Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Aretha Franklin dezvăluie ”A Woman Falling Out Love” - AUDIO

Publicat

pe

Aretha Franklin a revenit cu cel de-al 38-lea album, intitulat ”A Woman Falling Out Of Love”. Primul single extras este ”How Long I’ve Been Waiting”, pe care îl puteți asculta mai jos.

Aretha Franklin

Artista a realizat, în mare parte, producția materialului discografic. Vocea incontestabilă a cântăreței se îmbină perfect cu notele de pian. Albumul este precum un mic dejun delicios și bogat, servit într-o sâmbătă dimineață de primăvară.

Coperta album Aretha Franklin - A woman Falling Out Of LoveDiscul include un cântec dedicat artistului B.B. King și o colaborare cu Karen Clark-Sheard - piesa ”Faithful” în care este slăvit Dumnezeu.

Aretha Franklin a fost numită anul acesta, de publicația Rolling Stone, cea mai mare cântăreață a tuturor timpurilor.

Cu câteva luni în urmă au existat în presă o serie de zvonuri, potrivit cărora, artista ar fi internată într-un spital din Detroit, unde s-ar recupera după o intervenție chirurgicală. Acestea nu au fost negate, nici confirmate, dar cert este că noul material este o mare bucurie pentru fani. ”A Woman Falling Out Of Love” are un sound plin de optimism și viață, care variază între soul, jazz, gospel și blues.

Albumul este disponibil în exclusivitate pe site-ul Walmart.com.

Trending