Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Paul McCartney și-a dezvelit steaua pe Hollywood Walk Of Fame - VIDEO DISCURS

Publicat

pe

Paul McCartney Star Hollywood Walk Of Fame (sursa foto entertainment.msnbc.msn.com)
Paul McCartney Star Hollywood Walk Of Fame (sursa foto entertainment.msnbc.msn.com)

Paul McCartney a primit ieri o stea pe Bulevardul Celebrităților – Walk of Fame – de la Hollywood. Evenimentul a fost transmins în direct pe iTunes, iar mai jos puteți vedea înregistrarea discursului pe care artistul l-a ținut la primirea stelei.

Paul McCartney Star Hollywood Walk Of Fame (sursa foto entertainment.msnbc.msn.com)

Spectacolul a avut loc în fața celebrei clădiri Capitol Records, unde McCartney a înregistrat noul său album ”Kisses On The Bottom”.

Emoționat, fostul membru Beatles a mărturisit că nu a crezut niciodată că o primească o stea pe Hollywood Walk Of Fame și a mulțumit foștilor săi colegi de trupă John, George și Ringo, fără de care nu ar fi ajuns unde este. Steaua cântărețului este poziționată pe alee, alături de cele dedicate lui Starr, Harrison și Lennon.

Paul McCartney Star Hollywood Walk Of Fame (sursa foto bbc.co.uk)McCartney este ultimul membru Beatles care primește o stea pe Bulevardul Celebritățiilor. În 1998 formația The Beatles a fost onorată cu o stea, iar steaua lui John Lennon a fost dezvelită în 1988, la șapte ani după moartea sa din 1980. George Harrison a primit o stea abia în 2009, tot la șapte ani după decesul artistului din 2001, iar în 2010 Ringo Starr a fost onorat cu o stea pe Walk Of Fame.

Recent, Paul McCartney a lansat cel de-al 16-lea material solo, ”Kisses On The Botton”, săptămâna aceasta – DETALII ALBUM. Discul este o colecție de cover-uri și include doar două piese noi, dintre care ”My Valentine”, primul extras, este o piesă compusă de artist pentru soția sa Nancy Shevell, iar aceasta a fost melodia pe care au dansat pentru prima dată ca soț și soție la lunta lor de anul trecut.

Paul McCartney - Discurs de primire a stelei pe Hollywood Hall Of Fame

Muzică și film

O serie de patru documentare The Beatles va fi lansată în 2027

Ce este mai interesant decât un documentar despre The Beatles? Patru documentare despre legendara trupă. Regizorul Sam Mendes pregătește patru filme, fiecare concentrându-se pe câte un membru al formației. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Videoclip The Beatles - Now And Then
Videoclip The Beatles - Now And Then │ FOTO: captură YouTube

O serie de filme documentare despre The Beatles este în prezent în lucru sub regia lui Sam Mendes. Proiectul a primit o aprobare oficială. Cele patru filme vor spune povești interconectate, câte una din punctul de vedere al fiecărui membru al trupei. Sony Pictures a achiziționat drepturile asupra filmelor și intenționează să le lanseze pe toate în 2027.

Sam Mendes va produce filmele împreună cu Pippa Harris de la Neal Street Productions, Julie Pastor de la Neal Street și Jeff Jones, care este CEO al companiei The Beatles Apple Corps Ltd. Acesta din urmă a declarat:

"Apple Corps este încântat să colaboreze cu Sam, Pippa și Julie pentru a explora povestea unică a fiecărui membru Beatles și pentru a le aduce împreună într-un mod captivant și inovator. Sprijinul adus de Sony Pictures, susținând scopul și viziunea creativă a proiectului încă de la început, a fost de neprețuit pentru noi toți."

Multe aspecte rămân de rezolvat, inclusiv distribuția, dar și scenariștii. Documentarul în patru părți al lui Mendes este doar cel mai recent proiect care prezintă istoria The Beatles. În 2021, Peter Jackson a lansat în premieră "The Beatles: Get Back", un documentar de opt ore axat pe realizarea albumului "Let It Be".

Recentele lansări din industria cinematografică arată că documentare muzicale câștigă din ce în ce mai mult teren, dar și o apreciere reală din partea publicului. De exemplu, "Bob Marley: One Love" s-a bucurat de succes, ca să nu mai vorbim de "Taylor Swift: The Eras Tour", care a obținut la box office-ul global 261 de milioane de dolari. În plus, alte proiecte din această categorie fie așteaptă să primească undă verde, fie sunt deja în lucru. Menționăm aici un documentar despre Bee Gees, regizat de Ridley Scott, și un film biografic despre Michael Jackson, realizat de Antoine Fuqua pentru Lionsgate.

Citește în continuare

Muzică nouă

Ascultă "Now And Then", ultimul cântec semnat The Beatles

Trupa The Beatles a avut întotdeauna talent pentru inedit, iar anul 2023 aduce una dintre cele mai așteptate lansări din istoria sa incredibilă. "Now And Then" este ultima melodie The Beatles - scrisă și cântată de John Lennon, dezvoltată și lucrată de Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr. O găsești disponibilă în articol.

Publicat

pe

Coperta single Beatles Now and Then
Coperta single Beatles Now and Then │ FOTO: Beatles

"Now And Then", ultima melodie realizată de toți cei patru membri ai The Beatles, a sosit în forma sa completă. Povestea cântecului a început la sfârșitul anilor 1970, când John a înregistrat un demo cu voce și pian. În 1994, Yoko Ono le-a dat înregistrarea lui Paul, George și Ringo, împreună cu demo-urile lui John pentru "Free As A Bird" și "Real Love". Acestea două din urmă au fost lansate ca single-uri în 1995 și 1996, ca parte a proiectului "The Beatles Anthology".

Revenind la "Now And Then", Paul McCartney, Ringo Starr și George Harrison au încercat să termine melodia cu ajutorul producătorului Jeff Lynne, dar în cele din urmă au abandonat proiectul din cauza unui zumzet puternic pe înregistrarea originală a lui Lennon, care a făcut-o imposibil de folosit.

Mulți ani mai târziu, în 2021, celebrul regizor Peter Jackson a realizat documentarul "The Beatles: Get Back" și a uimit spectatorii pe partea audio. Echipa lui Jackson a folosit tehnologia AI care este capabilă să izoleze anumite melodii într-un mix. A fost oportunitatea perfectă de a elimina zumzetul din înregistrarea originală a piesei "Now And Then". Apoi, McCartney și Starr s-au întors în studio și au terminat piesa, combinând caseta demo cu înregistrări moderne, cu bucăți din sesiunea de înregistrări din anii '90 și mostre din melodii mai vechi ale trupei ca "Here, There and Everywhere", "Eleanor Rigby" sau "Because".

Lansarea muzicală este acompaniată și de un mini documentar, scris și regizat de Oliver Murray. "Now And Then - The Last Beatles Song" spune povestea din spatele ultimului cântec Beatles, cu filmări și comentarii exclusive de la Paul, Ringo, George, Sean Ono Lennon și Peter Jackson.

AUDIO: The Beatles - Now And Then

Citește în continuare

Muzică și film

Moartea lui John Lennon devine subiectul unui documentar narat de Kiefer Sutherland

Decesul tragic al liderului trupei The Beatles va fi documentat în "John Lennon: Murder Without a Trial". Seria din trei părți va fi disponibilă pe Apple TV+. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

John Lennon în videoclipul "Imagine"
John Lennon în videoclipul "Imagine" │ FOTO: captură YouTube / johnlennon

Seria documentară va fi narată de actorul Kiefer Sutherland și va analiza crima premeditată de Mark David Chapman și consecințele tulburătoare care i-au urmat. John Lennon a fost împușcat în fața blocului său din New York, pe 8 decembrie 1980.

"John Lennon: Murder Without a Trial" va cuprinde interviuri exclusive ale martorilor și fotografii nemaivăzute de la locul crimei, care prezintă o nouă perspectivă asupra vieții și morții legendarului John Lennon, dar și asupra anchetei și condamnării lui Mark David Chapman.

"Murder Without a Trial" este prezentată drept cea mai amănunțită examinare a crimei lui Lennon deoarece echipa de producție a apelat la Legea privind libertatea informațiilor și a colaborat cu Departamentul de Poliție al orașului New York și cu Consiliul de eliberare condiționată. Pe lângă interviurile exclusive, seria va analiza motivațiile ucigașului prin intermediul unor discuții cu avocații lui Chapman, psihiatri, procurori și detectivi.

Regizat de Nick Holt și Rob Coldstream, documentarul "Murder Without a Trial" a fost produs pentru Apple TV+ de 72 Films. David Glover, Mark Raphael, Simon Bunney și Louis Lee Ray sunt producători. O dată de lansare nu a fost încă anunțată.

În altă ordine de idei, The Beatles pregătește una dintre cele mai așteptate lansări din istoria sa. "Now And Then" este ultima melodie The Beatles scrisă și cântată de John Lennon, dezvoltată și lucrată de Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, iar acum finalizată de Paul și Ringo, patru decenii mai târziu. Cântecul va fi lansat oficial pe 2 noiembrie.

Citește în continuare

Trending