Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Viața lui Freddie Mercury ilustrată în cartea The Great Pretender: A Life in Pictures

Instantanee din viata lui Freddie Mercury in cartea biografica The Great Pretender: A Life In Pictures.

Publicat

pe

Freddie Mercury - The Great Pretender
Freddie Mercury - The Great Pretender

Fostul frontman Queen, legendarul Freddie Mercury este încă în inimile fanilor, iar aceștia vor fi răsfățați în acest an. Ca bonus al lansării documentarului The Great Pretender, care este o cronică a vieții marelui muzician, va fi lansată și cartea The Great Pretender: A Life In Pictures.

Freddie Mercury - The Great Pretender

Freddie Mercury - The Great Pretender

Conform website-ului oficial al trupei, cartea va fi disponibilă în librării pe 3 septembrie și va oferi fanilor o viziune mai detaliată asupra vieții lui Freddie Mercury de pe scenă, dar și din afara ei. Cartea include poze din copilăria sa, din perioada în care a cântat alături de Queen, dar și din perioada carierei solo.

Pe lângă carte, cumpărătorii vor primi și un CD cu o înregistrare de o oră a unui interviu oferit lui Mary Turner de la postul de radio Off the Record, în care Freddie povestește întâmplări din viața sa personală și experiențele alături de una dintre cele mai celebre trupe ale lumii.

Documentarul The Great Pretender va apărea pe DVD și Blu-ray pe 23 septembrie. Inclus în pachet, cumpărătorii vor primi și albumul Barcelona: Special Edition. În data de 28 august va fi lansat și un box set Queen ce va purta numele Greatest Video Hits.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Un comentariu

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Trending