Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Concurs: Luptă să cânți pe scena OST FEST

Publicat

pe

Ost Fest 2012 la Bucuresti
Ost Fest 2012 la Bucuresti

Ost Fest 2012 la BucurestiProject Events lansează un concurs dedicat tinerelor trupe din România şi din ţările vecine. Astfel, dacă ai o trupă de muzică rock înfiinţată după 1 ianuarie 2010, nu ai încă un album lansat, dar ai cinci melodii proprii şi ai susţinut 5 (cinci) concerte live poţi participa la concursul „Lupta să cânţi pe scena OST FEST” şi ai șansa de a concerta la Festivalul Ost Fest 2012 alături de trupe ca Dimmu Borgir, Motley Crue, Overkill, Europe, Motorhead, Megadeth, Lake of Tears sau W.A.S.P.

Pentru a te înscrie trebuie să urmezi următorii paşi: intră pe www.ostfest.ro, descarcă fișa de înscriere, completeaz-o, urcă 2 melodii pe www.youtube.com (nu contează dacă ai sau nu videoclip la ele) şi pregăteşte o fotografie cu toată trupa.

În perioada 29 februarie - 29 martie trimite fișa de înscriere, link-urile melodiilor şi fotografia cu trupa la adresa de mail [email protected].

Dintre trupele înscrise, doar 10 (zece) vor trece în etapa următoare şi vor avea şansa să continue lupta pentru un loc pe scena OST FEST. Alegerea celor 10 trupe se va face în perioada 1-10 aprilie, iar anunțarea lor va fi făcută pe 11 aprilie pe site-ul www.ostfest.ro.

Marea finală va avea loc în clubul The Silver Church pe 25 aprilie, când cele 10 finaliste vor încerca să convingă atât juriul cât şi publicul că merită un loc pe scena festivalului.

Cele trei trupe câştigătoare (câte una pentru fiecare zi a festivalului) vor fi desemnate pe 25 aprilie, la finalul competiţiei live.

Membrii juriului vor fi anunţaţi public după data de 15 martie.

Orice alte detalii pot fi solicitate la adresa de mail [email protected] sau pe pagina facebook a festivalului: www.facebook.com/OSTFESTRO.

Trending