Jack White a marcat pe 3 martie prima apariție live din cariera sa solo în cadrul show-ului american Saturday Night Live.
Fostul solist White Stripes a cântat melodiile Love Interruption şi Sixteen Saltines, extrase de pe albumul său de debut Blunderbuss, programat la lansare pe 23 aprilie, în cadrul spectacolului găzduit de Lindsay Lohan.
Blunderbuss a fost produs de Jack White și înregistrat în studioul său din Nashville, Third Man. Vorbind despre disc, artistul a mărturisit că acest album pur și simplu nu a putut fi lansat mai devreme.
Jack White se pregătește pentru prima apariție solo în Marea Britanie, la evenimentul BBC Radio 1’s Hackney Weekend, un festival ce va avea loc în această vară pentru a sărbători Jocurile Olimpice 2012, ce se desfășoară în Londra anul acesta.
Festivalul va avea loc în perioada 23-24 iunie și include prestații din partea unor artiști precum Lana Del Rey, Plan B și Florence And The Machine.
La 78 de ani, Iggy Pop a fost rockstar la Coachella 2026 - VIDEO
Ce înseamnă să fii rockstar? Are acest titlu vreo legătura cu vârsta, sau felul în care arăți? Ei bine, nu. Iggy Pop este o prezență magnetică pe scenă, iar la 78 de ani atitudinea și vocea nu l-au lăsat, chiar dacă fizicul poartă amprenta vârstei. Show-ul său de la Coachella 2026 este un testament pentru faptul că muzica îți poate menține spiritul veșnic tânăr.
Iggy Pop cântând "The Passenger" live la Coachella 2026 │ FOTO: Captură YouTube
"The Passenger", una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Iggy Pop, s-a auzit pe scena de la Coachella 2026 de parcă ar fi fost 1977, iar melodia abia era lansată. Să vezi o mare nesfărșită de oameni cântându-ți piesa, oameni care nici nu se născuseră când melodia apărea în lume, trebuie să fie un sentiment tare plăcut, iar Iggy Pop l-a savurat din plin. Pentru el nu pare că s-a schimbat, de fapt, nimic, din 1970 încoace. Aceeași apariție complet dezinhibată, aceeași voce, aceeași sclipire în ochi. Să fie asta definiția rockstar-ului? Se prea poate. Un lucru e cert: fanii au observat și ei că Iggy nu pare atins de vârstă."Legenda spune că s-a născut fără tricou pe el", a comentat cineva la clipul de pe YouTube, iar descrierea îi vine ca o mănușă. Acesta este Iggy Pop, lipsit de complexe și complet liber pe scenă. Într-o societate plină de filtre și măști, el se prezintă așa cum o făcea și în urmă cu 50 de ani. El este "The Passenger", neschimbat de frământările generațiilor care i s-au perindat pe dinainte.
VIDEO: Iggy Pop - "The Passenger" (Live la Coachella 2026)
Un alt rockstar prezent la Coachella 2026 a fost Jack White. O mare aproape infinită de oameni (125.000, mai exact) a îngânat ritmul de tobe al piesei "Seven Nation Army", iar starea de euforie se poate simți chiar și la urmărirea live-ului de pe YouTube.
VIDEO: Jack White - "Seven Nation Army" (Live la Coachella 2026)
Festivalul Coachella se află încă în plină desfășurare. Primul weekend i-a avut headlineri pe Sabrina Carpenter, Karol G și Justin Bieber. Ei vor pregăti show-uri și pentru weekend-ul următor, respectiv 17 - 19 aprilie. Lineup-ul va fi completat de:
Anyma,
The XX,
Teddy Swims,
The Strokes,
Young Thug
Major Lazer
Wet Leg, printre mulți alții.
Ediția din 2026 a festivalului Coachella a început pe 10 aprilie și va continua până pe 19 aprilie, la Empire Polo Club din California. Toate biletele s-au vândut într-o săptămână de la punerea lor în vânzare. Numărul participanților a ajuns la 125.000 în fiecare zi de weekend, un record în istoria celor 25 de ediții ale festivalului.