Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Toate stirile

Foștii membrii The Doors au comemorat 40 de ani de la moartea lui Jim Morrison

Publicat

pe

Sâmbătă,  2 iulie 2011,  s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Jim Morrison. Cu această ocazie, foștii membrii The Doors clăparul Ray Manzarek și chitaristul Robby Krieger au venit la mormântul lui Jim Morrison din Pere Lachaise (Paris, Franta) pentru a comemora decesul artistului, relatează Associated Press.

Nici fanii lui Morrison nu au uitat de tragicul eveniment și au venit în număr mare la mormântul său. Aceștia au umplut mormântul cu flori și lumânări, așa cum puteți vedea în imaginile de mai jos.

Morrison s-a stins din viață în 1971, când a fost găsit mort în baia din apartamentul său din Paris, însă cauza morții sale rămâne incertă deoarece nu a fost realizată o autopsie.

Astfel, unii spun că acesta a murit de supradoza, alții că a decedat de fapt într-un bar din Paris și a fost apoi adus în apartamentul său. Pe de altă parte, întrucât pe certificatul de deces se specifică ”cauze naturale”, unele teorii spun că a murit în urma unui infarct.

Cert este că Morrison a decedat la vârsta de 27 de ani, care se pare a fi un punct critic în viața vedetelor rock, având în vedere că multe s-au stins din viață la această vârstă.

Comentează

Lifestyle

Bustul dispărut al lui Jim Morrison, regăsit după 37 de ani

La aproape patru decenii de la dispariția sa misterioasă, bustul din marmură instalat pe mormântul lui Jim Morrison a fost găsit de poliția franceză din întâmplare. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Jim Morrison Live At The Bowl '68
Jim Morrison Live At The Bowl '68 │ FOTO: Captură YouTube

Bustul de marmură albă al lui Jim Morrison, care a fost instalat pe mormântul său din cimitirul Père Lachaise din Paris în 1981, a fost găsit de poliția franceză după 37 de ani de la dispariție. Sculptura, realizată de artistul croat Mladen Mikulin pentru a marca a zecea aniversare a morții solistului trupei The Doors, a fost furată în 1988 și de atunci a fost considerată pierdută.

Recent, în timpul unei anchete legate de un caz de fraudă, autoritățile au descoperit bustul, care cântărește 128 de kilograme. Statuia nu prezintă deteriorări, doar cele care existau deja înainte de dispariție: nasul ciobit și prezența unor graffiti-uri.

Deși bustul a fost recuperat, nu s-a decis încă dacă va fi reinstalat pe mormântul lui Morrison. El rămâne unul dintre cele mai vizitate din cimitir, atrăgând fani din întreaga lume care aduc omagii legendarului muzician.

Jim Morrison a fost solistul și principalul textier al trupei The Doors. Cunoscut pentru vocea sa distinctivă, versurile poetice și prezența scenică carismatică, Morrison a devenit o figură emblematică a muzicii rock. Trupa The Doors, formată în 1965, a lansat șase albume de studio, cu piese celebre precum "Light My Fire", "Riders on the Storm" și "The End".

Pe 3 iulie 1971, Morrison a fost găsit mort în cada apartamentului său din Paris de iubita sa, Pamela Courson. Avea 27 de ani. Cauza oficială a morții a fost insuficiență cardiacă, însă lipsa unei autopsii a alimentat numeroase teorii și speculații privind circumstanțele decesului său.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending