Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Manfellow, Luni la Teatru, Maya și Ad Hoc - încheierea concursului Avanpost Rock

Publicat

pe

Ad Hoc - Finala Trofeul Club A
Ad Hoc - Finala Trofeul Club A

Miercuri, 16 mai, a marcat finalul competiției Avanpost Rock de acest an. Trofeul Club A este foarte aproape de a-și cunoaște posesorul în weekend-ul următor, în cadrul Festivalului Club A. În a doua seară a finalei s-au prezentat în fața publicului Ad Hoc, Maya, Manfellow și Luni la Teatru.

Am văzut pentru prima oară Club A căpătând un aer medieval odată cu recitalul celor de la Ad Hoc. Orădenii oferă o experiență veritabilă atât vizuală, dar mai ales melodică. Din câte am înțeles, nu interpretează compoziții proprii, dar merită lăudați pentru spectacolul care îl pun în scenă și mai ales pentru faptul că este evident pentru oricine că sunt devotați momentului artistic și se simt bine făcând ceea ce fac. Probabil chiar și amatorii de muzică mainstream pot gusta câte puțin din farmecul Ad Hoc.

Ad Hoc - Finala Trofeul Club A

Ad Hoc - Finala Trofeul Club A

Poți vedea setul complet de poze în galeria foto.

La scurt timp a urmat rândul trupei Maya să evolueze pe scenă. Originari din Cluj-Napoca, Maya se disting de majoritatea trupelor românești înființate recent prin faptul că piesele lor sunt compuse exclusiv în limba română. Cum mare parte a artiștilor au abandonat graiul românesc în favoarea celui englezesc, atât în materie de versuri cât și în ceea ce privește denumirea formației, Maya aduc un strop de familiaritate în muzica lor. În plus, frontman-ul trupei, Mishu Calian, impresionează atât prin voce cât şi prin prezența scenică și prin compozițiile muzicale.

Maya - Finala Trofeul Club A

Maya - Finala Trofeul Club A

Una dintre cele mai populare trupe ale festivalului, Manfellow au adunat un public numeros (și în mare parte feminin) la scurtul concert pe care l-au susținut în cadrul finalei. După cum am spus şi în recenzia primei seri de Avanpost Rock, experiența lor în materie de muzică se recunoaște imediat în interpretarea live foarte bună și în compozițiile lor. Muzica celor de la Manfellow nu pare cu nimic mai prejos decât cea a artiștilor din afară, ei fiind o dovadă destul de clară a faptului că se face muzică bună și pe meleagurile noastre.

Manfellow - Finala Trofeul Club A

Manfellow - Finala Trofeul Club A

Seara a fost încheiată de concertul celor de la Luni la Teatru. În autobiografia lor, băcăuanii se înscriu în rând cu ceilalți artiști spunând: „Poveștile noastre nu sunt diferite față de poveștile altora ca noi care din pasiune, joacă sau naivitate s-au apucat să cânte în speranța că într-o zi vor auzi refrenul unui cântec compus de ei la radioul din mașina sau autobuz.” (MySpace.com). Cu o oarecare nesiguranță datorată probabil faptului că nu veniseră în formula lor obișnuită, Luni la Teatru au câștigat aplauzele publicului pe parcursul mini-recitalului din seara finalei.

Luni la Teatru - Finala Trofeul Club A

Luni la Teatru - Finala Trofeul Club A

Toate trupele care s-au calificat în Finala Avanpost Rock vor cânta weekend-ul viitor la Festivalul Club A. Tot atunci vom afla și cine a cucerit juriul și va dobândi Trofeul Club A.

Vezi pozele de la ultima seară a concursului Avanpost Rock din Club A.

Comentează

Trending