Un nou album Guns N' Roses este pe drum. Demo-urile sunt pregătite, mai trebuie doar ca toți membrii să se pună de acord și să le aleagă pe cele potrivite pentru finalizare.
"În acest moment există foarte mult material la care am lucrat. Acum e vorba doar despre a avea disciplina necesară pentru a tria și finaliza", a spus Slash într-un interviu pentru Guitar World Magazine.
Chitaristul a ținut să menționeze și care ar fi opreliștile.
"Treaba cu Guns e că, din experiența mea, nu prea poți plănui în avans. Nu prea poți să te așezi și să spui: <Ne vom rezerva acest timp și vom face asta>. De fiecare dată când am făcut asta, toate planurile s-au năruit", a mărturisit Slash.
Cu toate aceastea, lansarea este iminentă. Slash este convins că albumul va fi gata, doar că nu poate estima cât va mai dura.
"Albumul vine. Știu că e pe drum, pentru că toată lumea se gândește la asta. Doar că se va întâmpla atunci când va veni momentul", a concluzionat chitaristul.
Slash lucrează în paralel și la un album solo. În luna septembrie aflam că cel de-al cincile album era deja tras în studio. Procesul de lucru a fost împărțit între Los Angeles și Florida, iar producătorul “Elvis” Baskette a supravegheat sesiunile. Discul este așteptat, însă, abia în 2027. Mai multe detalii găsiți pe InfoMusic.
Guns N' Roses a luat naştere în anul 1985 la Los Angeles, inițial formată din Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler şi Izzy Stradlin. De-a lungul anilor, trupa a trecut prin numeroase schimbări de componență, ultima petrecându-se chiar anul acesta. În martie, Frank Ferrer, cel mai longeviv baterist din componența Guns, părăsea formația. Printr-un comunicat de presă, trupa a confirmat că despărțirea de Ferrer a fost una amiabilă.
După vizitele din 2010 și 2012, trupa Guns N' Roses a vizitat din nou România în vara lui 2023, cu ocazia turneului "We're F'N' Back!". Evenimentul i-a adus pe scenă pe Axl Rose, Slash și Duff McKagan, artiștii concertând pentru prima oară în această formulă de la turneul "Use Your Illusion Tour" (1993). Vezi aici galeria de poze de la concertul Guns N' Roses din urmă cu doi ani.