Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Liam Gallagher renunță la procesul împotriva lui Noel Gallagher!

Publicat

pe

Noel și Liam Gallagher
Noel și Liam Gallagher

Liam Gallagher a renunțat la procesul pe care îl intentase împotriva fratelui său, Noel, după ce acesta și-a cerut iertare pentru declarațiile făcute în timpul conferinței de la începutul lunii iulie 2011.

Săptămâna trecută, Liam a declarat că l-a dat în judecată pe Noel deoarece acesta a precizat într-o conferință de presă că prestația formației Oasis de la V Festival din 2009 a fost anulată din cauza faptului că Liam era mahmur și că unul dintre motivele pentru care Oasis s-a destrămat a fost disputa aprinsă din cauză că Liam vroia să impună promovarea firmei sale de haine, Pretty Green, în cadrul turneului Oasis.

Liam Gallagher

”Sunt obișnuit să fiu numit în multe feluri de Noel și eu am spus multe lucruri despre el în trecut. Dar ceea ce a făcut Noel de data aceasta întrece orice limită și mă face să pun la îndoială profesionalismul lui. Am încercat să rezolv această problemă într-un mod amiabil, dar singura opțiune care mi-a rămas este cea legală. Tot ce vreau este să-și ceară scuze.”, mărturisește Liam.

În final, Noel a susținut o conferință online pe webchat cu fanii săi, în cadrul căreia și-a cerut scuze, ceea ce a fost de ajuns pentru ca Liam să renunțe la proces.

Noel Gallagher

”Din nefericire există un sâmbure de adevăr în ceea ce am spus. Dar să știți că este o realitate că a fost diagnosticat cu laringită și este o realitate că are însemnările doctorului care să confirme acest lucru. Însă, aș vrea să spun, că totuși, dacă el este ofensat de opiniile mele legate de astfel de subiecte, atunci să știți că îmi cer iertare, dar totul devine foarte stupid și scapă un pic de sub control și nu este prea bine.”, declară Noel ca răspuns la acuzațiile aduse de Liam.

 

Comentează

Trending