Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Primul manager The Beatles a vândut trupa pentru 9 lire sterline

Publicat

pe

The Beatles
The Beatles

Fostul manager al trupei The Beatles, Allan Williams, a dezvăluit că a vândut grupul pentru 9 lire sterline, chiar înainte ca acesta să cunoască succesul, relatează The Daily Record.

Williams a fost managerul formației în perioada în care aceasta se numea Fab Four. Neîncrezător în potențialul tinerilor cântăreți, Williams a cedat trupa lui Brian Epstein în 1962, care i-a dus pe locul întâi în clasamentele muzicale în mai puțin de un an.

allan williams

Motivul pentru care Williams a renunțat la The Beatles a fost neseriozitatea formației, care nu i-a plătit 9 lire sterline – procentul de 15% din încasările de pe urma primelor concerte susține de grup.

Allan Williams a mărturisit pentru The Daily Record:

”Nimeni nu ar fi putut ghici că The Beatles va deveni o trupă atât de faimoasă. La acea vreme erau 300 de formații în Liverpool care erau la fel de bune sau chiar mai bune decât The Beatles. Și nici măcar nu mi-am primit cele 9 lire sterline.”

În momentul în care The Beatles a ajuns să aibă un succes fenomenal la nivel global, șocul pentru fostul manager a fost atât de mare încât acesta a recurs la alcool.

The Beatles

Pe de altă parte, acum Williams a lăsat trecutul să urmă și este mulțumit că a contribuit la începutul ”fenomenului The Beatles”.

”Dar nu mai am regrete. Sunt fericit că am fost acolo în anii 60, când a început totul.”

Povestea lui Allan Williams a fost chiar subiectul unui musical, compus de Ronan Wilmot, un dramaturg irlandez. ”The Man Who Gave The Beatles Away” a fost jucat în Teatrul Nou din Dublin, în 2002.

 

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Muzică și film

Cele patru filme despre The Beatles prind viață; vezi primele imagini cu actorii care îi joacă pe The Fab Four

"The Beatles - A Four Film Cinematographic Event" a dezvăluit oficial primele imagini cu cei patru protagoniști: Paul Mescal în rolul lui Paul McCartney, Harris Dickinson drept John Lennon, Joseph Quinn ca George Harrison și Barry Keoghan în rolul lui Ringo Starr.

Publicat

pe

Distribuție filme The Beatles regizate de Sam Mendes
Distribuție filme The Beatles regizate de Sam Mendes │ FOTO: Sony Pictures / John Russo www.facebook.com

Fotografiile au fost făcute publice prin intermediul unor cărți poștale distribuite la Liverpool Institute for Performing Arts, o școală co-fondată de Paul McCartney. Cărțile poștale au ajuns și în alte locații emblematice dedicate trupei Beatles: în Liverpool, la casa lui John Lennon din copilărie; Hamburg (Monumentul Beatles, Cavern Club, Kaiserkeller și The Star-Club); New York (Strawberry Field în Central Park, Universitatea din New York, Universitatea Columbia și în diverse magazine muzicale, magazine de haine vintage, cafenele și baruri); Tokyo (Abbey Road Live, Tower Records în Shibuya, Broadway Diner în Yoyogi, Tsutaya și The Capital Hotel Tokyo).

Cele patru filme, toate regizate de Sam Mendes, se concentrează pe perspectiva fiecărui membru The Beatles în parte, și vor fi lansate în cinematografe în aprilie 2028 de Sony Pictures. Este prima dată când artiștii și urmașii lor au cedat drepturile muzicale și de filmare pentru un lungmetraj despre legendarii muzicieni.

Distribuția filmelor The Beatles îi mai include pe Saoirse Ronan (Lindei McCartney), James Norton (Brian Epstein), Mia McKenna-Bruce (Maureen Starkey), Anna Sawai (Yoko Ono), Aimee Lou Wood (Pattie Boyd), Harry Lloyd (George Martin), David Morrissey (Jim McCartney), Leanne Best (Mimi Smith), Bobby Schofield (Neil Aspinall), Daniel Hoffmann-Gill (Mal Evans), Arthur Darvill (Derek Taylor) și Adam Pally (Allen Klein).

FOTO: Paul Mescal, Harris Dickinson, Joseph Quinn și Barry Keoghan în "The Beatles - A Four Film Cinematographic Event"

Paul Mescal, Harris Dickinson, Joseph Quinn și Barry Keoghan în "The Beatles - A Four Film Cinematographic Event"

Paul Mescal, Harris Dickinson, Joseph Quinn și Barry Keoghan în "The Beatles - A Four Film Cinematographic Event" │ FOTO: Sony Pictures www.facebook.com

Citește în continuare

Muzică nouă

Queen le face fanilor un cadou: piesa nouă "Not For Sale (Polar Bear)"

Trupa Queen le-a făcut fanilor un cadou special de sărbători, lansând o piesă de Crăciun complet inedită, intitulată „Not For Sale (Polar Bear)”, înregistrată în urmă cu mai bine de cinci decenii. Cântecul datează din 1974 și a fost realizat în timpul sesiunilor pentru al doilea album de studio al formației, Queen II.

Publicat

pe

coperta single queen not for sale polar bear
coperta single queen not for sale polar bear │ FOTO: Queen

Melodia "Not For Sale (Polar Bear)" îi are în prim-plan pe chitaristul Brian May și pe regretatul Freddie Mercury, la voce, însă nu a ajuns niciodată pe varianta finală a albumului și a rămas nelansată timp de 50 de ani. Până acum.

Premiera oficială a avut loc în cadrul unei ediții speciale de Crăciun difuzate la postul britanic Planet Rock, unde Brian May a prezentat piesa în premieră absolută. Muzicianul a explicat că melodia are o istorie foarte veche și că, deși pot exista versiuni bootleg înregistrate de trupa sa anterioară, Smile, aceasta este prima dată când publicul poate asculta varianta Queen: „Este o piesă aflată încă în lucru și va apărea pe versiunea reconstruită a albumului Queen II, care va fi lansată anul viitor. Am ales să o includ în emisiunea mea de Crăciun pentru că sunt curios ce vor crede oamenii despre ea.”

„Not For Sale (Polar Bear)” va fi inclusă pe reeditarea aniversară Queen II, programată pentru 2026, un proiect amplu care va readuce în prim-plan perioada de început a trupei. Lansarea piesei vine într-un moment simbolic, în contextul în care, la începutul acestui an, compania britanică Phonographic Performance Limited a anunțat că Queen este cea mai difuzată trupă rock pe radio și TV în Marea Britanie în secolul XXI.

"Queen II" este unul dintre cele mai fascinante și neînțelese albume din istoria trupei Queen – un disc cult, iubit de fani, dar care la vremea lui a fost privit ca fiind „prea mult” pentru mainstream. Albumul a apărut pe 8 martie 1974, la doar câteva luni după debutul Queen (1973). Trupa era încă în faza de experiment, iar Queen II este rezultatul unei libertăți creative aproape necontrolate. A fost înregistrat în mare parte noaptea, când studiourile Trident erau libere, cu resurse tehnice limitate, dar cu ambiții uriașe.

Freddie Mercury, Roger Taylor și Brian May stăteau ore întregi repetând o singură frază vocală, iar dacă una suna ușor fals, se relua totul.

Citește în continuare

Trending