Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Toate stirile

Tom Morello de la Rage Against The Machine lansează o carte de benzi desenate

Publicat

pe

Orchid de Tom Morello
Orchid de Tom Morello

Chitaristul trupei Rage Against The Machine, Tom Morello a anunțat că va lansa o serie de benzi desenate, pe data de 12 octombrie.

Subiectul principal al poveștii spuse de Morello este o adolescentă de 16 ani care este nevoită să se prostitueze.

Orchid de Tom Morello

Seria se intitulează ”Orchid”, iar primul număr ar revistei de benzi desenate va fi însoțit de o piesă special compusă și înregistrată de Morello.

Pentru ilustrarea cărții, chitaristul a colaborat cu Scott Hepburn, cel care a ilustrat și seria de benzi desenate ”Star Wars”.

 

Un comentariu

Muzică și film

Un documentar despre Judas Priest este regizat de Tom Morello

Un nou documentar despre trupa Judas Priest este în lucru, fiind realizat în coproducţie de Sony Music Vision şi Banger Films, cu regia semnată de Sam Dunn şi chitaristul Tom Morello (Rage Against the Machine). Acesta marchează debutul regizoral al lui Morello, cunoscut până acum mai ales pentru activitatea sa muzicală şi apariţiile punctuale în producţii TV sau documentare de profil.

Publicat

pe

Videoclip Judas Priest Trial By Fire
Videoclip Judas Priest Trial By Fire │ FOTO: Judas Priest

Documentarul se intitulează "The Ballad of Judas Priest" şi va urmări peste 50 de ani de activitate a trupei britanice, de la originile muncitoreşti din Birmingham până la intrarea în Rock and Roll Hall of Fame şi obţinerea unui premiu Grammy. Proiectul va include piese emblematice precum "Breaking the Law" şi "You've Got Another Thing Comin'" şi promite o perspectivă intimă asupra evoluţiei formaţiei, prin imagini de arhivă, interviuri şi acces direct la culisele vieţii de turneu şi de studio.

"Am trăit şi respirat metal mai bine de cinci decenii. În acest documentar, arătăm cine suntem cu adevărat, necenzurat", au transmis membrii trupei într-o declaraţie comună. Sam Dunn este deja cunoscut pentru documentare precum "Metal: A Headbanger's Journey", iar implicarea lui Tom Morello aduce o componentă interesantă, fiind vorba despre un muzician activ care intră în zona regizorală pentru prima oară în acest mod.

Morello, pe lângă activitatea sa din Rage Against the Machine, Audioslave şi proiectele solo, a mai contribuit la coloane sonore şi a fost implicat în documentare muzicale, dar nu a mai regizat un film complet până acum. Acesta declară, alături de Sam Dunn: "Deşi Judas Priest sunt cunoscuţi pentru hituri importante, există mult mai mult în povestea lor. Filmul va explora nu doar cum au definit metalul, ci şi cum au creat un spaţiu mai incluziv în această scenă."

Documentarul este produs de Scot McFadyen şi Sam Dunn, iar printre producătorii executivi se număra Rick Krim, Sheila Stepanek, Jayne Andrews, Tom Mackay, Krista Wegener şi Abby Davis (Sony Music Vision), precum şi Sylvia Rhone din partea Epic Records. Proiectul va fi distribuit internaţional de Sony Music Vision.

În paralel cu producţia documentarului, Judas Priest îşi continua activitatea muzicală. În martie 2024, trupa a lansat cel de-al 19-lea album de studio, intitulat "Invincible Shield", care a intrat direct pe locul 2 în topul britanic, fiind devansat doar de albumul Arianei Grande. Discul a ocupat poziţii fruntaşe şi în alte ţări europene: locul 1 în Germania, Finlanda, Suedia şi Elveţia.

În prezent, Judas Priest se afla în plin turneu internaţional. În toamna lui 2024, trupa va pleca într-un turneu nord-american împreună cu Alice Cooper, iar vara aceasta are programată o serie de concerte în Europa, sub titlul "Shield of Pain Tour", care include un setlist special cu ocazia aniversării a 35 de ani de la lansarea albumului "Painkiller".

În România, Judas Priest a concertat ultima oară în iulie 2022, la festivalul Rock the City din Bucureşti. În trecut, au mai urcat pe scene româneşti în 2011 (Zone Arenă, Bucureşti) şi 2008 (B'ESTFEST), fiind o prezenţă constantă în peisajul rockului live din ţară.

Din componenţa actuală fac parte Rob Halford (voce), Ian Hill (bas), Richie Faulkner şi Andy Sneap (chitara) şi Scott Travis (tobe). Glenn Tipton, chitaristul original, s-a retras din activitatea live în 2018, din cauza bolii Parkinson, însă continua să colaboreze cu trupă în studio. Andy Sneap, cunoscut pentru producţia albumelor "Firepower" şi "Invincible Shield", l-a înlocuit în turnee şi este acum membru cu drepturi depline.

Data lansării documentarului nu a fost anunţată oficial, dar este de aşteptat ca premiera să aibă loc în 2025, în contextul aniversării a 55 de ani de activitate Judas Priest.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending