Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

The Stone Roses se reunește !? (Video)

Publicat

pe

The Stone Roses
The Stone Roses

Se pare că Ian Brown a confirmat că mult discutata reuniune a trupei The Stone Roses va avea loc.

Potrivit The Sun, magicianul Dynamo, care este bun prieten cu artistul, a arătat unui jurnalist din redacția publicației un mesaj primit de la Brown în care acesta spune:

”Vom cuceri lumea din nou. Se întâmplă!”

Zvonurile legate de o posibilă reuniune a grupului The Stone Roses au apărut la sfârșitul săptămânii trecute. Acestea reamintesc de știrea din aprilie anul trecut, când Ian Brown și chitaristul John Squire s-au întâlnit, iar toată lumea a crezut că trupa se va reuni.

The Stone Roses

În plus, The Sun relatează că Guy Garvey de la Elbow a confirmat reuniunea formației, iar o sursă anonimă a declarat:

”Guy vorbea cu prietenii despre faptul că membrii originali au repetat în Machester în timpul verii”

Pe de altă parte, bateristul Alan ”Reni” Wren a contactat revista NME pentru a nega participarea sa într-o posibilă reuniune.

The Stone Roses s-a format în 1983 în Manchester și a devenit unul dintre cele mai active și reprezentative  grupuri ale mișcării muzicale din acea perioadă. Ian Brown – vocal + John Squire – chitarist + Gary ”Mani” Mounfield – basist + Alan ”Reni” Wren – baterist = ”formula” care a dus The Stone Roses pe culmile succesului.

The Stone Roses

După lansarea albumului de debut în 1989, trupa a decis să semneze un contract cu o casă de discuri importantă. Însă, cea de care aparținea atunci formația, Silverstone, nu a vrut să renunțe la contract, fapt ce a dus la o lungă luptă în justiție. Într-un final, The Stone Roses a semnat cu Geffen Records în 1991 și a lansat cel de-al doilea material discografic, ”Second Coming” în 1994.

La scurt timp grupul a plecat într-un turneu de promovare dar în timpul acestuia Reni a decis să părăsească formația. Acesta a fost urmat Squire și componența formației s-a tot modificat în timpul turneului până când The Stone Roses a dispărut de pe scena muzicii rock, în 1996.

Stone Roses – Ten Storey Love Song (cel de-al doilea single extras de pe albumul ”Second Coming” - 1995)


Trending