Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Guns N’ Roses: ”Noul material este excepțional”

Publicat

pe

Dizzy Reed (Guns N Roses)
Dizzy Reed (Guns N Roses)

Clăparul trupei Guns N’ Roses, Dizzy Reed, a declarat că noul material al grupului este foarte bun.

La începutul acestei luni, basistului formației, Tommy Stinson, a dezvăluit că sunt nerăbdători să intre în studioul de înregistrări pentru a lucra la un nou album.

Acum, într-un interviu pentru Billboard, Reed a mărturisit că au foarte multe piese rămase din sesiunile discului ”Chinese Democracy” (2008), pe care le-ar putea include pe viitorul material.

Dizzy Reed (Guns N Roses)

”Nu am vorbit prea mult despre noul LP. Sunt multe piese deja înregistrate, la care am început să lucrăm când pregăteam ”Chinese Democracy”, deci există o cantitate mare de material nelansat, care ar merita să fie finalizat și publicat.”

Pe de altă parte, deși nu au discutat despre sesiunile oficiale de înregistrare a viitorului disc, Reed a precizat că membrii trupe lucrează la piese noi și sunt plini de ”idei mărețe”.

”Toate (piesele) sunt minunate. Nu spun asta doar pentru a vă oferi un răspuns ușor. Chiar cred că noile materiale sunt excepționale.”

Dizzy Reed este clăparul grupului Guns N’ Roses din 1990, fiind cel mai longeviv membru, cu excepția lui Axl Rose. Acesta a colaborat în timp cu Slash, Duff McKagan, Gilby Clarke, Tommy Stinson și Alice Cooper, pe care l-a însoțit în turneu, în 2002.

În afară de Guns N’ Roses, Reed are propria trupă de cover-uri, Hookers N’ Blow, care a fost numită în 2007, Cea Mai Bună Formație de Cover, în cadrul Premiilor Rock City (SUA).

 

Muzică nouă

Guns N' Roses a lansat piesa "The General", cu o chitară delicioasă

Guns N' Roses tocmai a lansat o piesă nouă, "The General", care sună teribil de mult a început de ani '90. Track-ul a debutat prin Geffen Records și este un B Side de pe single-ul în ediție limitată "Perhaps", care a sosit pe vinil de 7 inch.

Publicat

pe

Coperta Single Guns N Roses The General
Coperta Single Guns N Roses The General │ FOTO: Guns N Roses

Guns N' Roses cântase deja live în premieră acest track pe 2 noiembrie 2023, în cadrul Hollywood Bowl in Los Angeles. Melodia a fost prezentată de către solistul Axl Rose drept "o piesă care nu a mai fost interpretată și ar putea fi foarte interesantă". Ca și "Perhaps", "The General" a fost compusă în cadrul sesiunii nesfârșite "Chinese Democracy".

Imediat peste TOOL și al său "Fear Inoculum", așteptat 13 ani există "Chinese Democracy", poate albumul cu cea mai lungă așteptare din istorie. Între "The Spaghetti Incident" din 1993 și "Chinese Democracy" au trecut nu mai puțin de 15 ani.

S-a vorbit despre acest single în cadrul unor interviuri acordate de toboșarul GNR Bryan "Brain Mantia", care a scris unele dintre melodii și le-a dat numele. A colaborat cu fostul solist Skid Row Sebastian Bach la ele. În 2008, pe când acorda un interviu celor de la Rolling Stone, Sebastian a spus că Axl a descris "The General" ca "o melodie lentă, care toacă sunetele". Era considerată un soi de sequel pentru "Estranged", melodie de pe "Use Your Illussion II".

Bach spunea și că e "The General" este una dintre piesele sale preferate și una dintre cele mai metal piese pe care îl auzise pe Axl cântând-o. Mai ales că trebuia să înalțe mult vocea și să atace agresiv track-ul. Ultimii 3 ani au fost generoși cu fanii Guns N' Roses, care au avut parte de single-uri noi, precum "Hard Skool", "Absurd", "Perhaps".

Noi i-am văzut pe Axl, Slash and co pe Arena Națională în vara lui 2023, pentru 3 ore de transpirație și travaliu și o surpriză plăcută per total. Părerile despre sonorizare au fost împărțite, dar efortul nu-l ia nimeni muzicienilor.

Citește în continuare

Trending