Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Lord Of the Dance la Sibiu - O categorie de bilete sold out!

Publicat

pe

lord of the dance
lord of the dance

lord of the dance Sibienii s-au arătat extrem de încântaţi de prezenţa în oraşul lor a trupei de dans Michael Flatley’s Lord of the Dance, achiziţionând un număr impresionant de bilete la spectacolul de pe 9 noiembrie de la Sala Sporturilor. Organizatorii evenimentului – Project Events au anunţat epuizarea biletelor din categoria 5, cea de 50 de lei. Pe cale de a se epuiza sunt şi biletele de la categoria 4 (de 100 de lei) şi categoria 3 (de 150 de lei).

Trupa de dans Lord Of The Dance va susține în România un turneu naţional ce va debuta pe 5 noiembrie 2011 pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, trecând mai apoi prin Iași, Brașov, Sibiu și se va încheia pe 10 noiembrie la Târgu Mureș.

Programul complet al turneului Lord of the Dance:

- București, 5 noiembrie 2011 – Sala Palatului
- Iași, 6 noiembrie – Sala Sporturilor
- Brașov, 8 noiembrie – Patinoarul Olimpic
- Sibiu, 9 noiembrie – Sala Sporturilor
- Târgu Mureș, 10 noiembrie – Sala Polivalentă

Cei ce doresc să participe la evenimentul din Sibiu îşi pot achiziţiona bilete din: cele 2 Magazine Flanco din Carrefour – Şoseaua Sibiului nr. 5, Diverta Dacia Traiana – Str Arhivelor, nr 1, Diverta Minerva – Str Nicolae Iorga, parter şi online de pe BILETOO.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro, biletfan.ro sau biletedelatati.ro.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

300 lei: categoria VIP
250 lei: categoria 1
200 lei: categoria 2
150 lei: categoria 3
100 lei: categoria 4
50 lei: categoria 5 - SOLD OUT

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Interes crescut pentru show-urile Lord of the Dance la București și Cluj; biletele se epuizează cu rapiditate

Evenimentele pregătite pentru publicul din România include elemente coregrafice noi, scenografie actualizată și un design de lumini adaptat conceptului aniversar, păstrând însă energia și ritmul care au consacrat spectacolul. Reprezentațiile sunt gândite atât pentru publicul familiarizat cu universul Lord of the Dance, cât și pentru spectatorii care descoperă pentru prima dată acest tip de show.

Publicat

pe

Poze Lord of the Dance la Sala Palatului pe 21 mai 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă și în ritmul accelerat de vânzare a biletelor: pentru reprezentația din 2 aprilie 2026, de la BT Arena Cluj-Napoca și cea din 3 aprilie din București, la Sala Palatului, au mai rămas disponibile aproximativ 500 de locuri. Organizatorii anunță că, având în vedere ritmul actual al vânzărilor, reprezentațiile din Cluj-Napoca si Bucuresti se apropie de sold out, recomandând publicului interesat să își achiziționeze biletele din timp.

Show-ul face parte din turneul aniversar de 30 de ani, care marchează trei decenii de la lansarea uneia dintre cele mai cunoscute și longevive producții de dans din lume. După Cluj-Napoca, spectacolul va avea loc și la București, pe 3 aprilie 2026, la Sala Palatului unde mai sunt aproximativ 650 de locuri disponibile.

Creat de Michael Flatley, Lord of the Dance a redefinit dansul irlandez, aducându-l pe marile scene internaționale printr-o combinație de coregrafii de mare precizie, muzică originală, costume elaborate și un concept scenic recognoscibil la nivel global. De la premieră și până în prezent, producția a fost văzută de zeci de milioane de spectatori din peste 60 de țări.

Lord of the Dance a fost lansat oficial în 1996, la Point Theatre din Dublin, devenind rapid un fenomen internațional. Un an mai târziu, spectacolul a fost prezentat în cadrul ceremoniei Premiilor Oscar, iar succesul său a fost consolidat de turnee sold-out în întreaga lume.

În 1998, trupa a stabilit un record de 21 de spectacole consecutive la Wembley Arena din Londra, un record de box-office care nu a mai fost depășit. De-a lungul anilor, Michael Flatley a continuat să ridice standardele, introducând noi producții de mare succes, precum "Feet of Flames" și "Dangerous Games", fiecare reinventând magia dansului irlandez prin efecte speciale impresionante, decoruri spectaculoase și coregrafii impecabile.

Show-ul îmbină tehnica riguroasă a dansului irlandez cu elemente de teatru, muzică și storytelling, creând o poveste captivantă despre bine și rău, triumf și sacrificiu. De-a lungul celor trei decenii, Lord of the Dance a devenit un reper în industria divertismentului live, consolidându-și poziția ca una dintre cele mai de succes producții de dans din toate timpurile.

La ce prețuri se mai găsesc bilete la spectacolele Lord of the Dance de la București și Cluj-Napoca

Bilete Lord of the Dance la București:

  • VIP - 499 lei
  • Platinum - 449 lei
  • Premium - 419 lei
  • Categoria 3 - 219 lei

Bilete Lord of the Dance la Cluj-Napoca:

  • VIP - 419 lei
  • Platinum - 379 lei
  • Premium - 339 lei
  • Categoria 1 - 299 lei
  • Categoria 2 - 229 lei
  • Categoria 3 - 199 lei

Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending