Mandinga – Bite Me
Alejandro și Elena se completează foarte bine pe scenă, iar acest lucru se vede și în piesa Bite Me. Din nou, trupa optează pentru un videoclip alb-negru.
InfoMusic a trecut prin discografia Mandinga și vă prezintă un top cu cele mai reprezentative piese ale trupei, ce arată evoluția și schimbările grupului.

Alejandro și Elena se completează foarte bine pe scenă, iar acest lucru se vede și în piesa Bite Me. Din nou, trupa optează pentru un videoclip alb-negru.
Trecem în revistă participările României la Eurovision, de la debutul oficial cu piesa "Dincolo de nori" până la succesul actual al Alexandrei Căpitănescu cu "Choke me".

În mai bine de trei decenii de participare la Eurovision, România le-a trăit cam pe toate: succese internaționale, descalificări, controverse sau anulări. În 2026, după o absență de doi ani, țara noastră a revenit în competiția muzicală cu Alexandra Căpitănescu, care a reușit să se califice în marea finală din 16 mai de la Viena. Această victorie a deschis sertarul cu amintiri al prestațiilor trecute ale României, ce merită să fie readuse în atenția colectivă.
Înainte de a vorbi efectiv despre participările României la Eurovision, trebuie să menționăm situația concursul de la acea vreme. La începutul anilor '90, Eurovision Song Contest traversa una dintre cele mai complicate perioade din istoria sa. După căderea regimurilor comuniste și apariția mai multor state noi în Europa, tot mai multe țări doreau să participe la concurs. Problema era însă una logistică: Eurovision avea un număr limitat de locuri, iar organizatorii nu puteau extinde imediat competiția pentru a include toate noile participante.
Din acest motiv, European Broadcasting Union a introdus diverse sisteme de calificare și rotație. În anumite perioade, țările nu aveau acces automat la concurs, ci trebuiau să obțină rezultate suficient de bune pentru a-și păstra locul în edițiile următoare. Statele clasate slab puteau fi eliminate temporar sau obligate să stea un an pe tușă înainte de a reveni în competiție.
În 1993, odată cu interesul crescut venit din partea țărilor est-europene, organizatorii au creat o rundă specială de pre-calificare numită "Kvalifikacija za Millstreet". Șapte țări au concurat pentru doar trei locuri disponibile în finala Eurovision din acel an. România a participat cu Dida Drăgan și piesa "Nu pleca", însă nu a obținut un punctaj suficient pentru calificare. Astfel, debutul oficial al României la Eurovision a fost amânat pentru 1994 când Dan Bittman a urcat pe scena din Irlanda cu piesa "Dincolo de nori". A obținut doar 14 puncte, astfel că România nu a putut participa în 1995, fiind nevoită, din nou, să mai aștepte un an.
În acea perioadă, sistemul Eurovision era diferit față de cel de acum. Nu existau semifinale moderne, iar participarea unei țări depindea adesea de performanțele anterioare și de locurile disponibile în concurs. Practic, un rezultat slab putea însemna absența de la ediția următoare, în timp ce un scor bun ajuta delegațiile să își asigure prezența și în anii care veneau.
Primele încercări ale României pe scena internațională au continuat cu un caracter timid și reținut, iar o partitură de tip "șlagăr" părea o alegere potrivită pentru acea vreme. În 1996, Monica Anghel și Sincron au fost selectați să participe cu piesa "Rugă pentru pacea lumii", însă nu au reușit să se califice în etapa de pre-calificare, așa că țara a fost eliminată și, pentru că nu a acumulat destule puncte în anii anteriori, România nu a putut să participe la concursul din 1997.
În 1998, după patru ani de absență, România a urcat pe scena din Birmingham, fiind reprezentată de Mălina Olinescu cu melodia "Eu cred". Regretata artistă s-a clasat pe locul 22 din 25 de participanți, obținând doar 6 puncte, ceea ce a însemnat că România nu a putut participa la concursul organizat în 1999.
Anul 2000 a adus o premieră pentru România: țara noastră a participat la Eurovision cu prima piesă în limba engleză, "The Moon", interpretată de trupa TAXI. S-a clasat pe locul 17 din 24, obținând un total de 25 de puncte, ceea ce a însemnat, din nou, că România nu a avut dreptul de a participa în 2001.
Direcția muzicală marcată de balade și piese emoționale a continuat în 2002 cu "Tell Me Why", interpretată de Monica Anghel și Marcel Pavel. Duetul celor artiști s-a dovedit a fi un succes, reușind să se claseze pe locul 9, cu 71 de puncte.
România a continuat în linie dreaptă anii următori, curajul și dorința de a experimenta simțindu-se mai intense cu fiecare participare. În 2003, Nicola s-a poziționat pe locul 10 la Riga (Letonia) cu piesa "Don't Break My Heart". Astfel, România a participat direct în finala ediției din 2004, fără a mai fi nevoită să treacă de semifinale. A fost reprezentată de Sanda Ladoși cu melodia "I Admit" care obținut locul 18 și doar 18 puncte, iar România a trebuit din nou să treacă testul semifinalelor pentru a ajunge în finala din 2005.
2005 a venit, însă, cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria țării noastre la Eurovision. Luminița Anghel și Sistem au cucerit încă din semifinale cu piesa "Let Me Try" când au obținut locul 1, cu 235 de puncte. În marea finală a ediției, ce a avut loc în Ucraina, artiștii au reușit să obțină bronzul, clasându-se pe locul 3, cu 158 de puncte, în urma Greciei și Maltei.
În 2006, România a bifat o nouă reușită. Mihai Trăistariu a ocupat locul 4 cu "Tornero", o piesă care a depășit granițele Eurovision și a devenit un adevărat hit, cu poziții fruntașe în topurile din mai multe țări europene. Interpretarea artistului a cumulat 172 de puncte, cel mai mare punctaj obținut de România până în acel moment dar, din cauza multor țări participante, reprezentantul nostru nu s-a putut clasa printre primii trei.
În 2007, România a fost reprezentată de grupul Todomondo, format din Andrei și Kamara (membri în formația Alb-Negru), Ciro de Luca, Bogdan Tașcău (Dl. Problemă), Valeriu și Vlad Crețu, cu melodia "Liubi, Liubi, I Love You" care a fost cântată în șase limbi diferite: engleză, italiană, spaniolă, rusă, franceză și română. Au obținut locul 13, cu 84 de puncte.
La ediția din 2008 din Belgrad, România a fost reprezentată de Nico și Vlad Miriță cu "Pe-o margine de lume", terminând pe locul 20, cu 45 de puncte. În ciuda rezultatului slab, piesa a primit premiul special Eurovision Marcel Bezençon Composer Award pentru cea mai bună compoziție înscrisă în concurs.
Ultimul capitol din decadă a avut-o ca protagonistă la Eurovision pe Elena Gheorghe cu piesa "The Balkan Girls". Artista s-a clasat pe locul 19, cu 40 de puncte. Zilele trecute, cântăreața a rememorat acea experiență, declarând:
"Acum 17 ani, urcam pe scena Eurovision și calificam România în marea finala de la Moscova. A fost una dintre cele mai emoționante seri din viața mea și un moment pe care îl port în suflet cu mare, mare drag și astăzi. Eurovisionul este una dintre cele mai intense și frumoase experiențe pe care le poate trăi un artist. Deși, de multe ori, concursul a fost influențat și de altceva decât de muzică, cred că atunci când un moment este cu adevărat bun, oamenii simt asta."
2010 a adus o altă performanță care a rămas în memoria colectivă: cea a Paulei Seling și a lui Ovi cu piesa "Playing with Fire". În semifinală, aceștia au terminat pe locul 4, iar în finală, au luat locul 3, egalând cel mai bun rezultat al României din 2005. Intensitatea melodiei, refrenul fredonabil, dublul pian au fost câteva elemente care au construit un moment apeciat la scară largă.
În 2011, câștigătoarea Selecției Naționale a fost Hotel FM cu melodia "Change". Trupa a reușit să obțină locul 4 în cea de-a doua semifinală, dar, în finală, s-a clasat pe locul 17, cu doar 77 de puncte. Cele două țări care au oferit României punctajul maxim de 12 puncte au fost Moldova și Italia, urmate de Belgia (10 puncte) și Spania (8 puncte).
Selecția națională din anul 2012 a fost câștigată de trupa Mandinga, cu piesa "Zaleilah". Artiștii s-au poziționat pe locul 12 din 26 de țări participante în marea finală, obținând 71 de puncte.
Cezar Ouatu, cu piesa "It's my life", a fost reprezentantul României la Eurovision 2013. În finala competiției, acesta a obținut locul 13, cu 65 puncte. Concurentul s-a remarcat și printr-o scenografie teatrală și gotică, ce a inclus efecte pirotehnice, flăcări și artificii.
Paula Seling și Ovi au revenit pe scena Eurovision în 2014, cu piesa "Miracle". Aceștia au concurat pe scena din Copenhaga, Danemarca, în semifinală clasându-se pe locul 2, cu 125 de puncte, iar în marea finală ocupând locul 12, cu 72 de puncte.
În 2015, România a fost reprezentată de trupa Voltaj, cu piesa "De la capăt". S-a clasat pe locul 15 din 27 de țări participante, cu 35 de puncte. "De la capăt" a fost interpretată bilingv, majoritatea versurilor fiind în română, iar refrenul final în limba engleză. Voltaj a explicat că interpretarea în limba română a permis ca mesajul piesei să ajungă la publicul țintă (milioanele de migranți români care au fost nevoiți să-și lase copiii în urmă), în timp ce adăugarea unui refren în limba engleză i-a ajutat pe ascultătorii străini să înțeleagă versurile.
În 2016, România a primit o lovitură din partea Eurovision, lipsind de pe scena concursului dintr-un motiv care nu avea legătură cu muzica. Țara noastră urma să fie reprezentată de Ovidiu Anton cu piesa "Moment of Silence", după ce câștigase deja Selecția Națională. Descalificarea s-a produs din cauza datoriile uriașe pe care Televiziunea Română le avea către European Broadcasting Union (EBU), iar această decizie a venit foarte târziu, după ce piesa fusese deja aleasă, delegația începuse pregătirile, iar fanii Eurovision discutau deja despre participarea României.
Ilinca Băcilă și Alex Florea au fost aleși să reprezinte România cu "Yodel It" în cadrul concursului Eurovision 2017 organizat pe scena din Kiev. Aceștia au trecut de cele două semifinale ale Selecției Naționale 2017 cu punctaj maxim (12 puncte) primit din partea tuturor celor cinci membri ai juriului - Adrian Romcescu, Andrei Tudor, Ovi, Paula Seling și Luminița Anghel.
În finala din Kiev, aceștia s-au clasat pe locul 7, cu 282 de puncte (suma fiind rezultatul adunării notelor juriilor de specialitate din toate cele 42 de țări participante și a publicului telespectator). În acest an, reprezentanții României au fost pe locul 5 în preferințele publicului european care și-a exprimat preferințele prin televot.
Selecția Națională Eurovision 2018 a avut parte de două momente unice în istoria participării țării noastre: a fost pentru prima dată când au fost organizate cinci semifinale în cinci orașe diferite din țară și a fost pentru prima dată în istoria concursului internațional Eurovision când o semifinală națională a avut loc la o adâncime de 90 de metri, fiind vorba despre scena amplasată special în mina Rudolf din Salina Turda.
Trupa The Humas a câștigat Selecția Națională cu piesa "Goodbye" și a urcat pe scenă în cadrul celei de-a doua semifinale de la Lisabona. Din păcate, nu a reușit să strângă un număr suficient de voturi din partea publicului european, astfel că a ratat participarea în marea finală, prima dată în istoria țării la concurs.
În 2019, România a fost reprezentată de Ester Peony (Ester Alexandra Crețu) cu melodia "On a Sunday". Și-a susținut momentul interpretativ în cea de-a doua semifinală, din 16 mai, pe scena de la Tel Aviv. Din păcate nu a reușit să califice România (pentru al doilea an consecutiv), clasându-se pe locul a 13-lea, în fața ei fiind Moldova (reprezentată de Anna Odobescu) și Lituania (reprezentată de Jurij Veklenko).
În 2020, Roxen a fost aleasă direct de Televiziunea Română ca reprezentantă a României la Eurovision Song Contest 2020. După alegerea artistei, publicului i-au fost prezentate mai multe piese candidate, iar selecția cântecului s-a făcut printr-o combinație între votul publicului și punctajul unui juriu. "Alcohol You" a fost aleasă pentru competiție.
Totuși, ediția Eurovision 2020 nu a mai avut loc din cauza pandemiei COVID-19, marcând prima anulare din istoria concursului. Roxen a rămas însă reprezentanta României și pentru ediția din 2021, când a participat cu piesa "Amnesia". România a participat în prima semifinală a concursului, pe 18 mai 2021, dar nu s-a calificat în finală, pentru al treilea an la rând. Roxen s-a clasat pe locul 12, cu 85 de puncte.
Andrei Ursu a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2022 cu piesa "Llámame". România a prestat în a doua semifinală și, pentru prima dată după anul 2017, s-a calificat în finală, cu 118 puncte, luând locul 9. Și ediția din 2022 a fost marcată de o controversă. După semifinală, EBU a anulat voturile juriilor din șase țări, inclusiv România, invocând suspiciuni privind un posibil schimb coordonat de puncte și a înlocuit voturile acestora cu un scor agregat, calculat pe baza rezultatelor altor țări cu vot similar. Decizia a provocat confuzie și reacții dure din partea TVR, care a susținut că punctajele acordate de juriul român nu au fost respectate.
În 2023, Theodor Andrei a concurat pe scena din Liverpool cu piesa "D.G.T. (Off and On)", dar a obținut penultimul loc din cea de-a doua semifinală, neprimind niciun punct din partea publicului european. S-a aflat la egalitate cu San Marino, ambele țări terminând cu zero puncte, însă, ca urmare a unei reguli de departajare care favorizează melodia interpretată prima în ordinea de intrare în concurs, România s-a clasat pe locul 15, în timp ce San Marino a ocupat locul 16. Acesta a fost cel mai slab rezultat din istoria României la Eurovision.
În 2024 și 2025 România a lipsit din cadrul Eurovision Song Contest în special din cauza constrângerilor financiare.
Elena Gheorghe și Adela Popescu au așteptat doi ani pentru a împărtăși cu cei de acasă un moment cu adevărat special: interpretarea în premieră a piesei "Îți mulțumesc pentru că ești", din cadrul concertului aniversar de 20 de ani de carieră al Elenei, ce a avut loc pe 23 mai 2024.

"Această piesă nu cred că ar fi fost mai potrivit să o cânt cu altcineva decât cu un om drag sufletului meu, un om care mă cunoaște de mică. N-am mulți prieteni; puțini, dar buni. În această seară, la acest moment al carierei de 20 de ani, am zis că nu se poate să nu facem ceva împreună. Dragii mei, am marea bucurie să o invit alături de mine pe prietena mea dragă, Adela Popescu!", a declarat cu emoție Elena.
Elegante, îmbrăcate amândouă în alb, Adela și Elena au interpretat cu sensibilitate "Îți mulțumesc pentru că ești". Piesa respiră căldură, sinceritate și este o declarație muzicală dedicată prieteniilor care ne țin ancorați atunci când totul pare nesigur.
La finalul momentului, Adela i-a transmis Elenei:
"Eu nu știu dacă tu dacă realizezi ce se întâmplă. Sunt mii de oameni care au plătit bilet să vină să te vadă! Este uau! Și meriți din plin tot ce ți se întâmplă! Este fabulos, pur și simplu!"
Pe 23 mai 2024, Elena Gheorghe a sărbătorit 20 de ani de carieră cu un veritabil spectacol la Sala Palatului. Artista a pregătit un program special, compus din piesele care au consacrat-o, latino, pop, dance, până la muzica armânească și populară. Pe scenă au urcat prieteni și colegi vechi care i-au marcat cariera, precum și zeci de dansatori și instrumentiști.
De la debutul alături de Mandinga și până la perioada solo în care a explorat pop, dance, latino și influențe etno, Elena a reușit să își pună amprenta asupra industriei prin vocea inconfundabilă și prin identitatea sa culturală. Hiturile aromâne "Lună Albă", "Ela Ela", "Steaua imshata" se alătură succeselor mainstream precum "Ecou", "Disco Romancing", "The Balkan Girls", "Mamma mia" și "Până dimineața", melodii care au cucerit topurile și publicul de pretutindeni. Cele mai recente lansări, "Cel mai bun om de pe pământ", "Colț de Pământ", "De neuitat" (feat. Florin Ristei) și "Piesa de la radio", confirmă parcursul Elenei Gheorghe: emoție, mesaj autentic și un sound modern.
Adela Popescu s-a făcut cunoscută publicului larg prin prezența sa în primele telenovele românești: "Numai iubirea", "Lacrimi de iubire", "Iubire ca-n filme" și multe altele. În ceea ce privește cariera muzicală, prima sa piesă a fost un cover al "No me enseñaste", iar în 2005, în timpul filmărilor la telenovela "Lacrimi de iubire", a înregistrat și primul său album cu același nume. Au urmat mai multe lansări, printre care și colaborări cu DJ Project și Keo. Adela și-a continuat cariera în televiziune ca prezentator TV în cadrul emisiunii "Vorbește Lumea", "Sunt celebru, scoate-mă de aici" și "Vocea României".


"Michael" devine primul film biografic care depășește 1 miliard de dolari la box-office


S-a anunțat când are loc Beach, Please! 2027; Cât costă biletele


Mesajul lui Selly pentru publicul Beach, Please! 2026: "Nu lăsați societatea să vă schimbe copilul interior"


Cât ar costa un concert Eminem în România, potrivit lui Selly


Open Air Blues Brezoi 2026 include o zi cu intrare gratuită; Vezi programul complet, pe zile și ore


Cargo caută basist cu vârsta între 10 și 16 ani; Află detalii


Înainte de UNTOLD 2026, urmărește-l pe Lewis Capaldi la Hyde Park - VIDEO Concert integral


Anthony Hopkins debutează în muzică la 88 de ani; Ascultă primul său single