Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Frusciante nu va fi alături de Red Hot Chili Peppers la ceremonia Rock and Roll Hall of Fame

Publicat

pe

Red Hot Chili Peppers
Red Hot Chili Peppers

Red Hot Chili PeppersRed Hot Chili Peppers va fi inclusă în cadrul ceremoniei de pe 14 aprilie 2012 în Rock and Roll Hall of Fame, însă nu toţi membrii trupei vor participa.

Chad Smith, bateristul formaţiei a declarat pentru Billboard.com că fostul chitarist John Frusciante, care a cântat în trupă peste 10 ani nu va participa la ceremonie.

"Mi-a spus că nu se simte confortabil să vină, lucru pe care îl respect. L-am întrebat şi mi-a răspuns "Nu mă simt confortabil cu asta, mult noroc şi mulţumesc de invitaţie." Totul a fost ok. Este genul de om care odată ce a terminat cu un lucru se concentrează pe viitor. Chili Peppers nu se mai află pe radarul său în acest moment."

Cu toate acestea, foştii toboşari Jack Irons şi Cliff Martinez vor participa la gală.

Red Hot Chili Peppers va concerta anul acesta în premieră la Bucureşti. Evenimentul va avea loc pe Arena Naţională pe 31 august 2012. Mai multe detalii despre concert puteţi găsi AICI.

 

Concerte & turnee

Vine Red Hot Chili Peppers la Electric Castle 2024?

Red Hot Chili Peppers ar putea fi unul dintre headlinerii Electric Castle 2024. Cea de-a zecea ediție a festivalului a oferit câteva indicii care ne-au dus cu gândul la trupa americană. O fi o intuiție corectă, o teorie a conspirației sau o dorință prea mare de a revedea formația în România după 11 ani, dar te invităm totuși să citești mai multe în articol.

Publicat

pe

Anthony Kiedis, RHCP în concert pe 31 august la Arena Națională (foto: Alex Chelba)
Anthony Kiedis, RHCP în concert pe 31 august la Arena Națională (foto: Alex Chelba)

Pentru 2024, Electric Castle pregătește o ediție aniversară ce va sărbători cei 10 ani de existență. Prin urmare, este de așteptat ca lineup-ul să fie gândit în așa fel încât să rămână pentru multă vreme în memoria festivalierilor.

Organizatorii au început deja să se ocupe de construirea celei mai noi ediții a festivalului. Mai mult, aceștia au oferit niște indicii ce prefigurează anunțul primului val de artiști. Primul detaliu în acest sens a fost schimbarea siglei. Dacă înainte Electric Castle era reprezentat de combinația de negru și galben, acum festivalul și-a schimbat logo-ul în roșu și alb. Aceleași culori se regăsesc și în simbolul trupei Red Hot Chili Peppers.

Logo-ul oficial al trupei Red Hot Chili Peppers a fost desenat de solistul Anthony Kiedis în 1984. Managementul casei de discuri a cerut grupului să se gândească la un logo, iar Kiedis a schițat asteriscul cu opt brațe. La acea vreme, artistul nu i-a acordat vreo semnificație specială. În timp, însă, a devenit una dintre cele mai cunoscute sigle ale unei trupe din istoria muzicală.

Un alt semn care a condus la ideea că RHCP ar putea urca pe scena EC 2024 a fost o fotografie publicată pe platformele de socializare ale festivalului. Se vede Calea Victoriei din București unde este afișată o reclamă pentru ediția de anul viitor a festivalului, ce încorporează emblema formației RHCP. Asteriscul cu opt brațe este vizibil în partea dreaptă.

Reclamă Electric Castle 2024

Reclamă Electric Castle 2024 │ FOTO: Electric Castle www.facebook.com

Primii artiști din lineup-ul EC 2024 vor fi anunțați în viitorul apropiat. Până atunci, nu ne rămâne de făcut decât să ne hrănim iluzia, să "manifestăm" revenirea trupei în România sau să îi ascultăm discografia. Iar ultima parte nu are nevoie de vreun motiv special.

Cea de-a 10-a ediție Electric Castle va avea loc între 17 și 21 iulie 2024. Abonamentele sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 532,55 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending