Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Jack White a făcut cover după U2 (Audio)

Publicat

pe

Jack White
Jack White

Jack White a înregistrat un cover după ”Love Is Blindness” de la U2, iar mai jos îl puteți asculta.

Jack White

Varianta lui Jack White va fi inclusă pe un album realizat de revista Q pentru a sărbătorii 20 de ani de la lansarea LP-ului ”Achtung Baby” semnat U2. Materialul discografic include și cover-uri făcute de Patti Smith, Depeche Mode și Damian Rice.

La conferința  de presă de lansare a documentarului ”From The Sky Down” la Festivalul de Film de la Toronto, Bono, solistul formației a mărturisit:

”Este foarte ciudat, deoarece când ascult acum albumul tot ce aud sunt lucrurile care sunt greșite. Dar când am ascultat piesele interpretate de toți acești artiști mi-a plăcut foarte mult”

Documentarul, ce a avut premiera pe BBC One la începutul acestei luni, este regizat de Davis Guggenheim, cunoscut pentru pelicula ”An Inconvenient Truth”. Filmul prezintă trupa U2 care se întoarce în studiourile Hansa din Berlin, unde au înregistrat în 1991 albumul ”Achtung Baby”.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

La 78 de ani, Iggy Pop a fost rockstar la Coachella 2026 - VIDEO

Ce înseamnă să fii rockstar? Are acest titlu vreo legătura cu vârsta, sau felul în care arăți? Ei bine, nu. Iggy Pop este o prezență magnetică pe scenă, iar la 78 de ani atitudinea și vocea nu l-au lăsat, chiar dacă fizicul poartă amprenta vârstei. Show-ul său de la Coachella 2026 este un testament pentru faptul că muzica îți poate menține spiritul veșnic tânăr.

Publicat

pe

Iggy Pop cântând "The Passenger" live la Coachella 2026
Iggy Pop cântând "The Passenger" live la Coachella 2026 │ FOTO: Captură YouTube

"The Passenger", una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Iggy Pop, s-a auzit pe scena de la Coachella 2026 de parcă ar fi fost 1977, iar melodia abia era lansată. Să vezi o mare nesfărșită de oameni cântându-ți piesa, oameni care nici nu se născuseră când melodia apărea în lume, trebuie să fie un sentiment tare plăcut, iar Iggy Pop l-a savurat din plin. Pentru el nu pare că s-a schimbat, de fapt, nimic, din 1970 încoace. Aceeași apariție complet dezinhibată, aceeași voce, aceeași sclipire în ochi. Să fie asta definiția rockstar-ului? Se prea poate. Un lucru e cert: fanii au observat și ei că Iggy nu pare atins de vârstă. "Legenda spune că s-a născut fără tricou pe el", a comentat cineva la clipul de pe YouTube, iar descrierea îi vine ca o mănușă. Acesta este Iggy Pop, lipsit de complexe și complet liber pe scenă. Într-o societate plină de filtre și măști, el se prezintă așa cum o făcea și în urmă cu 50 de ani. El este "The Passenger", neschimbat de frământările generațiilor care i s-au perindat pe dinainte.

VIDEO: Iggy Pop - "The Passenger" (Live la Coachella 2026)

Un alt rockstar prezent la Coachella 2026 a fost Jack White. O mare aproape infinită de oameni (125.000, mai exact) a îngânat ritmul de tobe al piesei "Seven Nation Army", iar starea de euforie se poate simți chiar și la urmărirea live-ului de pe YouTube.

VIDEO: Jack White - "Seven Nation Army" (Live la Coachella 2026)

Festivalul Coachella se află încă în plină desfășurare. Primul weekend i-a avut headlineri pe Sabrina Carpenter, Karol G și Justin Bieber. Ei vor pregăti show-uri și pentru weekend-ul următor, respectiv 17 - 19 aprilie. Lineup-ul va fi completat de:

  • Anyma,
  • The XX,
  • Teddy Swims,
  • The Strokes,
  • Young Thug
  • Major Lazer
  • Wet Leg, printre mulți alții.

Ediția din 2026 a festivalului Coachella a început pe 10 aprilie și va continua până pe 19 aprilie, la Empire Polo Club din California. Toate biletele s-au vândut într-o săptămână de la punerea lor în vânzare. Numărul participanților a ajuns la 125.000 în fiecare zi de weekend, un record în istoria celor 25 de ediții ale festivalului.

Citește în continuare

Albume noi

U2 a lansat un album de Paște, "Easter Lily"

U2 a lansat vineri, 3 aprilie 2026, EP-ul „Easter Lily”, un material surpriză cu șase piese publicat chiar de Vinerea Mare. Este al doilea EP al trupei din acest an, după „Days of Ash”, apărut pe 18 februarie, de Miercurea Cenușii. Noul material merge într-o direcție mai intimă și mai reflexivă, cu teme precum prietenia, pierderea, speranța și ideea de reînnoire.

Publicat

pe

Coperta album U2 Easter Lily
Coperta album U2 Easter Lily │ FOTO: U2

EP-ul „Easter Lily” este o colecție separată de viitorul album de studio U2, la care sesiunile continuă. Bono spune că trupa lucrează în paralel la un disc „zgomotos, dezordonat” și „unreasonably colourful”, gândit pentru scenă, iar lansarea acestui EP nu schimbă calendarul acelui proiect.

Tracklist-ul include piesele „Song For Hal”, „In A Life”, „Scars”, „Resurrection Song”, „Easter Parade” și „COEXIST (I Will Bless The Lord At All Times?)”. Ultima aduce și o contribuție nouă din partea lui Brian Eno, prezentată oficial ca un soundscape. EP-ul este produs de Jacknife Lee și a fost publicat prin Island/Universal.

Din punct de vedere tematic, diferența față de „Days of Ash” este mare. Dacă EP-ul din februarie a mers spre reacții la conflicte globale, activism și tensiunea din spațiul public, „Easter Lily” pune accentul spre întrebări personale: cât de mult rezistă relațiile în vremuri tensionate, cât de importantă rămâne prietenia și dacă mai există sens în ritualuri, credință și ideea de comunitate. Bono leagă chiar titlul de albumul „Easter” al lui Patti Smith, lansat în 1978.

Piesa de deschidere, „Song For Hal”, este dedicată lui Hal Willner și este descrisă de trupă drept un „COVID-19 lockdown lament”. U2 precizează că Willner ar fi împlinit 70 de ani în lunea Paștelui și că a murit în urmă cu aproape șase ani. Tot oficial, „In A Life” este prezentată ca o piesă despre prietenie, „Scars” ca un cântec despre acceptare și încurajare, iar „COEXIST” ca un cântec de leagăn pentru părinții copiilor prinși în război.

Lansarea este însoțită și de o nouă ediție digitală a fanzinului „Propaganda”, la 40 de ani de la primul număr, apărut în februarie 1986. Ediția nouă are 52 de pagini și include texte de la toți cei patru membri U2, note semnate de The Edge, un material al lui Adam Clayton despre artă și recuperare, un dialog între Bono și călugărul franciscan Richard Rohr, fotografii realizate de Larry Mullen Jr., plus versuri și un interviu cu Jacknife Lee.

Citește în continuare

Albume noi

U2 lansează EP-ul „Days of Ash” și colaborează cu Ed Sheeran pe piesa „Yours Eternally”

U2 au surprins scena rock internațională cu lansarea neașteptată a EP-ului „Days of Ash”, un material cu mesaj politic și construit ca un răspuns direct la evenimentele actuale din jurul lumii. Cele șase piese au fost difuzate în premieră pe U2 X-Radio, iar trupa descrie acest EP drept o colecție „nerăbdătoare să fie lansată”.

Publicat

pe

Coperta EP 2 U2 Days of Ash
Coperta EP 2 U2 Days of Ash │ FOTO: U2

Noul EP are teme ce vorbesc despre libertate, violență și costul uman al conflictelor globale. Lansarea coincide simbolic cu Miercurea Cenușii, ziua în care multe comunități creștine marchează începutul Postului Mare, conferind titlului o dimensiune spirituală ce amplifică tonul meditativ al materialului.

„Days of Ash” include colaborări importante, iar piesa-final „Yours Eternally” aduce împreună vocile lui Bono, Ed Sheeran și Taras Topolia, solistul trupei Antytila și soldat în armata ucraineană. Melodia este concepută sub forma unei scrisori trimise de pe front, iar documentarul care o însoțește — regizat de cineastul ucrainean Ilya Mikhaylus — va fi lansat pe 24 februarie, la exact patru ani de la startul războiului din Ucraina. Sheeran și Topolia au colaborat anterior, iar întâlnirea lor cu membrii U2 a dus la construcția unui imn dedicat rezistenței și speranței.

EP-ul îmbină teme personale și politice, inspirate de victime reale ale abuzurilor și conflictelor. „American Obituary” se concentrează pe cazul lui Renee Good, ucisă de un agent ICE; „Song of the Future” omagiază memoria adolescentei iraniene Sarina Esmailzadeh; „One Life at a Time” este dedicată unui profesor palestinian ucis în Cisiordania; iar „Wildpeace” include lectura unui poem de Yehuda Amichai. U2 revin astfel la dimensiunea militantă care le-a definit identitatea în anii ’80, transformând fiecare piesă într-o observație despre fragilitatea umană și dreptul la demnitate.

Bono declară că aceste cântece „nu puteau aștepta”, iar The Edge vorbește despre o lume în care „granițele nu sunt șterse prin forță, iar cultura nu este redusă la tăcere prin frică”. Basistul Adam Clayton subliniază momentul necesar al lansării, iar toboșarul Larry Mullen Jr. consideră că piesele sunt la nivelul celor mai bune lucrări ale trupei. U2 confirmă și revenirea fanzinului „Propaganda”, publicat inițial în 1986, într-o ediție specială dedicată acestui EP, disponibilă fizic și digital.

„Days of Ash” pregătește terenul pentru noul album U2, programat pentru finalul lui 2026, dar funcționează și ca o declarație de poziție a unei trupe care își asumă din nou rolul de cronicar al tensiunilor globale. Într-o dimineață rece și într-o lume frământată, U2 aleg să răspundă prin muzică, solidaritate și un apel direct către cei care încă mai cred în puterea speranței.

Citește în continuare

Trending