My Darkest Days adoră Casual Sex, după Porn Star Dancing. Şi ca să arate acest lucru, a lansat un clip însoţit de versuri, pentru a fi reţinute mai bine. Casual Sex este primul single al albumului Sick and Twisted Affair, a cărui lansare este aşteptată în această primăvară.
Trupa My Darkest Days îi are în componenţă pe Matt Walst, Sal Costa, Brendan McMillan, Doug Oliver şi Reid Henry, iar la succesul lor a participat şi Chad Kroeger care i-a descoperit la un concert rock, în 2008 şi cu care au semnat deja un contract. Trupa a cântat în deschiderea multor concerte ale bandurilor Three Days Grace, Default, Theory of a Deadman, Skillet, Papa Roach.
Clip viral: Papa Roach oprește concertul pentru a surprinde un fan din primele rânduri
Un concert Papa Roach s-a transformat într-un moment de neuitat pentru un adolescent din primele rânduri. Clipul, devenit viral pe platformele de socializare, surprinde momentul în care formația americană îl invită pe scenă pentru o adevărată surpriză.
Papa Roach în videoclipul "Even If It Kills Me" (Acoustic) │ FOTO: captură YouTube
Ce bucurie mai mare pentru un fan decât să fie observat de idolul său muzical? Acest lucru i s-a întâmplat unui adolescent la unul dintre concertele susținute recent de Papa Roach în America de Nord, parte din turneul "Rise of the Roach". Tânărul, un admirator înrăit al formației, a fredonant cuvânt cu cuvânt fiecare vers și a trăit la maximum fiecare melodie. Atitudinea sa plină de energie și iubirea sinceră pentru Papa Roach nu au fost trecute cu vederea, iar solistul Jacoby Shaddyx l-a invitat pe scenă.
Nerăbdător, tânărul s-a alăturat formației pentru ceea ce credea că e doar un gest de amabilitate. Însă, muzicienii aveau alte planuri. I-au oferit în dar o frumoasă chitară mov, semnată de toți membrii trupei, și un loc în lateralul scenei, de unde să privească restul show-ului.
"Copilul ăsta cânta fiecare cuvânt din fiecare melodie. Vrem să accepți acest cadou, să o agăți pe perete, să cânți la ea sau să i-o dăruiești unui prieten. Voi [fanii] sunteți atât de importanți pentru noi!", i-a transmis Jacoby adolescentului.
Muzicianul nu a uitat să îi adreseze câteva cuvinte tatălui celui mic, cel care i-a insuflat dragostea pentru muzică și concerte live:
"Respect tuturor taților care sunt mereu alături de copiii lor!"
Adolescentul, pe nume Owen, și-a exprimat părerea despre acest eveniment memorabil din viața sa, declarând pe platformele de socializare:
"Mulțumesc mult pentru chitară! Mă laud tuturor cu ea! Fratele meu o să cânte la ea în următorul nostru concert. Încă sunt în șoc după cele întâmplate!"
Se pare că simțul artistic al lui Jacoby Shaddyx l-a simțit pe cel al lui Owen, tânărul fiind la începutul carierei sale muzicale.
Momentul a devenit viral și i-a impresionat pe internauți
Clipul a strâns milioane de vizualizări și numeroase comentarii, cele mai multe dintre acestea aclamând gestul trupei Papa Roach:
"Sper să aflu într-o bună zi că acest puști a intrat într-o trupă doar datorită acestui moment."
"Și mulți zic că rock-ul a murit. Mă emoționez când văd astfel de clipuri care demonstrează că rock-ul este etern și apreciat de noile generații!"
"Ce amintiri extraordinare!"
"Ce drăguț! Efectiv i-ați schimbat viața copilului doar prin faptul că l-ați băgat în seamă."
"Uitați de vedete!… Adevăratele rockstaruri sunt tații care sunt acolo pentru copiii lor. Papa Roach nu doar că a dăruit o chitară, ci le-a reamintit tuturor că prezența unui tată valorează mai mult decât orice riff de chitară!"
"Băiatul ăla o să rupă chitara până la finalul anului!!! Bravo, Papa Roach!!!"
"Întotdeauna am respect pentru trupele sau muzicienii care aduc copii pe scenă. Momentul acela le schimbă viața: așa se naște viitorul muzicii."
"Cred că partea cea mai tare a fost că a observat acel tânăr care cânta fiecare vers din piesele lui! Iar faptul că l-a găsit și pe tatăl din public a fost un bonus uriaș! Un tată absolut minunat! Ador experiența tată-fiu pe care au trăit-o! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți! Muzica e, fără îndoială, hrană pentru suflet!"
Evident, au existat și câțiva cârcotași care au fost de părere că locul în care a fost mutat adolescentul pentru a vedea restul concertului nu era deloc avantajos sau, și mai rău, că întregul moment a fost regizat. Indiferent care este adevărul, Papa Roach a reușit să cimenteze relația cu fanii și să demonstreze că muzica este mai mult decât sunet.
VIDEO: Papa Roach a surprins un fan la concert
Mai multe despre trupa Papa Roach
Formată în 1993, în California, Papa Roach s-a impus pe scena alternativă odată cu lansarea albumului "Infest" în 2000, care conținea hitul devenit imn al unei generații - "Last Resort". Cu un sound ce îmbină nu metal, alternative rock și accente punk, trupa a explorat mereu teme personale și dureroase, de la alienare și depresie la eliberare și renaștere. De-a lungul anilor, Papa Roach și-a reinventat constant stilul, fără a-și pierde identitatea - un echilibru care le-a asigurat relevanța pe o scenă muzicală în continuă schimbare.
Recent, Papa Roach a lansat "Even If It Kills Me" și "Braindead", melodii care ar face parte dintr-un viitor album de studio, cel de-al 12-lea din cariera formației.
Rockstadt Extreme Fest 2026: Deafheaven, Arch Enemy și alte nume confirmate pentru ediția de la Ghimbav
Rockstadt Extreme Fest 2026 vine cu inca un val de trupe confirmate, iar surprizele abia au început. După o ediție spectaculoasă în 2025 și un parcurs constant de creștere, festivalul se pregătește să scrie o nouă pagină din istoria sa, acum mutat oficial din Râșnov la Ghimbav, Brașov.
Printre numele mari anunțate în aceste zile îi regăsim pe Deafheaven, Arch Enemy, In Flames, Black Label Society, Alcest, Vended, Igorrr și Orbit Culture, alături de giganți precum Godsmack, Helloween sau Lamb of God.
Deafheaven – shoegaze și black metal într-un nou capitol sonor
Printre cele mai interesante prezențe din lineup-ul proaspăt anunțat se află Deafheaven, trupa americană care a redefinit granițele black metalului printr-un mix curajos de shoegaze și post-rock. În ultimul an, Deafheaven a lansat un nou album primit cu entuziasm atât de critici, cât și de public. Materialul explorează din nou contrastul dintre pasaje eterice, atmosferice, și secvențe agresive, cu scream-uri tăioase și riff-uri dense.
Arch Enemy – un nou album și o revenire așteptată
Arch Enemy, cu inconfundabila voce a Alissei White-Gluz, revine în România cu un nou album. Trupa suedezo-canadiană a cucerit deja publicul autohton prin show-urile explozive din trecut (2012, 2014, 2017 pentru a numi doar cateva plus prezente la Rockstadt), iar fanii își amintesc concertele lor pline de energie de la Arenele Romane și festivaluri locale.
In Flames – amintirea din 2023 și o nouă întâlnire cu fanii
Nu putem trece cu vederea prezența celor de la In Flames, una dintre trupele esențiale pentru scena melodic death metal suedeză. În 2023, In Flames a urcat pe scena Rockstadt Extreme Fest și a oferit un concert memorabil, practic incheind festivalul cu Cloud Connected. Întoarcerea lor în 2026 arată atât legătura strânsă cu publicul român, cât și încrederea pe care formația o are în festival. Setlistul lor variat, ce include atât clasicele „Only for the Weak” sau „Take This Life”, cât și piese mai recente, promite un nou moment de referință pe scena de la Ghimbav.
Black Label Society – Zakk Wylde și riff-urile legendare
Puține nume au impactul pe care îl are Black Label Society, mai ales datorită carismaticului și genialului chitarist Zakk Wylde. Cunoscut pentru colaborările sale cu Ozzy Osbourne, dar și pentru cariera solo impresionantă, Zakk Wylde aduce un amestec de groove metal, heavy clasic și balcanic blues în stil american. Prezența BLS la Rockstadt 2026 garantează un recital plin de solo-uri incendiare, riff-uri grele și o atmosferă de club de bikeri.
Vended – generația următoare a scenei metal
Un alt nume de notat este Vended, trupa formată de fiul lui Corey Taylor (Slipknot), Griffin Taylor, alături de Simon Crahan, fiul percuționistului Shawn „Clown” Crahan. Vended a ajuns pentru prima dată în România în 2022, atunci când au urcat pe scenă alături de Slipknot. Tinerii muzicieni au demonstrat că nu se bazează doar pe moștenirea părinților lor, ci vin cu o energie proprie, amestecând influențele metalcore și groove cu o agresivitate de nestăvilit. Reîntâlnirea cu publicul român la Rockstadt 2026 va fi cu siguranță un moment intens.
Igorrr – experimentalism total și un nou album
Igorrr, proiectul francez ce combină breakcore, baroc, metal extrem și elemente de muzică clasică, este un alt highlight al lineup-ului. Prezent la Artmania 2024, Igorrr a ridicat ștacheta printr-un spectacol unic și greu de încadrat într-un singur gen. Între timp, artistul a lansat un nou album pe 19 septembrie, considerat de critici „genial” datorită complexității și libertății de expresie sonore. Un bas foarte dur si voci de soprane ce apar brusc...
Orbit Culture – noul val suedez cu blastbeat-uri implacabile
Un alt nume nou și extrem de promițător este Orbit Culture, trupa suedeză care a câștigat rapid popularitate în comunitatea metal datorită intensității show-urilor live și a blastbeat-urilor care zguduie pereții. Cu un stil ce amintește pe alocuri de Behemoth, dar cu o amprentă proprie, Orbit Culture aduc un suflu proaspăt în lineup-ul Rockstadt.
Ediția din 2026 marchează o schimbare istorică pentru festival. După ani întregi în Râșnov, Rockstadt Extreme Fest se mută oficial la Ghimbav, Brașov, o locație care promite mai mult spațiu, o logistică mai bună și posibilități extinse pentru un eveniment de anvergură internațională. Între 27 și 31 iulie 2026, fanii metalului vor avea parte de o experiență intensă, într-un cadru natural spectaculos.
VIDEO: Rock & Roll Hall of Fame îl omagiază pe Ozzy Osbourne publicând clipul All-Star Tribute din 2024
În octombrie 2024, Ozzy Osbourne era introdus în Rock & Roll Hall of Fame în cadrul celei de-a 39-a ediții a ceremoniei. Din cauza problemelor de sănătate care l-au împiedicat să susțină atunci un show live, colegi de breaslă au urcat pe scenă și au oferit publicului un medley incendiar, interepretând piese emblemă din repertoriul lui Ozzy. Clipul oficial All-Star Tribute a fost recent publicat online, pentru a-i aduce un omagiu regretatului muzician. Billy Idol, Robert Trujillo, Chad Smith și Wolfgang Van Halen s-au numărat printre artiștii care i-au adus un tribut lui Ozzy.
All-Star Tribute to Ozzy Osbourne | 2024 Induction Ceremony │ FOTO: Captură YouTube / Rock & Roll Hall of Fame Official Channel
Introducerea lui Ozzy Osbourne în Rock & Roll Hall of Fame din 2024 a fost un moment emoționant pentru artist și apropiații săi. Muzicieni din prima ligă au venit la ceremonia din octombrie anul trecut pentru a-i aduce un tribut, momentul de atunci fiind și mai emoționant în lumina tragicului eveniment de pe 22 iulie.
Ozzy Osbourne: "Fanii mei au fost atât de loiali de-a lungul anilor, încât nici nu pot să le mulțumesc îndeajuns"
"Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat pentru a intra în Rock And Roll Hall Of Fame ca artist solo. Mulțumesc din suflet. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc.
Fanii mei au fost atât de loiali de-a lungul anilor, încât nici nu pot să le mulțumesc îndeajuns. Am avut norocul de a cânta de-a lungul anilor cu unii dintre cei mai mari chitariști ai lumii, cei mai mari toboșari, și cei mai mari basiști, iar o parte dintre ei sunt aici acum.
Dar trebuie neapărat să-l menționez pe Randy Rhoads (fostul chitarist al lui Ozzy). Dacă nu ar fi fost Randy Rhoads, nu cred că aș sta aici acum. Și mai presus de asta, trebuie să o menționez și pe soția mea, Sharon. Mi-a salvat viața. Iar nepoții și copiii mei la fel. Îi iubesc pe toți", spunea Ozzy Osbourne în discursul său de mulțumire din 2024.
Urma apoi un show live incendiar, pe scenă urcând muzicieni de excepție:
Chad Smith & Robert Trujillo,
Billy Idol,
Adam Wakeman,
Andrew Watt,
Steve Stevens,
Zakk Wylde,
Jelly Roll,
Maynard James Keenan
Wolfgang Van Halen.
Clipul All Star Tribute de la ceremonia de introducere a lui Ozzy Osbourne în Hall of Fame a circulat pentru o perioadă în online, însă la o calitate proastă. Videoclipul oficial a fost publicat ieri, la scurtă vreme de la moartea muzicianului.
Setlist All Star Tribute la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame 2024:
0:00 Jack Black & Ozzy intro
0:21 "Crazy Train"
2:44 "Mama, I'm Coming Home"
6:09 "No More Tears
VIDEO: Tribut pentru Ozzy Osbourne la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame din 2024
Pe 22 iulie Ozzy Osbourne a murit, lăsând în urma sa o colecție impresionantă de piese, albume și concerte memorabile. Vocalistul Black Sabbath avea 76 de ani, boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni cauzând tragicul eveniment.
Ultimul show al lui Ozzy alături de colegii din Black Sabbath, Back to the Beginning, avea loc cu doar două săptămâni înainte de moartea sa, reunind pe scenă cei mai mari muzicieni din lume. Metallica, Guns N' Roses, Slayer, TOOL, Pantera, Alice în Chains s-au numărat printre trupele care au fost alături de Ozzy în cadrul acestui ultim show, un eveniment de 4 ore alături de prieteni și un real maraton de piese emblemă și amintiri frumoase.