Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Toate stirile

Steven Tyler vorbește despre Music From Another Dimension, următorul album Aerosmith

Publicat

pe

Steven Tyler, Aerosmith
Steven Tyler, Aerosmith │ FOTO: Kevin Mazur WireImage-GettyImages

După pretația live din cadrul finalei American Idol, Steven Tyler a vorbit despre albumul Aerosmith ce urmează să fie lansat pe 28 august - Music From Another Dimension. Am ascultat Legendary Child cu puțin timp în urmă și putem deduce că dimensiunea diferită la care se referă Aerosmith ar putea fi tocmai epoca de aur a rock-ului.

Steven Tyler

Steven Tyler, Aerosmith │ FOTO: Mark Davis GettyImagesEntertainment

„Este genul de lucru care te reprezintă pe tine. Cine ești? Nu știm. Câteodată muzica noastră vorbește în locul nostru, așa că acest album - așa cum a spus Joe Perry într-unul din materialele sale solo - „Lasă muzica să vorbescă pentru tine!”; asta face și albumul acesta.”

Steven Tyler

Prima interpretare live a single-ului Legendary Child la finala American Idol a fost un eveniment deosebit pentru trupă și mai ales pentru concurs. Se zvonește că au existat niște tensiuni în cadrul formației din pricina acestei decizii.

„Era momentul potrivit. Aceasta a fost prima ocazie pe care am avut-o să cântăm live prima piesă. Single-ul pe care l-am ales ne descrie pe noi.”

Steven Tyler

Varianta de studio a Lengendary Child deja circulă pe rețelele de socializare și sună foarte bine. Sperăm ca și celelalte piese din tracklist-ul Music From Another Dimension să satisfacă urechile rocker-ilor.

Steven Tyler, Aerosmith

Steven Tyler, Aerosmith │ FOTO: Kevin Mazur WireImage-GettyImages

În ultima seară a acestui sezon de Saturday Night Live, postura de gazdă a avut-o solistul The Rolling Stones, Mick Jagger. Pe lângă interpretearea a două piese The Rolling Stones alături de Foo Fighters, Jagger și-a făcut de cap și interpretându-l pe Steven Tyler în cadrul unui moment comic. Frontman-ul Aerosmith a avut unele comentarii la adresa interpretării lui Jagger.

„Putea să facă Yahahahaow! Erau multe lucruri pe care putea să le imite. Mi-a plăcut cum arăta cu părul lung. Mereu mi-am dorit să și-l lase din nou lung. Arăta bine. A fost amuzant.”

Steven Tyler

Mick Jagger îl imită pe Steven Tyler la Saturday Night Live

Sursa: Rolling Stone

6 comentarii

Albume noi

YUNGBLUD și Aerosmith lansează EP-ul "One More Time" - TRACKLIST

YUNGBLUD și Aerosmith au dezvăluit secretul muzical la care au lucrat împreună în ultima vreme. Artiștii au pregătit un EP format din cinci melodii, ce va fi lansat integral peste câteva săptâmâni. Te invit să citești mai multe detalii despre acest material și să consulți tracklistul.

Publicat

pe

Copertă EP "One More Time"
Copertă EP "One More Time" │ FOTO: Artwork de Joe Foti www.facebook.com

În urmă cu câteva zile, YUNGBLUD și Aerosmith și-au surprins fanii când au anunțat că au pregătit o piesă în colaborare, intitulată "My Only Angel". Melodia nu doar că este rezultatul unei asocieri muzicale incitante, reunind două generații de rockstars, dar reprezintă și prima compoziție nouă lansată de Aerosmith în mai bine de un deceniu, de la albumul "Music from Another Dimension!".

"My Only Angel" este doar prima piesă dintr-o suită de cinci, adunate sub forma EP-ului "One More Time". Materialul va fi lansat pe 21 noiembrie, prin casa de discuri Capitol Records. Pe lângă "My Only Angel", tracklist-ul este completat de "Problems", "Wild Woman", "A Thousand Days" și o reinterpretare a single-ului "Back in the Saddle" din 1977 al trupei Aerosmith, care a atins locul 38 în Billboard Hot 100 acum aproape 50 de ani.

Deși doar Steven Tyler și Joe Perry au fost fețele Aerosmith care au apărut în materialele promoționale pentru disc, un purtător de cuvânt al formației a confirmat că toți membrii, inclusiv basistul Tom Hamilton, bateristul Joey Kramer și chitaristul Bard Whitford, sunt implicați.

Vestea EP-ului vine după ce YUNGBLUD, Steven Tyler și Joe Perry, alături de Nuno Bettencourt de la Extreme, au urcat pe scena MTV VMAs 2025 cu un tribut adus regretatului Ozzy Osbourne. Artiștii au făcut un cover al baladei "Mama, I'm Coming Home".

Atât YUNGBLUD, cât și veteranii rockeri au fost prezenți la concertul final Black Sabbath / Ozzy Osbourne, ce a avut loc pe 5 iulie în Birmingham, orașul natal al lui Ozzy.

TRACKLIST EP "One More Time":

  1. My Only Angel
  2. Problems
  3. Wild Woman
  4. A Thousand Days
  5. Back In The Saddle (2025 mix)

Audio preview "My Only Angel":

Citește în continuare

Muzică nouă

AEROSMITH și YUNGBLUD pregătesc single-ul colaborativ „My Only Angel”

AEROSMITH a surprins fanii rock-ului clasic și ai noilor generații printr-un anunț neașteptat: Steven Tyler și Joe Perry au înregistrat o piesă alături de rebelul scenei britanice, YUNGBLUD. Single-ul se numește „My Only Angel” și a fost deja teasuit online printr-un fragment scurt.

Publicat

pe

Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD, & Nunu Bettencourt susținând un Ozzy Tribute Medley | MTV VMA 2025
Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD, & Nunu Bettencourt susținând un Ozzy Tribute Medley | MTV VMA 2025 │ FOTO: Captură YouTube / Canal Oficial MTV

Colaborarea a prins contur după momentul spectaculos de la MTV Video Music Awards 2025, unde cei trei au urcat împreună pe scenă pentru a aduce un tribut legendarului Ozzy Osbourne.

Pe 7 septembrie, la ceremonia de adio dedicată lui Ozzy, YUNGBLUD a deschis show-ul cu „Crazy Train”, pentru ca mai apoi să ofere o versiune emoționantă a piesei „Changes”. Steven Tyler și Joe Perry au completat momentul cu „Mama, I’m Coming Home”, iar finalul a fost unul exploziv: un duet Tyler–YUNGBLUD, artificii și strigătul cathartic „Ozzy forever!”. Imaginea îmbrățișării dintre Tyler și YUNGBLUD, urmată de declarația ironică a lui Steven — „Avem un secret!” — a anunțat practic colaborarea pe „My Only Angel”.

Publicul din România nu este străin de energia lui YUNGBLUD. Artistul britanic a urcat pe scena Summer Well 2023, unde a transformat atmosfera într-o explozie de adolescență punk și emo, și la Electric Castle 2025, unde a combinat discursul social cu show-ul teatral, reușind să cucerească publicul prin sinceritate și o energie debordantă. Ambele concerte au confirmat că artistul reușește să creeze punți între generații, aducând un suflu nou în festivalurile noastre.

Un alt moment notabil din 2025 a fost concertul „Back To The Beginning”, unde YUNGBLUD a cântat din nou „Changes”, de această dată alături de Nuno Bettencourt (EXTREME), Frank Bello (ANTHRAX), II (SLEEP TOKEN) și Adam Wakeman, clăparul care l-a însoțit pe Ozzy ani la rând. Alegerea piesei a arătat cât de mult respect și influență a avut Osbourne asupra carierei sale.

Cât despre Aerosmith, nu vom uita niciodată concertul din 2010 de la Arena Verde Stop, cu Reamonn în deschidere şi un Steven Tyler foarte tonic. Îmi amintesc că mă şoca forma sa fizică şi acel sixpack la 62 de ani.

Citește în continuare

Premii muzicale

VIDEO: Steven Tyler și YUNGBLUD i-au adus un omagiu lui Ozzy la MTV VMA 2025

Gala MTV VMA 2025 a inclus un moment in memoriam Ozzy Osbourne. Yungblud, Steven Tyler, Joe Perry și Nuno Bettencourt au fost artiștii aleși pentru acest omagiu adus regretatului vocalist Black Sabbath. "Urmărește-mă de acolo, de sus", scria Yungblud într-un mesaj online, publicat înaintea galei Video Music Awards de duminică.

Publicat

pe

Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD, & Nunu Bettencourt susținând un Ozzy Tribute Medley | MTV VMA 2025
Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD, & Nunu Bettencourt susținând un Ozzy Tribute Medley | MTV VMA 2025 │ FOTO: Captură YouTube / Canal Oficial MTV

La aproape două luni de la moartea lui Ozzy Osbourne, MTV adaugă încă un moment emoționant în arhiva cu amintiri a fanilor și apropiaților regretatului vocalist. La gala Video Music Awards de pe 7 septembrie, Steven Tyler și YUNGBLUD au pus în scenă un medley demn de aplauzele iubitorilor de rock și metal. Alături de ai au fost și Joe Perry și Nuno Bettencourt și toți cei prezenți în sală la UBS Arena din New York.

"M-au rugat să-ți aduc un omagiu duminică, la gala VMA. Voi face tot posibilul să te fac mândru, Oz. Urmărește-mă de acolo, de sus. Te iubesc pentru totdeauna", scria Yungblud pe Instagram înainte de gala MTV, într-o postare ce includea și cele două poze alături de Ozzy, făcute la ultimul său concert, Back to the Beginning.

Momentul in memoriam Ozzy Osbourne a inclus fragmente din piesele emblemă "Crazy Train", "Changes" și "Mama, I'm Coming Home". "Cel mai cool moment de la VMA din ultimii 25 de ani", aprecia unul dintre fanii lui Ozzy într-un comentariu la clipul de pe YouTube, altcineva adăugând: "Yungblud îmi dă speranță că această generație va reînsufleți spiritul rock".

VIDEO: Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD & Nuno Bettencourt - Ozzy Tribute Medley la MTV VMA 2025

Ozzy Osbourne a murit pe 22 iulie, lăsând în urma sa o colecție impresionantă de piese, albume și concerte memorabile. Vocalistul Black Sabbath avea 76 de ani, boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni cauzând tragicul eveniment.

Gala MTV VMA 2025 a avut loc duminică seară, pe 7 septembrie, în New York. La eveniment au participat cele mai mari nume din industria muzicală. Printre artiștii care au susținut momente live pe scenă se numără Lady Gaga, Sabrina Carpenter, Mariah Carey și Ricky Martin.

Premiul pentru Piesa Anului a mers la Rose și Bruno Mars, pentru hitul "APT.". Lista câștigătorilor i-a inclus și pe Ariana Grande, Sabrina Carpenter, Lady Gaga, Alex Warren și Coldplay.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending