Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Direcția 5 a anunțat lansarea unui nou album

Publicat

pe

directia_5
directia_5

Direcţia 5 a anunţat că anul acesta va lansa un nou album via Cat Music. Electric Love Story, pe numele său, materialul este programat să apară pe piaţă pe 10 octombrie 2012.

directia_5

Electric Love Story va cuprinde 12 melodii, legate între ele pentru a spune o frumoasă poveste de dragoste, aşa cum numai Direcţia 5 știe s-o facă. Apariția discului pe rafturile magazinelor va fi precedată de lansarea unui prim single însoţit de un videoclip, însă momentan nu se cunosc detalii.

Pe 14 februarie 2012, trupa a susţinut un concert la Sala Palatului din Bucureşti special pentru îndrăgostiţi. - Click pentru galeria foto şi recenzia evenimentului.

Mai mult de atât, formația vine şi cu un concurs inedit. Direcția 5 îşi invită fanii să creeze coperta albumului Electric Love Story, urmând ca cea mai bună creaţie să ajungă pe albumul fizic. Pe lângă acest lucru, câştigătorul va mai primi şi un premiu surpriză în cadrul concertului de lansare de pe 31 octombrie de la Sala Palatului.

Direcția 5 - Îți mulțumesc

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte marți, 30 octombrie 2012

Direcția 5

Loc
Sala Palatului

Concerte & turnee

Direcția 5, Șuie Paparude, Andia cântă la West Side Christmas Market - PROGRAM

Concertele se țin lanț pe scena West Side Christmas Market, Târgul de Crăciun organizat de UNTOLD UNIVERSE în Parcul Drumul Taberei. Direcția 5, Andia, Alexandra Ungureanu și Șuie Paparude sunt câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă săptămâna aceasta.

Publicat

pe

Concert Directia 5 la Sala Palatului pe 7 martie 2017

Săptămâna aceasta, târgul de Crăciun West Side Christmas Market propune șapte zile de spectacole. Concertele se vor desfășura în fiecare zi, începând cu ora 19:30. Intrarea este gratuită.

"Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai speciale din an. Este un moment în care putem să ne apropiem mai mult, să fim mai atenți și mai sensibili unii față de ceilalți. Vă așteptăm cu inimile deschise, pe 13 decembrie, la West Side Christmas Market să cântăm și să petrecem împreună o seară magică de iarnă", a declarat Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5.

Direcția 5 a cucerit inimile a milioane de fani cu melodiile sale și a lansat până în prezent peste 20 de albume.

Pe 14 decembrie, Andia va concerta la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei. Artista, cu o prezență constantă în topurile radiourilor românești, a câștigat în 2022 distincția "Cel mai bun cântec pop", în cadrul Romanian Music Awards, pentru piesa "Sfârșitul lumii".

Pe 15 decembrie, Alexandra Ungureanu va aduce emoția sărbătorilor de iarnă cu piesele sale care i-au adus celebritatea, iar pentru iubitorii de muzică electronică, pe 16 decembrie, Șuie Paparude va susține un concert plin de energie.

Program muzical West Side Christmas Market (11-17 decembrie 2023)

  • Pixar Stelar - luni, 11 decembrie
  • DJ Jiji - marți, 12 decembrie
  • Direcția 5 - miercuri, 13 decembrie
  • Andia - joi, 14 decembrie
  • Alexandra Ungureanu - vineri, 15 decembrie
  • Șuie Paparude - sâmbătă. 16 decembrie
  • Adi Istrate - duminică, 17 decembrie

Program general West Side Christmas Market 2023

Târgul de Crăciun și caruselul, patinoarul, trenulețul, roata sau atelierele pentru copii care se vor desfășura în Căsuța Lui Moș Crăciun și în Atelierul Spiridușilor vor rămâne deschise până pe 27 decembrie 2023. West Side Christmas Market va funcționa conform programului:

  • Luni - Vineri - 12:30-22:30
  • Sâmbătă - Duminică - 11:00-22:30
Citește în continuare

Trending