Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Folk Maraton se reprogramează pe 9 noiembrie!

Publicat

pe

Afis_Folk Maraton 2011
Afis_Folk Maraton 2011

Afis_Folk Maraton 2011Evenimentul Folk Maraton, anunţat iniţial pentru 4 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti, se va reprograma pe 9 noiembrie 2011 în aceeaşi locaţie.

Începând cu ora 19.00 pe scenă sunt aşteptaţi artişti cunoscuţi ai folkului românesc, printre care Florin Chilian, Mircea Vintilă/Brambura, Maria Gheorghiu, Alina Manole Band, Emeric Set, Hara, Ducu Bertzi/Mihai Neniţă, Doru Stănculescu, Zoia Alecu, Adrian Sărmășan, Laci Kovacs, Jimi Laco şi Ţapinarii.

Cei care şi-au cumpărat biletele le pot folosi la evenimentul din noua dată sau îşi pot recupera banii în perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2011 de la magazinul Vreau Bilet din Unirea Shopping Center et. 2.

Biletele vor avea următoarele preţuri: 100 lei (VIP), 80 lei, 70 lei, 60 lei, 40 lei şi pot fi achiziţionate din rețeaua Vreau Bilet și de pe www.vreaubilet.ro.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Evenimentul "Cenaclul Flacăra - O Istorie" de la Sala Palatului adună invitați de seamă și omagii artistice

Mai mult decât un concert, spectacolul e un gest de memorie activă: o reconectare cu valorile, mesajele și spiritul Cenaclului Flacăra - acel amestec de poezie, solidaritate și muzică ce a unit generații.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Pe 15 februarie 2026, Sala Palatului va găzdui din nou un eveniment cu adevărat special, "Cenaclul Flacăra - O Istorie", gândit și prezentat de Andrei Păunescu, ca omagiu adus uneia dintre cele mai importante mișcări culturale din România. Versurile și acordurile care au marcat conștiința publică timp de decenii vor răsuna din nou, iar publicul va fi martorul unui spectacol muzical și cultural de neratat.

Ediția din acest an a evenimentului va prezenta artiști de referință din muzica folk, printre care: Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Radu Pietreanu, Magda Puskas, Cristian Buică, Maria Nagy, Cătălin Stepa, Vanghele Gogu, Mădălina Amon, Mihai Napu, Adriana Margalina, Florin Paul Camen, Lavinia, Lucas și Vlady Săteanu și trupa Totuși.

Cenaclul Flacăra a fost unul dintre cele mai notabile fenomene culturale din România comunistă, un spațiu de expresie artistică ce a reunit poezie, muzică folk și rock, într-o perioadă marcată de cenzură și constrângeri ideologice. Inițiat în 1973 de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a devenit rapid o platformă pentru tinerii artiști ai vremii, oferindu-le vizibilitate și un public numeros, într-un context în care libertatea de exprimare era sever limitată.

Din punct de vedere artistic, Cenaclul Flacăra a jucat un rol esențial în dezvoltarea muzicii folk românești și în afirmarea unor nume care aveau să devină repere culturale, precum Ștefan Hrușcă, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Nicu Alifantis sau Valeriu Sterian. Concertele-maraton, desfășurate adesea pe stadioane sau în săli polivalente, combinau recitalurile muzicale cu momente de poezie și discursuri.

Prețuri bilete "Cenaclul Flacăra - O Istorie" la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 88 lei și 254 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending