The Jazz Cave Festival se va desfășura anul acesta în trei zone-concept din județul Vâlcea. Scena subterană INNERLAND este amplasată în inima Salinei Ocnele Mari, în decorul spectaculos și răcoros al galeriilor săpate în sare. Scena supraterană DREAMLAND se mută într-un spațiu urban accesibil și plin de istorie, Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Scena ARTS DISTRICT este găzduită și în acest an de Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea (str. Carol I nr. 25), parte a Muzeului Județean "Aurelian Sacerdoțeanu". Tema sonoră a acestei ediții a concertelor din muzeu este "Her Voice", care promovează exclusiv voci feminine din jazzul românesc.
Line-up-ul Jazz Cave Festival 2025
Festivalul continuă să prezinte muzica jazz în spații spectaculoase, atrăgând un public divers, de la iubitorii de jazz și artă plastică, până la familii cu copii. Festivalul omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de patru zile de recitaluri susținute de formații apreciate din țări precum Argentina, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Elveția, Germania, Irlanda, Libia, Olanda, Tunisia și desigur - România.
Line-up-ul divers aduce nume noi din țară și străinătate, precum:
- Sarah Buechi Quintet (Elveția), Sorvina (Germania), Yumi Ito Quartet (Elveția), Tango Jazz Quartet (Argentina), Rain Sultanov & Hikmat Baba Zada (Azerbaidjan), David Helbock Trio (Austria) sau
- Sebastian Burneci Bucharest Jazz Orchestra (România),
- dar și artiști îndrăgiți care au participat la edițiile anterioare ale Festivalului, precum Soul Serenade (România), Sorina Rotaru (România), Ana Maria Galea (România) și mulți alții.
Programul The Jazz Cave Festival 2025
Programul The Jazz Cave Festival începe joi, 14 august, orele 18:00, pe scena ARTS DISTRICT "Her Voice" - de la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea.
De vineri până duminică, concertele încep pe scena INNERLAND din Salina Ocnele Mari, unde au loc concerte de la orele 11:00 până la orele 17:00, audiția se mută apoi la Muzeul Județean de Artă Vâlcea "Aurelian Sacerdoțeanu" din Râmnicu Vâlcea, de la orele 18:00, iar, de la orele 19:00 și respectiv 17:00, pe scena DREAMLAND amplasată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Programul pe zile și ore al The Jazz Cave Festival 2025
Joi, 14 august 2025
Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea
- 18:00 – Soul Serenade (România)
Vineri, 15 august 2025
Scena Innerland – Salina Ocnele Mari
- 11:00 – Sufian Ararah & Paul Rittel (Libia - Germania)
- 13:00 – Sarah Buechi Quintet (Elveția)
- 15:00 – Sorvina (SUA - Germania)
Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea
- 18:00 – Aleka și Chris Guilfoyle (Irlanda), invitat Sorin Romanescu
Scena Dreamland – Parcul Zăvoi
- 19:00 – Sage (Olanda)
- 21:00 – Nightlosers (România)
Sâmbătă, 16 august 2025
Scena Innerland – Salina Ocnele Mari
- 11:00 – Wajdi Riahi Trio (Belgia - Tunisia)
- 13:00 – Sebastian Burneci Bucharest Jazz Orchestra (România)
- 15:00 – Yumi Ito Quartet (Elveția)
Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea
- 18:00 – Sorina Rotaru Trio (România)
Scena Dreamland – Parcul Zăvoi
- 17:00 – Tango Jazz Quartet (Argentina)
- 19:00 – Rain Sultanov & Hikmat Baba-Zada (Azerbaidjan)
- 21:00 – Gabi Matei, David Berkman, Michael Acker (România - SUA)
Duminică, 17 august 2025
Scena Innerland – Salina Ocnele Mari
- 11:00 – Amphitrio (România)
- 13:00 – Red Swing (România)
- 15:00 – Luiza Zan & Muse Quartet (România)
- Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea
- 18:00 – Ana Maria Galea Trio (România)
Scena Dreamland – Parcul Zăvoi
- 17:00 – Nurlan Huseynzade (Azerbaidjan)
- 19:00 – David Helbock Trio (Austria)
- 21:00 – JazzyBIT (România)
Copiii vor avea un Kids Corner în Salina Ocnele Mari, unde vor putea desfășura activități, în zilele de weekend, de la orele 12:00.
Dreamland nu e doar o scenă, ci un schimb de energie creativă și interacțiune autentică între muzicieni și public, în care artiștii vor include în sesiunile lor muzicale spectatorii care își doresc să ia parte la adevărate jam sessions.
The Jazz Cave Festival este un proiect cultural cofinanțat de Consiliul Județean Vâlcea și inclus în Europe Jazz Network. Participarea la concerte este gratuită, doar în baza biletului de acces în salina Ocnele Mari, respectiv Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea.
Despre UCIMR
Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse.