Când a ajuns celebră în industria muzicală, ca membră a grupului Black Eyed Peas, Fergie, a fost apreciată pentru ”fizicul ei perfect”. Chiar artista a declarat, la un moment dat, că este dependentă de sport și petrece foarte multe ore în sala de fitness.
Dar nici măcar ”trupul de invidiat” nu te mai ajută atunci când faci alegeri neinspirate în ceea ce privește vestimentația. Deși în mare parte, aparițiile pe scenă ale artistei au impresionat prin originalitatea costumelor, în cazul aparițiilor pe covorul roșu Fergie a fost deseori criticată din cauza hainelor alese.
Madonna revine cu un nou album dance, care "închide cercul"
După o pauză de 7 ani, Madonna revine cu un nou material de studio. Artista a lucrat cu producătorul DJ Stuart Price la ceea ce se anunță a fi o continuare a albumului "Confessions on a Dance Floor", din 2005.
Madonna │ FOTO: Captură YouTube / Canal Oficial Madonna
Noul material de studio marchează și un moment important din punct de vedere al traseului artistic. Madonna va lansa viitorul album alături de prima sa casă de discuri, Warner Records.
"De la statutul de artistă care trăiește cu greu în New York până la semnarea unui contract cu o casă de discuri pentru a lansa doar trei single-uri, la momentul respectiv părea că lumea mea nu va mai fi niciodată la fel și, de fapt, acest lucru nu putea fi mai adevărat. Încă de la început, Warner Records a fost un adevărat partener pentru mine. Sunt fericită să ne reunim și aștept cu nerăbdare ce va urma, făcând muzică, îmbrățisând imprevizibilul și provocând, poate, în același timp câteva conversații necesare", a spus Madonna în comunicatul de presă ce anunță revenirea sa.
Artista avea doar 24 de ani când semna în 1982 cu Sire Records, o casă de discuri deținută de Warner Music Group. Vreme de 25 de ani, ea a rămas alături de Warner, lansând o parte dintre cele mai iubite albume ale sale, respectiv "Like a Prayer" (1989), "Ray of Light" (1998) și "Music (2000). Acest moment de "închidere a cercului" promite un material de studio ambițios și provocator, în stilul Madonnei.
"Suntem onorați să o primim pe Madonna înapoi acasă, la Warner Records. Madonna nu este doar o artistă - este un model, cea care încalcă regulile, o forța culturală de necontestat. Decenii la rând, ea nu doar că a definit sunetul muzicii pop la nivel global, dar a remodelat cultura însăși cu viziunea, inovația și măiestria sa artistică neînfricată. Revenirea sa la Warner reprezintă un moment istoric, un moment de închidere a cercului, unul care o readuce la casa de discuri unde a început totul și îi reafirmă influența de neegalat, pregătind scena pentru o nouă eră de creativitate și impact", au declarat cei doi copreședinți ai Warner Records, Tom Corson și Aaron Bay-Schuck.
Ce știm despre noul album înregistrat de Madonna
Cel de-al 15-lea album de studio al Madonnei va fi o continuare a aclamatului disc "Confessions on a Dance Floor". Artista a lucrat cu același producător alături de care lansa acel emblematic material, respectiv cu DJ Stuart Price.
Nu există încă o dată oficială de lansare, însă știm că albumul va apărea în 2026. Există și câteva teasere, ce ne oferă o privire de ansamblu. Madonna a publicat, în stilul caracteristic, poze provocatoare într-o ținută sumară. Alături de ele vine mesajul prin care își anunță revenirea și un posibil acronim al albumului: COADF- P. 2 (Confessions on a Dance Floor, Part 2. ).
"Înapoi la muzică,
Înapoi pe ringul de dans,
Acolo unde totul a început!
COADF- P. 2 / 2026", a scris Madonna pe Instagram.
În vârstă de 67 de ani, Madonna refuză încă o dată să se alinieze așteptărilor acestei etape din viața sa. Artista nu este încă pregătită să cedeze ringul de dans celor din generația Z. La acest link puteți accesa galeria de poze provocatoare recent publicată.
VIDEO: Fergie a filmat un videoclip nou pentru "London Bridge", la 20 de ani de la lansarea originalului
La 20 de ani după ce a filmat videoclipul muzical la podul greșit (Tower Bridge în loc de London Bridge), Fergie își repară "greșeala" cu un remake ironic și energic, ce se va găsi pe coloana sonoră a serialului "Too Much" de pe Netflix.
În 2006, Fergie filma celebrul videoclip pentru piesa "London Bridge" în fața Tower Bridge, lucru care i-a adus numeroase glume și critici. Din fericire, cu ocazia serialului "Too Much", semnat de Lena Dunham, artista de 50 de ani s-a aliat cu Megan Stalter, protagonista serialului, pentru a îndrepta lucrurile într-un nou material video.
Cele două vizitează London Bridge, însă Megan Stalter nu este deloc impresionată de priveliște. "Acum înțelegi de ce nu am filmat aici inițial", glumește Fergie, în timp ce pe ecran apare un flashback către clipul original, filmat la Tower Bridge, cel mai cunoscut pod din Londra.
Fergie și Stalter dansează pe London Bridge, sunt înconjurate de paparazzi sau savurează ceaiul specific culturii britanice. Actrița de 34 de ani recreează mișcările de dans ale lui Fergie din clipul original și încearcă să atragă atenția gărzii regale înainte de a fi arestată.
"Am fost într-o pauză și am reușit să fac aceste mici proiecte distractive în care am avut ocazia să creez lucruri și să-mi stimulez creativitatea. Mi-a plăcut ideea asta și mi-a plăcut - mai ales în această perioadă a vieții mele - să fiu puțin mai haotică, mai caraghioasă și, pur și simplu, doar să mă distrez cu viața", a declarat Fergie despre noul videoclip pentru "London Bridge".
Serialul "Too Much" o are în prim-plan pe Jessica, o newyorkeză obsedată de muncă care se mută la Londra după o despărțire dureroasă și descoperă, pe neașteptate, iubirea alături de Felix, un muzician indie. Din distribuție mai fac parte Will Sharpe, Emily Ratajkowski, Richard E. Grant, Naomi Watts, Andrew Rannells și Rhea Perlman. "Too Much" are premiera pe Netflix pe 10 iulie.
Madonna e gata să lanseze albumul său pierdut misterios din anii '90, "Veronica Electronica"
După mai bine de două decenii de zvonuri și speranțe ale fanilor, Madonna a confirmat oficial lansarea „Veronica Electronica”, albumul-remix companion al revoluționarului Ray of Light din 1998. Considerat un proiect pierdut în negura istoriei pop-electronice, acest material va vedea lumina zilei pe 25 iulie 2025, în format digital și vinil argintiu, ca parte a seriei aniversare Silver Collection.
Cu un tracklist de 8 piese, „Veronica Electronica” reunește remixuri rare și edituri noi semnate de titani ai scenei electronice precum BT, Sasha, William Orbit, Peter Rauhofer și Victor Calderone. Pe lângă acestea, fanii vor primi și o piesă complet nouă – „Gone, Gone, Gone” – în varianta demo originală produsă de Madonna și Rick Nowels, o relicvă sonică inedită ce n-a mai fost auzită până acum.
Deși conceput ca un album-remix chiar în 1998, succesul colosal al Ray of Light – peste 16 milioane de unități vândute, 4 premii Grammy, un sound redefinitor pentru pop-ul de la sfârșitul mileniului – a făcut ca Veronica Electronica să fie pus pe pauză. Până acum.
„A fost un moment esențial în viața mea de artistă,” mărturisește Madonna pe Instagram. „Tocmai o născusem pe Lola, porneam pe un nou drum spiritual și colaboram cu William Orbit, explorând teritoriul electronic. Mi-am creat o alter egou: Veronica Electronica. Acum e momentul să o cunoașteți și voi.”
Tracklistul complet al albumului include:
1. Drowned World/Substitute For Love – BT & Sasha Bucklodge Ashram New Edit 2. Ray Of Light – Sasha Twilo Mix Edit 3. Skin – The Collaboration Remix Edit (disponibil deja online) 4. Nothing Really Matters – Club 69 Speed Mix Meets The Dub 5. Sky Fits Heaven – Victor Calderone Future New Edit 6. Frozen – Widescreen Mix and Drums 7. The Power Of Good-Bye – Fabien's Good God Mix Edit 8. Gone, Gone, Gone – Original Demo Version
Lansarea vine în contextul parteneriatului Madonnei cu Warner Music, care a început în 2021 și vizează readucerea întregului său catalog în atenția publicului prin ediții speciale.
Ultimul album de studio al Madonnei, Madame X (2019), a fost o incursiune teatrală, globalistă și conceptuală. Între timp, Finally Enough Love: 50 Number Ones (2022) a servit ca un reminder al dominanței sale în cluburi și pe radio. Însă Veronica Electronica este mai mult decât o simplă colecție de remixuri — este un statement artistic care închide un cerc creativ început în zorii mileniului 3.
Această lansare e un pas firesc pentru o artistă care a inspirat generații întregi să se reinventeze. Într-o epocă dominată de nostalgia Y2K, Veronica Electronica devine nu doar un artefact recuperat, ci o punte între trecutul avangardist și prezentul etern relevant al Madonnei.
Vinilul argintiu al ediției limitate este deja disponibil la precomandă, iar Madonna dovedește încă o dată că orice poveste neterminată merită un final pe măsură — chiar și după 27 de ani.