Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concert BERE GRATIS la TNB

BERE GRATIS va cânta pe 19 noiembrie la sala I.L. Caragiale din Teatrul National din București. Concertul va marca lansarea discului "În fața ta", cel de-al 8-lea album din cariera trupei și 14 ani de existență. Vezi cât costă biletele.

Publicat

pe

Concert Bere Gratis la Teatrul National
Concert Bere Gratis la Teatrul National

Lansarea discului "În fața ta", cel de-al 8-lea album BERE GRATIS va fi marcată în această toamnă de un concert aniversar pe scena Naţionalului. Trupa va cânta pe 19 noiembrie, începând de la ora 19:30, la sala I.L. Caragiale, în clădirea TNB ce a trecut printr-o renovare prelungită. BERE GRATIS împlinește anul acesta 14 ani de la înființare, un motiv să sărbătorească alături de invitați speciali.

Concert Bere Gratis la Teatrul National

“Promitem un show excepţional ce va avea şi câţiva invitaţi speciali şi vă aşteptăm aproape de noi la un schimb de energie, trăiri şi emoţii, într-o seară de toamnă târzie. Vă mulţumim că de-a lungul acestor ani aţi venit să ne vedeţi în concerte, aţi învăţat muzica şi versurile noastre, ne-aţi răsfăţat cu glasurile voastre, ne-aţi îmbrăţişat cu aplauzele voastre şi ne dorim, ca şi de această dată, să retrăim împreună aceste momente” - a precizat Mihai Georgescu, solistul trupei.

Biletele la concert vor costa în funcție de categorie: 75 lei (Categoria 1), 45 lei (Categoria 2) sau 25 lei (Categoria 3). Tichetele pot fi cumpărate de pe www.eventim.ro sau www.bilete.ro.

Emisiuni radio-tv

Alexandra Căpitănescu a câștigat Vocea României 2023

Trofeul Vocea României 2023 și premiul de 100.000 de euro au ajuns la Alexandra Căpitănescu. Finala competiției de voci a avut loc pe 15 decembrie, iar cei patru concurenți rămași în joc și-au scos toate armele din dotare pentru marele premiu. Te invităm să citești rezumatul ediției.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu la Vocea României 2023
Alexandra Căpitănescu la Vocea României 2023 │ FOTO: PRO TV

Patru finaliști, un singur câștigător. În urma voturilor telespectatorilor, Alexandra Căpitănescu a primit titulatura de Vocea României 2023, premiul în valoare de 100.00 de euro și invitația de a susține un recital la Electric Castle.

În cadrul finalei, am avut parte de momente individuale ale fiecărui concurent din cele patru echipe, de momente muzicale ale concurenților alături de antrenorii lor, dar și duete ale finaliștilor împreună cu artiști cunoscuți. Astfel, fiecare echipă a încântat publicul cu câte trei interpretări.

Clasamentul final Vocea României 2023

  • Locul 1: Alexandra Căpitănescu
  • Locul 2: Vlad Musta
  • Locul 3: Melisa Antonesi
  • Locul 4: Alex Maxim

Rezumatul finalei Vocea României 2023

Irina Rimes și Vlad Musta au deschis seara cu un moment energic și coregrafic. Cei doi au interpretat piesa "Uptown Funk".

Theo Rose a apreciat prietenia care s-a format între Irina și Vlad, iar Horia Brenciu a adăugat:

"E pentru prima dată când o văd pe Irina dansând. Lucru istoric."

Smiley a spus:

"Vă stă foarte bine împreună. Mie îmi place foarte tare Vlad. Mă bucur că ai ajuns în finală. E o mândrie și pentru mine că am avut mână bună. Arăți foarte bine, cânți foarte bine, ești făcut să fii pe scenă. Sper să mai am ocazia să lucrăm împreună."

Alex Maxim din echipa Smiley a urmat pe scenă și a cântat piesa "I Want To Break Free".

"Freddie Mercury e o provocare pentru oricine. Alex, mie îmi place de tine, îmi place că ai încercat să amesteci registrele. Tu ai adus-o la tine [piesa]. Te felicit, a spus Chirilă, încurajându-l pe Alex să continue cu muzica. 

Irina Rimes a menționat:

"Tu ai unul dintre cele mai frumoase parcursuri la Vocea României. Felicitări, you broke free!"

Smiley, cel care a fost martorul transformării lui Alex, a concluzionat:

"Pentru mine e o mare bucurie că te-am cunoscut. Felul în care simți tu muzica e special!"

A urmat un alt duel la Vocea României 2023. Tudor Chirilă și Alexandra Căpitănescu au adus emoție pe scenă cu "Shallow".

"Ești minunată, ai o voce atât de caldă și atât de frumoasă! Tudor te-a completat frumos. Îmi place mult că ai ales piesa asta. Este o surpriză din partea lui Tudor alegerea piesei", a declarat Irina.

Horia Brenciu a spus:

"Am văzut una dintre cele mai frumoase legături pe care a avut-o Tudor la Vocea României. Mă bucur că îi priesc duetele. Felicitări!"

Tudor a menționat că a ieșit din zona sa de confort cu "Shallow" pentru că și-a dorit să o audă pe Alexandra interpretând această melodie și speră că a reușit să o pună în valoare.

Horia Brenciu, Theo Rose și Melisa Antonesi au interpretat un melanj de "Canzone d'amore" și "Sara perche ti amo".

"Ați fost foarte mișto! E clar că personalitatea lui Horia și dragostea lui pentru entertainment și-au pus amprenta pe trio-ul ăsta. A fost un moment mai mult decât antrenant. Aici poți să vezi avantajele unui scaun dublu. Felicitări, Melisa, ți-a sunat bine vocea alături de ei", a spus Tudor.

Irina a spus că cei trei s-au sincronizat foarte bine și s-a văzut bucuria de a cânta. Artista i-a transmis lui Horia:

"Între două nu te plouă, dar pe tine te-a plouat cu stele."

Smiley a livrat o glumă:

"Mă bucur foarte tare că ați ales o piesă din repertoriul lui Horia."

Seria momentelor solo a continuat cu Vlad Musta. Concurentul a cântat "It's a Man's Man's Man's World".

"Ăsta a fost un punct foarte important în cariera ta. Mă bucur că ați menținut chitara.", a declarat Horia Brenciu.

Chirilă a spus:

"Foarte mișto! Îmi place că Irina a mers pe același pattern. E un moment închegat, un moment bun. Felicitări!"

Smiley a conchis:

"Mă bucur foarte tare că Irina a reușit să deschidă ceva din cufărul tau închis destul de ermetic. E prima dată când te văd așa de nebun pe scenă. Foarte bine ți-a stat! Sunt bucuros că ți-a ieșit bine."

Primul invitat special al serii a fost Adrian Minune care a cântat alături de Alex Maxim piesa "Ederlezi".

Alexandra Căpitănescu a revenit pe scena de la Vocea României 2023 cu un moment solo. Concurenta a interpretat melodia "Alone" (Heart).

"E una din piesele mele preferate. Acutul este locul în care te simți ca peștele în apă. Am văzut foarte clar că îți place să fii pe scenă", a spus Horia.

Colega de scaun, Theo Rose, a adăugat:

"Se vede că ești un om bun și o fată deșteaptă care știe cum să-și împartă concentrarea și energia. Sper și cred că ești o nouă Laura Stoica".

Smiley a completat:

"Tu ai ceva din Laura Stoica, dar ai ceva și din Dida Drăgan. Notele pe care le atingi sunt impresionante de-a dreptul. Ar fi mare păcat să nu auzim vocea asta din ce în ce mai mult și pe radio, și pe net."

Melisa Antonesi și Miță de la Bere Gratis au emoționat telespectatorii cu piesa "Caruso".

Vlad Musta a făcut duet cu Dora Gaitanovici și au interpretat "I Don't Want to Miss a Thing".

Alex Maxim a cântat alături de Smiley melodia "În Lipsa Mea".

"Mie mi-a plăcut mai mult reorchestrarea. E frumos că Smiley s-a pus în planul doi. Mi-a plăcut!", a spus Tudor Chirilă.

Theo Rose a declarat:

"Mă bucur tare că am auzit piesa asta la Vocea României și sunt foarte fericită de întâlnirea ta cu Smiley."

Melisa Antonesi a revenit pe scenă cu o interpretare solo. Concurenta din echipa Horia & Theo a cântat "Lume, lume".

"Foarte bună interpretarea, se vede că ai avut-o pe Teo antrenoare la piesa asta. Te-a scos din zona de confort și îți stă foarte bine", a spus Smiley.

Irina Rimes a declarat:

"Tot momentul tău a fost ca un măr suculent din care am gustat."

Ultima reprezentație artistică a serii a fost construită de Alexandra Căpitănescu și Adrian Nour. Cei doi au interpretat "The Phantom of the Opera".

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce surprize au pregătit finaliștii Vocea României 2023?

Alexandra Căpitănescu, Vlad Musta, Melisa Antonesi și Alex Maxim sunt cei patru concurenți care vor face spectacol în finala Vocea României. Au fost sute de concurenți, însă ei sunt cei care vor reprezenta fiecare echipă în această seară, de la 20:30.

Publicat

pe

Finaliști Vocea României 2023
Finaliști Vocea României 2023 │ FOTO: PRO TV

Finala vine cu surprize pentru cei de acasă, iar pe lângă prestațiile concurenților, pe scena de la Vocea României vor urca și Lupii lui Calancea, într-un moment special. Finaliștii vor cânta trei melodii în această seară - vor interpreta o piesă solo, una împreună cu antrenorii și vor avea și câte un performance, alături de câte un invitat.

Invitați speciali în finala Vocea României 2023

În echipa Tudor Chirilă, Alexandra Căpitănescu va cânta o piesă împreună cu Adrian Nour, din echipa Irina Rimes, Vlad Musta va urca pe scenă alături de Dora Gaitanovici, în echipa Horia și Theo Rose, Melisa Antonesi va interpreta o melodie cu Miță (Bere Gratis), iar împreună cu Alex Maxim, în echipa Smiley, va cânta Adrian Minune.

Doar un singur concurent va fi Vocea României și câștigătorul marelui premiu. Decizia este doar a celor de acasă care își pot vota favoritul online, pe voteazavocea sau prin SMS, la 1456 (tarif 1,19 euro, TVA inclus). Regulamentul de votare este disponibil pe site.

Emisiunea Vocea României poate fi vizionată în această seară, 15 decembrie, de la 20:30, LIVE pe PRO TV și pe VOYO.

Citește în continuare

Trending