Sâmbăta trecută a marcat finalul sezonului Saturday Night Live din acest an, iar finalul emisiunii a stârnit interesul tuturor fanilor muzicii. Mick Jagger a fost atât invitat cât și de prezentator, dar momentul culminant a avut loc la sfârșitul serii când Mick a susținut momentul muzical final alături de Foo Fighters, Arcade Fire și Jeff Beck.
Foo Fighters tocmai cântaseră în New Jersey la festivalul Bamboozle și au făcut o vizită și la Saturday Night Live pentru a se alătura lui Mick Jagger în interpretarea a două piese Rolling Stones: 19th Nervous Breakdown și It’s Only Rock ‘n Roll (But I Like It).
După ce au interpretat 20 de piese pe scena Bamboozle punând în scenă un show excepțional cum oferă mereu Foo Fighters, trupa a dat o fugă cu elicopterul pentru a intra pe scena SNL pentru un nou spectacol deosebit alături de Jagger.
The Rolling Stones lansează două piese noi: "Jealous Lover" si "Divine Intervention"
The Rolling Stones au lansat noile piese „Jealous Lover” și „Divine Intervention”, extrase de pe viitorul album de studio „Foreign Tongues”, programat pentru lansare pe 10 iulie prin Capitol Records. Odată cu noul single, formația a prezentat și videoclipul oficial pentru „Jealous Lover”, regizat de Chris Barrett și Luke Taylor, cu Anya Taylor-Joy și Charles Melton în rolurile principale.
Coperta Single Rolling Stones Jealous Lover │ FOTO: Rolling Stones
Debutul celor două piese marchează o nouă etapă în promovarea viitorului album Foreign Tongues, iar The Rolling Stones demonstrează că, după șase decenii de carieră, continuă să experimenteze fără să își piardă identitatea muzicală. Trupa a lansat simultan single-urile „Jealous Lover” și „Divine Intervention”, acesta din urmă beneficiind de participarea specială a lui Robert Smith, solistul trupei The Cure.
După energia pop-rock a single-ului anterior, „In The Stars”, noua piesă „Jealous Lover” explorează un teritoriu inspirat din rhythm & blues, fiind construită în jurul unui groove cald și a unei interpretări în falset semnate de Mick Jagger. Chitarele lui Keith Richards și Ronnie Wood completează atmosfera, în timp ce Steve Winwood adaugă texturi de pian Rhodes și orgă. Secția ritmică este asigurată de Darryl Jones la bas și Steve Jordan la tobe, iar producătorul Andrew Watt și claviaturistul Matt Clifford contribuie la orchestrația piesei.
Cel de-al doilea cântec lansat, „Divine Intervention”, este unul dintre cele două momente de pe album în care apare ca invitat Robert Smith, liderul trupei The Cure, acesta semnând partitura de chitară electrică. Piesa îi reunește din nou pe Mick Jagger, Keith Richards și Ronnie Wood, alături de Steve Winwood, Andrew Watt și o secțiune de alamă formată din James King și Ron Blake.
Albumul „Foreign Tongues” a fost înregistrat într-o perioadă de creație intensă la Metropolis Studios din Londra, în mai puțin de o lună. Materialul marchează o nouă colaborare cu producătorul Andrew Watt, cel care s-a ocupat și de apreciatul „Hackney Diamonds”, recompensat cu un premiu Grammy. Noul disc promite să îmbine influențele clasice ale formației cu direcții sonore moderne și colaborări speciale.
Recent a debutat și podcastul oficial „Speaking In Tongues”, o serie de șase episoade care oferă acces în culisele realizării noului album. Prezentat de Norah Jones, podcastul include interviuri cu membrii trupei, Andrew Watt, Robert Smith, Steve Winwood și artistul vizual Nathaniel Mary Quinn, autorul copertei albumului. „Foreign Tongues” va fi disponibil în numeroase formate, inclusiv CD, casetă, ediții deluxe și variante speciale pe vinil.
Foo Fighters a luat pulsul publicului la Tiny Desk; Urmărește show-ul - VIDEO
Foo Fighters a venit la NPR Music pentru a susține un concert restrâns, chiar intim, am putea spune, comparativ cu show-urile din arene, cu care formația este obișnuită. În cadrul Tiny Desk, Dave Grohl s-a simțit în largul său, stilul său jovial și anecdotic de a povesti cucerindu-i pe cei prezenți. Printre piesele incluse în setlist se numără și noul single "Child Actor".
Vocalistul Foo Fighters și-a exprimat bucuria de a fi prezent la Tiny Desk. Umorul l-a însoțit, desigur, pe totul parcursul setului, fiind o trăsătură deja cunoscută de fanii formației.
"Este o onoare să fiu aici. Am urmărit atât de multe concerte Tiny Desk și am câteva favorite. Trebuie să spun, când am văzut Trouble Funk strecurându-se în locul ăsta micuț de aici, mi-am zis: nu-i atât de micuț, dacă au încăput ei aici. Dar e grozav să fiu aici și să fiu acasă. Piesa asta se numește "Learn To Fly", a spus Dave Grohl și a lăsat ca trupa să preia linia melodică.
Înainte de piesa "Child Actor", Dave a avut o nouă precizare de făcut. Muzicianul a povestit o întâmplare hazlie dintr-o recentă apariție TV.
"Unul din lucrurile cele mai provocatoare când vine vorba de lansat muzică nouă este că stai multă vreme în studio și sunt luni de înregistrări. Și când vii în fața publicului să le cânți, îți dai seama că nu ai mai fost pe la frizer de luni de zile și devine dificil să vezi griful chitarei, chiar ajungi să inhalezi păr.
Am fost recent la un show TV unde am cântat următoarea piesă pe care o să v-o cântăm aici și pe ultimul refren urlu. Înainte de acea parte inspir adânc și când a trebuit să spun ceva...știți sunetul care se aude când înghiți păr de pisică? Să sperăm că nu se întâmplă din nou."
În setlist au urmat două piese extrem de iubite din repertoriul Foo Fighters: My Hero și Everlong. Întreaga înregistrare este disponibilă mai jos.
Setlist Foo Fighters la Tiny Desk:
"Spit Shine"
"Learn to Fly"
"Child Actor"
"My Hero"
"Everlong"
VIDEO: Foo Fighters la Tiny Desk (2026)
Noul album Foo Fighters, pe care trupa îl promovează în prezent, se numește "Your Favorite Toy" și a fost lansat în luna aprilie. Materialul marchează prima contribuție oficială a toboșarului Ilan Rubin, care s-a alăturat trupei după plecarea lui Josh Freese. Cei doi au schimbat trupele, Rubin părăsind Nine Inch Nails pentru a veni în Foo Fighters, iar Freese părăsind grupul condus de Dave Grohl și revenind în Nine Inch Nails.
The Rolling Stones prezintă piesa "In The Stars" (Lyric Video) și anunță albumul "Foreign Tongues"
Legendarii muzicieni de la The Rolling Stones au anunțat lansarea unui nou album de studio, intitulat "Foreign Tongues". Discul este așteptat în luna iulie și include contribuții de la artiști de primă ligă, precum Paul McCartney, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers. Primul single, "In The Stars", poate fi ascultat în articol.
The Rolling Stones - "In The Stars" │ FOTO: Captură YouTube
Colecția de 14 piese incluse pe noul LP "Foreign Tongues" vine la mai puțin de trei ani de la albumul câștigător al Premiului Grammy "Hackney Diamonds", care a fost și primul lor material după aproape 15 ani. Complet diferit de felul în care The Rolling Stones "operează", albumul a fost înregistrat în mai puțin de o lună la Metropolis Studios din Vestul Londrei, cu Mick Jagger, Keith Richards și Ronnie Wood reunindu-se cu producătorul câștigător al Premiului Grammy Andrew Watt (Lady Gaga, Elton John, Ozzy Osbourne). Tot el a coordonat și "Hackney Diamonds".
"Îmi place să fac aceste sesiuni de înregistrare la Londra, la Metropolis. Au fost câteva săptămâni foarte intense de înregistrări pentru "Foreign Tongues". Am avut 14 piese grozave și am mers cât de repede am putut. Îmi place camera de acolo, deoarece nu este prea mare, astfel încât poți simți pasiunea din încăpere venind de la toată lumea", a mărturisit Mick Jagger într-o declarație de presă.
Pentru Keith Richards, sesiunea de înregistrări a fost o plăcere. În vârstă de 82 de ani, muzicianul s-a declarat norocos că încă poate să facă muzică.
"Albumul "Foreign Tongues" are o continuitate cu "Hackney Diamonds" și a fost grozav să lucrăm din nou la Londra și să avem acea atmosferă londoneză în jurul nostru. A fost o lună de concentrare intensă. Pentru mine, totul ține de plăcerea de a face acest lucru. Sunt binecuvântat să pot face asta și mi-aș dori să dureze cât mai mult posibil."
Contribuții suplimentare vin de la o listă impresionantă de artiști invitați, inclusiv Paul McCartney (care a participat și la "Hackney Diamonds"), Steve Winwood, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers.
Noul album "Foreign Tongues" va fi lansat anul acesta, pe 10 iulie. Până atunci, putem asculta single-ul principal "In the Stars", alături de prima piesă a albumului, "Rough and Twisted".
Lyric Video: The Rolling Stones - "In The Stars"
Audio: The Rolling Stones - "Rough And Twisted"
Artwork-ul albumului (vizibil în clipul audio de mai sus) este o pictură realizată de artistul american Nathaniel Mary Quinn. Acesta s-a declarat onorat să-și asocieze numele cu The Rolling Stones.
"Crearea copertei albumului pentru Rolling Stones este o onoare artistică – un dialog cu una dintre cele mai durabile forțe din istoria culturală".
The Rolling Stones va promova albumul prin apariții în Late Night Show-ul lui Jimmy Fallon. Primul invitat va fi Mick Jagger, urmat în zilele următoare de Richards și Wood.