Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Fanii aleg trupa ce va deschide concertul RHCP

Concertul Red Hot Chili Peppers are nevoie de o trupă românească pentru deschidere. Fanii români au șansa să-și aleagă trupa preferata pentru concertul de pe Arena Națională.

Publicat

pe

Concurs trupa deschidere RHCP
Concurs trupa deschidere RHCP

Concertul Red Hot Chili Peppers se apropie cu pași repezi. Data de 31 august va marca primul eveniment muzical de pe Arena Națională și concertul americanilor are nevoie de o trupă românească pentru deschidere.

Concurs trupa deschidere RHCP

Rock FM lasă la alegerea fanilor români această decizie. Pe o pagină online dedicată concursului de pe site-ul postului de radio, publicul român poate să spună ce trupă va urca prima pe o scenă amplasată pe Arena Națională. Până pe 19 august se vor strânge voturile ce vor conta 50% pentru clasamentul final. Primele 5 trupe în ordinea numărului de voturi vor fi notate de un juriu de specialitate responsabil pentru restul de 50% din punctaj. Partea interesantă vine la sfârșitul acestor etape, votul decisiv fiind acordat de managementul trupei Red Hot Chilli Peppers.

Lista cuprinde momentan Sarmalele Reci, Celelalte Cuvinte, Vama, Zdob și Zdub, Vița de Vie, Z.O.B., E.M.I.L., OCS, Coma, Grimus, Subcarpați și Cargo, dar oricine își poate înscrie trupa preferată în cazul în care nu se află în listă. Dacă aceasta va fi votată de suficiente persoane, va intra în lista de propuneri. Pentru a nu se trișa, Rock FM solicită numele, numărul de telefon și adresa de e-mail a votantului, evitând astfel voturile duplicat.

În vârful clasamentului se află momentan cei de la E.M.I.L., urmați îndeaproape de Zdob și Zdub și  Vița de Vie. Totuși, este prea devreme să ne gândim la câștigător; acum este momentul să ținem pumnii trupei preferate să concerteze pe prima scenă montată pe Arena Națională.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

rhcp in romania - afis
Concerte vineri, 31 august 2012

Red Hot Chili Peppers

Loc
Arena Națională

Trending