Vedetele rock au o mare influență asupra fanilor. Grație credibilității și puterii lor de convingere, nume ca Ozzy Osbourne, Lemmy (Motorhead), David Bowie, The Rolling Stones sau Alice Cooper au fost invitate în diverse spoturi publicitare. InfoMusic a selecționat cele mai bune, amuzante și controversate reclame cu vedete rock, invitându-vă să le urmăriți în continuare.
Alice Cooper descrie un "star rock" creat cu inteligență artificială și atrage atenția asupra problemelor care apar
Artiștii creați cu inteligență artificială se pot adapta oricărui gen muzical, inclusiv rock. Alice Cooper a explicat, în detaliu, cum ar crea el un star rock folosind AI, identificând și o serie de probleme care apar în acest proces.
Alice Cooper în concert la București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro
Viitorul muzicii va fi influențat, fără îndoială, de inteligența artificială. Și chiar dacă muzica rock n-a avut parte, până acum, de un artist notabil creat cu AI, acest lucru nu e imposibil. Alice Cooper a detaliat cum ar crea el cu AI un așa-zis "star rock", explicând ulterior și care sunt pericolele.
"OK, iată despre ce e vorba: aș putea chiar acum să creez un rock star. Aș putea să creez un Yungblud, un tip foarte atrăgător, rock, dur, care arată cool. Aș putea să creez o tipologie anume – nu contează – Starboy sau cum vreți, și să-l fac să arate grozav. El, de fapt, nu există", a explicat Alice Cooper într-un interviu cu Eddie Trunk de la SiriusXM.
Vocalistul în vârstă de 78 de ani a povestit apoi ce fel de rockstar ar putea inventa.
"Aș putea să-i spun AI-ului: "Vreau să sune ca Tom Petty și Freddie Mercury. Și iată despre ce este albumul. Scrie cântecele"", a spus Cooper, adăugând: "Ok, acum ai un star rock care nu există și un album care nu există decât în această lume AI."
Alice Cooper: "Ce se întâmplă dacă muzica asta (cu AI) se vinde? Cine primește banii?"
Alice Cooper a amintit, totuși, că nu ar exista niciun artist real care să revendice drepturile de autor.
"Ce se întâmplă dacă muzica asta se vinde? Cine primește banii? AI a scris piesele! Asta se va întâmpla. Fii atent și vei vedea că problema asta va apărea, pentru că tipul care tocmai a sugerat cum ar trebui să fie muzica nu a scris, de fapt, piesele."
O altă problemă identificată de Alice Cooper este faptul că "artiștii" AI nu au simțit în realitate nicio emoție.
"Dacă aș putea să-i spun să scrie un cântec despre Eddie Trunk alăturându-se trupei The Rolling Stones, ți-ar scrie un cântec grozav - cu excepția unui lucru", a menționat Alice. "Singurul lucru pe care nu îl poate face este să aibă emoție - el nu a fost niciodată îndrăgostit. Nu i s-a frânt niciodată inima. Nu a fost niciodată furios. Nu a fost niciodată fericit."
Lipsa emoțiilor va face imposibilă crearea unei conexiuni cu muzica generată de AI. Inevitabil, publicul va simți diferența, e de părere Alice Cooper.
"(Muzica făcută cu AI) nu transmite emoție. Nu are inimă, nu are simțire, nu are suflet, și aici este punctul în care totul se prăbușește", a concluzionat vocalistul Hollywood Vampires.
Ozzy Osbourne devine AI; Ce a pregătit Sharon pentru fani?
Familia Osbourne duce moștenirea lui Ozzy Osbourne într-o direcție SF. În cadrul evenimentului Licensing Expo 2026 din Las Vegas, Sharon și Jack Osbourne au confirmat un parteneriat cu compania Hyperreal pentru crearea unei versiuni digitale bazate pe inteligență artificială a legendarului artist.
Potrivit lui Jack Osbourne, proiectul recreează „ADN-ul digital” al lui Ozzy, incluzând vocea, imaginea și mișcările sale. Mai mult, Sharon Osbourne susține că fanii vor putea purta conversații cu avatarul AI, iar acesta va răspunde exact „cum ar fi răspuns Ozzy în realitate”.
„Poți să îl întrebi orice, iar el îți va răspunde cu propria voce”, a declarat Sharon în timpul panelului dedicat moștenirii familiei Osbourne. Planul este ca experiența să fie dusă „în toată lumea”, transformând interacțiunea cu artistul într-un soi de hologramă conversațională pentru expoziții, convenții sau experiențe dedicate fanilor.
Compania Hyperreal nu este la prima tentativă de acest gen. În trecut, a creat avataruri AI pentru Stan Lee, Paul McCartney, The Notorious B.I.G. și Mike Tyson. La Comic Con Los Angeles, un avatar AI al lui Stan Lee putea conversa cu vizitatorii, folosind o voce generată artificial extrem de apropiată de cea reală.
Jack Osbourne a explicat că tehnologia a evoluat enorm și că un „digital Ozzy” poate fi integrat rapid în reclame, experiențe interactive sau conținut multimedia. Practic, familia vede această versiune AI ca pe o extensie a brandului Ozzy pentru generațiile viitoare.
Interesul pentru moștenirea lui Ozzy rămâne uriaș și după moartea sa din iulie 2025. În 2027 se pregătește revenirea festivalului Ozzfest, iar proiectul cinematografic „Back To The Beginning”, dedicat ultimului concert Black Sabbath în formula originală, continuă să genereze interes global.
Totodată, expoziția „Ozzy Osbourne: Working Class Hero” de la Birmingham Museum & Art Gallery a atras peste 450.000 de vizitatori și a fost extinsă până în septembrie 2026.
The Rolling Stones prezintă piesa "In The Stars" (Lyric Video) și anunță albumul "Foreign Tongues"
Legendarii muzicieni de la The Rolling Stones au anunțat lansarea unui nou album de studio, intitulat "Foreign Tongues". Discul este așteptat în luna iulie și include contribuții de la artiști de primă ligă, precum Paul McCartney, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers. Primul single, "In The Stars", poate fi ascultat în articol.
The Rolling Stones - "In The Stars" │ FOTO: Captură YouTube
Colecția de 14 piese incluse pe noul LP "Foreign Tongues" vine la mai puțin de trei ani de la albumul câștigător al Premiului Grammy "Hackney Diamonds", care a fost și primul lor material după aproape 15 ani. Complet diferit de felul în care The Rolling Stones "operează", albumul a fost înregistrat în mai puțin de o lună la Metropolis Studios din Vestul Londrei, cu Mick Jagger, Keith Richards și Ronnie Wood reunindu-se cu producătorul câștigător al Premiului Grammy Andrew Watt (Lady Gaga, Elton John, Ozzy Osbourne). Tot el a coordonat și "Hackney Diamonds".
"Îmi place să fac aceste sesiuni de înregistrare la Londra, la Metropolis. Au fost câteva săptămâni foarte intense de înregistrări pentru "Foreign Tongues". Am avut 14 piese grozave și am mers cât de repede am putut. Îmi place camera de acolo, deoarece nu este prea mare, astfel încât poți simți pasiunea din încăpere venind de la toată lumea", a mărturisit Mick Jagger într-o declarație de presă.
Pentru Keith Richards, sesiunea de înregistrări a fost o plăcere. În vârstă de 82 de ani, muzicianul s-a declarat norocos că încă poate să facă muzică.
"Albumul "Foreign Tongues" are o continuitate cu "Hackney Diamonds" și a fost grozav să lucrăm din nou la Londra și să avem acea atmosferă londoneză în jurul nostru. A fost o lună de concentrare intensă. Pentru mine, totul ține de plăcerea de a face acest lucru. Sunt binecuvântat să pot face asta și mi-aș dori să dureze cât mai mult posibil."
Contribuții suplimentare vin de la o listă impresionantă de artiști invitați, inclusiv Paul McCartney (care a participat și la "Hackney Diamonds"), Steve Winwood, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers.
Noul album "Foreign Tongues" va fi lansat anul acesta, pe 10 iulie. Până atunci, putem asculta single-ul principal "In the Stars", alături de prima piesă a albumului, "Rough and Twisted".
Lyric Video: The Rolling Stones - "In The Stars"
Audio: The Rolling Stones - "Rough And Twisted"
Artwork-ul albumului (vizibil în clipul audio de mai sus) este o pictură realizată de artistul american Nathaniel Mary Quinn. Acesta s-a declarat onorat să-și asocieze numele cu The Rolling Stones.
"Crearea copertei albumului pentru Rolling Stones este o onoare artistică – un dialog cu una dintre cele mai durabile forțe din istoria culturală".
The Rolling Stones va promova albumul prin apariții în Late Night Show-ul lui Jimmy Fallon. Primul invitat va fi Mick Jagger, urmat în zilele următoare de Richards și Wood.