuția din România și să promoveze muzica de percuție.

Sistem

Sistem

Doisprezece ani mai tarziu, palmaresul Sistem cuprinde realizări importante. Grupul a lansat 5 discuri dintre care unul de aur, 12 hit-uri și a câștigat numeroase premii. Sistem a reprezentat România în cadrul multor evenimente internaționale precum Eurovision 2005, unde împreună cu Luminița Anghel s-a clasat pe locul 3 în finală. Sistem a cântat la evenimentul oficial de primire a României în UE, unde au participat Președintele României Traian Băsescu și Președintele UE Jose Manuel Barroso. De asemenea, grupul a concertat și în cadrul celui mai mare show de Revelion din Europa, la Berlin în 2006, iar lista poate continua. În afară de participarea la astfel de evenimente importante, trupa Sistem a fost mereu prezentă la cele mai mari festivaluri din România, cât și la cele internaționale.

Sistem a colaborat de-a lungul timpului cu diferite soliste, atât tinere, aflate la început de carieră precum Alexandra Ungureanu, Andreea Crepcia, Stela Anita sau Brigitta Balogh, cât și cu vedete consacrate, dintre care le amintim pe Loredana, Andra și Grigore Lese. În plus, grupul a realizat și o serie de colaborări inedite cu Voltaj, Proconsul și Phoenix.

De ce au decis Zoli, Cici, Phlo, Robi si Nashu să ia o pauză? Unul dintre motive este oboseală, întrucât au lucrat intens timp de 12 ani. Un alt motiv este legat de faptul că aceștia își pot pune show-ul pe scenă în tot mai puține locații.

„După 12 ani de prezență neîncetată pe scenele din România, formația Sistem a decis să ia o vacanță pe termen nelimitat.

Principalul motiv este lipsa de pauză în cei 12 ani de activitate. Am tot expirat și am uitat să inspirăm. De asemenea, lipsa de motivație din punct de vedere profesional, numărul limitat de locuri în care show-urile Sistem se pot desfășura în condiții optime și muzica difuzată în acest moment la radiourile comerciale ne fac să credem că o pauză este binevenită.

Anunțul vine în urma unei decizii luate de comun acord între membrii trupei la începutul anului 2012.

Mulțumim sincer și din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în acest timp: artiști, tehniceni, impresari, case de discuri, organizatori de evenimente, presa și, nu în ultimul rând, fanilor formației SISTEM”, este mesajul transmis de membrii trupei.

Sistem - Soare

Trending