Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Vince Neil părăsește trupa Motley Crue?

Publicat

pe

vince-neil
vince-neil

vince-neilSe pare că Vince Neil, solistul trupei Motley Crue se gândeşte serios ca anul viitor să părăsească formaţia.

Nu ar fi prima dată când artistul ia o asemenea hotărâre, în 1992 a plecat din grup, însă a revenit 5 ani mai târziu. În urmă cu puţin timp a declarat pentru Las Vegas Sun:

"Stau pe iahtul meu şi mă gândesc la viitor. Nu ştiu sigur dacă voi mai continua cu Motley Crue după show-urile programate în februarie la Las Vegas. Sunt multe alte oportunităţi care mă împing în altă direcţie."

El a adăugat mai târziu:

Mă gândesc la a doua jumătate a vieţii mele şi la un viitor care poate nu va include Motley Crue după Vegas. Există atât de multe posibilități de care sunt încântat, încât nu aş vrea să mă uit în urmă şi să-mi pară rău că nu am profitat de ele.

Neil a susţinut însă că spectacolele programate la Hard Rock Hotel din las Vegas nu vor fi afectate cu nimic şi că vor fi aşa cum toată lumea se aşteaptă să fie "nebunie la cote maxime".

Anul viitor trupa are programat un concert şi în România, în cadrul Festivalului Ost Fest 2012, desfăşurat în perioada 15-17 iunie.

Motley Crue, trupă americană de glam rock, a luat naştere în 1980 în California şi a reuşit să vândă până în prezent peste 80 de milioane de albume în întreaga lume. În cei peste 30 de ani de muzică, cei de la Motley Crue au lansat 9 albume de studio, însă cu Shout at the Devil (1983), Theatre of Pain (1985) şi Girls, Girls, Girls (1987) au cucerit cu adevărat inimile fanilor la nivel internaţional.

Motley Crue - If I Die Tomorrow

Trending