Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Diva balcanică Lepa Brena concertează la Timișoara

Publicat

pe

Afis Lepa Brena
Afis Lepa Brena

Cea mai în vogă artistă din Serbia, Lepa Brena revine la Timișoara, unde a mai concertat în 1984, în fața a peste 40.000 de spectator, fiind singura vedetă internațional care a susținut un spectacol în România comunistă.

Lepa Brena va fi prezentă pe 15 iunie pe Stadionul Dan Păltinișanul din Timișoara. Concertul face parte din turneul de promovare al noului album lansat, ”Zacarani krug”. Artista va urca pe scena din Timișoara împreună cu orchestra sa Slatki greh (Dulcele păcat) și va interpreta atât piese noi, cât și hit-urile din anii 80-90, printre care se numără ”Čačak, Čačak”, ”Mile voli disko” și ” Sanjam”.

Afis Lepa Brena

Lepa Brena cântă cu trupa Slatki greh din 1982 și s-a bucurat de success încâ de la albumul de debut. Artista a fost implicată și în politică, fiind cunoscută ca o susținătoare a Iugoslaviei unite. În scurt timp aceasta a devenit una dintre cele mai cunoscute persoane din Iugoslavia și un adevărat sex simbol.

În 1991, Lepa Brena părăsește Iugoslavia și pleacă în Statele Unite împreună cu soțul ei, jucătorul de tenis Slobodan Živojinović. Dar se întoarce în 1994 pentru a lansa un nou album, ce include piesa "Ja neman drugi dom"("Eu nu am alta casa"), dedicată primului său fiu, Ștefan. Artista își continuă activitatea și se bucură și în prezent de success în Iugoslavia.

Prețuri bilete:

Categoria I – 150 Ron

Categoria II – 100 Ron

Categoria III – 80 Ron

Biletele sunt disponibile la Sala Capitol (Timișoara), Teatrul Național (Timișoara) și pe online pe eventim.ro și vreaubilet.ro.

Eveniment organizat de Asociația Culturală Maria Domina în parteneriat cu Asociația ”Banat Art” și Unik Show.

Trending