Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

1 Decembrie în Atelierul de Productie: aniversare 1 an Subcarpati

Publicat

pe

De Ziua Națională, Subcarpați aniversează 1 an de la lansarea oficială a primului album. Petrecerea va avea loc la Atelierul de Productie, cu participarea Sound Choir și cu un after-party însuflețit de Limun și Charlie Dundeen.

Alegerea datei de 1 decembrie are legătură directă cu sound-ul Subcarpati. Românii le pot asculta în stil aniversar melodiile lor abordând și câte un tricolor la geam. Bean explică mai bine contextul:

“Am ales 1 decembrie din avânt naționalist obștesc. Glumesc. E ziua naționala a României. Iar Subcarpați abordează folclorul acestei țări. E normal să organizăm un concert de 1 Decembrie. Îmi pare rău că nu se întamplă chiar în Alba Iulia”.

Grupui Subcarpați îi reunește pe Bean MC, DJ Limun și VJ Andri. Puteți afla mai multe despre ei de pe subcarpati.com. Evenimentul de la Atelierul de Productie (Splaiul Unirii 160) va începe după ora  22, iar un bilet de intrare costă 15 lei.

Luați un exemplu grăitor de Subcarpati:

Comentează

Concerte & turnee

Subcarpați este cap de afiș la Oxigen Planting Festival 2024

Subcarpați și Floare de maidan, TUMBE, Ioana Milculescu și Cred Că Sunt Extraterestru vor concerta la Oxigen Planting Festival, un eveniment care îmbină plantarea de copaci cu experiența unui festival ce presupune muzică live, activități în aer liber pentru toate vârstele, artă, educație sustenabilă și food and drinks.

Publicat

pe

Subcarpați in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Cei care vor să ajute la plantarea unei "Păduri de Caval" sunt așteptați la Șag, la 15 kilometri de Timișoara. În cele două zile de eveniment, vor fi plantați 15.000 de copaci, din speciile frasin, arțar și cireș sălbatic. Plantarea este gratuită, iar puieții și uneltele sunt puse la dispoziție de organizatori. Mai mult, cei care vor participa la acțiunea de plantare vor fi îndrumați îndeaproape de pădurari care vor întregi experiența cu sfaturi utile. Cei care doresc să participe, sunt rugați să completeze acest formular.

"Anul acesta venim cu un concept inovator împreună cu partenerii noștri de la Centrul Cultural Subcarpați de care să se bucure întreaga comunitate. Ne dorim, pe lângă muzică, să întinerim pădurea, dar să aducem și oamenii mai aproape de misiunea noastră de protejare a naturii", a declarat Victor Balaniuc, General Manager CODRU Festival.

Ce artiști urcă pe scenă la Oxigen Planting Festival

Cei care vor participa la acțiunile de plantare din cadrul evenimentului vor fi răsplătiți cu relaxare în aer liber, experiențe culinare inedite oferite de cele mai îndrăgite food truck-uri și de concerte ale unora dintre cei mai îndrăgiți artiști români. Distracția în codru va începe în cele două zile de festival cu concertele trupelor precum Subcarpați și Floare de maidan, TUMBE, Ioana Milculescu și Cred că sunt extraterestru. În ambele zile, spectacolul va fi întregit de muzică mixată de DJ.

Experiențe pentru întreaga familie la Oxigen Planting Festival

Oxigen Planting Festival este un eveniment care pune accent pe educație, sustenabilitate, artă, cultură și entertainment. Este un festival dedicat întregii familii, de aceea experiențele pe care le pune la dispoziție sunt gândite pentru toate vârstele.

Cei care iubesc sunetul autentic al cavalului românesc vor putea afla tainele acestui instrument chiar de la reprezentanții Centrului Cultural Subcarpați, în cadrul workshop-ului organizat în cele două zile. Copiii vor fi răsfățați în zona CODRU Carnival, unde se vor bucura de aventuri și jocuri creative, în cadrul cărora vor învăța mai multe despre ecologie și protejarea naturii. Alături de reprezentanţii mai multor organizații, copiii vor crea obiecte decorative din hârtie reciclată și lemn.

Citește în continuare

Trending