Chitaristul Black Sabbath, Tony Iommi a negat cu înverşunare reunirea în formula iniţială a trupei pentru un nou turneu.
În urmă cu câteva ore am anunţat, bazându-ne pe declaraţiile făcute de Iommi pentru ziarul Birmingham Mail, cum că trupa s-a fi reunit în secret şi a început repetiţiile pentru un nou turneu: “Am început să lucrăm şi vom continua, lucrurile pe care le-am scris sunt foarte bune. Ne duc cu gândul din nou la origini...”, a fost declarația muzicianului.
Acum, chitaristul a negat furios şi a scris pe site-ul său oficial: "Sunt supărat pe jurnalistul de la Birmingham Mail în care am avut încredere, pentru că a selectat frânturi dintr-o conversaţie avută în iunie şi le-a publicat acum sub forma unei declaraţii făcute de mine ieri despre o posibilă reunire Black Sabbath."
El a adăugat: "Pe atunci sprijineam dezvoltarea "Home Of Metal" şi pur şi simplu s-a speculat momentul pentru a fi întrebaţi constant - Când vă reuniţi? Mulţumită internetului ştirea aceasta total eronată a făcut înconjurul lumii ca un fel de declaraţie oficială a mea. Sper că s-au bucurat de momentul lor de glorie pentru că altul nu vor mai primi pe baza numelui meu. În ceea ce-i priveşte pe vechii mei prieteni Ozzy, Geezer şi Bill, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, ar fi trebuit să știu mai bine..."
Iommi, Butler şi Ward au cântat ultima dată împreună, alături de Ronnie James Dio în trupa Heaven and Hell, până anul trecut, când Dio a pierdut lupta cu cancerul.