Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Clipul zilei

Clipul Zilei: Yuna – ”Come As You Are” (Video)

Publicat

pe

Piesa ”Come As You Are” a trupei Nirvana are parte de o interpretare inedită din partea artistei Yuna, care a lansat și un videoclip pentru acest cover.

Yuna este o cântăreață originară din Malaezia a cărei muzică a ajuns cunoscută în întreaga lume prin intermediul site-ului MySpace.

Yuna (credit foto: Zel Atif)

Yuna (credit foto: Zel Atif)

Yuna a semnat la începutul anului cu o casă de discuri, iar în martie a lansat EP-ul de debut în Statele Unite. Întitulat ”Decorate”, materialul discografic este ideal pentru serile amorțite de vară, chiar dacă versurile câtorva piese ne sunt străine deoarece sunt cântate în malaieză.

În afara faptului că este cântăreață și compozitoare, Yuna este și creatoare de modă, având un magazin deschis în Selangor, Malaezia.

Industria muzicala

Nirvana câștigă definitiv procesul legat de coperta albumului „Nevermind”

La peste trei decenii de la lansarea albumului Nevermind, imaginea bebelușului care înoată sub apă către o bancnotă de un dolar rămâne una dintre cele mai iconice – și controversate – din istoria muzicii rock. După ani de dispute legale, cazul care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume s-a încheiat oficial.

Publicat

pe

Un judecător federal din Statele Unite a respins pentru a doua și ultima oară procesul intentat de Spencer Elden, bărbatul care a apărut pe coperta albumului Nevermind în 1991. Elden i-a dat în judecată pe membrii trupei Nirvana, pe fotograful Kirk Weddle, dar și pe moștenitorii lui Kurt Cobain, acuzându-i de exploatare a imaginii sale.

Judecătorul Fernando M. Olguin a decis însă că „nuditatea, în sine, nu este ilegală” și că fotografia de pe copertă „nu poate fi interpretată ca fiind explicită din punct de vedere sexual”. În motivarea sa, magistratul a comparat imaginea cu „o fotografie de familie în care un copil face baie”, subliniind caracterul artistic și satiric al copertei, menită să critice lăcomia și consumerismul.

Olguin a menționat și faptul că părinții lui Elden au fost prezenți la ședința foto, realizată în 1991 la Pasadena Aquatic Center, și că acesta a recreat de mai multe ori imaginea de-a lungul anilor, inclusiv la aniversările albumului, ba chiar a vândut suveniruri semnate „Nirvana baby”.

Procesul a fost inițiat în august 2021, Elden cerând despăgubiri de 150.000 de dolari de la fiecare pârât. Cazul a fost respins inițial în 2022, fiind considerat prescris conform legislației federale, dar a fost redeschis un an mai târziu de Curtea de Apel. În septembrie 2025, judecătorul Olguin a închis definitiv dosarul, punând capăt unei bătălii juridice de patru ani.

Avocatul trupei Nirvana, Bert Deixler, a declarat: „Suntem încântați că instanța a pus capăt acestui caz lipsit de temei și că i-a eliberat pe clienții noștri creativi de stigmatul unor acuzații false.”

Lansat pe 24 septembrie 1991, Nevermind a devenit un fenomen cultural, schimbând pentru totdeauna fața muzicii alternative. Cu peste 30 de milioane de exemplare vândute și piese precum Smells Like Teen Spirit, Come As You Are și Lithium, albumul a propulsat grunge-ul din subsolurile din Seattle direct în topurile mondiale.

Ideea copertei i-a aparținut lui Kurt Cobain, inspirat de un documentar despre nașteri sub apă. Fotograful Kirk Weddle a surprins imaginea în doar câteva secunde, iar ulterior designerul Robert Fisher a adăugat digital bancnota de un dolar agățată de un cârlig de pescuit – o metaforă despre obsesia lumii moderne pentru bani.

Citește în continuare

Muzică și film

Nirvana la Hogwarts? Trupa de grunge a fost "zărită" pe platourile de filmare ale serialului "Harry Potter"

Serialul "Harry Potter" continuă să fie subiectul momentului, apărând frecvent în online detalii și informații despre procesul de filmare, imagini din culise și indicii captivante. Unul dintre acestea face trimitere la trupa Nirvana, o asocierea neobișnuită la prima vedere cu lumea vrăjitorilor de la Hogwarts. La o privire mai atentă, însă, totul capătă sens.

Publicat

pe

Nirvana în artwork-ul pentru "Sappy"
Nirvana în artwork-ul pentru "Sappy" │ FOTO: captură YouTube www.youtube.com

Primul sezon al serialului "Harry Potter" este în plin proces de filmare, fiind programat de lansare pe HBO undeva în 2027. Având în vedere că trăim în cea mai prolifică eră a internetului, cu informația la un click distanță, nu este de mirare că imagini și detalii din producție au ajuns deja la fani. Astfel, cei curioși despre noua adaptare a popularei povești au venit să-i urmărească pe actori în acțiune și au observat ceva neașteptat pe platourile de filmare din Londra: postere care promovau turneul trupei Nirvana din Marea Britanie din 1991. Afișele erau lipite pe stâlpii de iluminat de pe Borough High Street aka Diagon Alley.

Este puțin probabil ca lumea vrăjitorilor să fi auzit de Kurt Cobain & co. și cultura grunge, însă "Încuiații" ar putea fi familiarizați cu muzica formației. În plus, aceste afișe sunt un indiciu veritabil legat de cronologia serialului. Acțiunea din "Harry Potter" are loc în perioada 1991 - 1998, primul sezon acoperind anul 1991, inclusiv turneul din UK al formației. Această epocă este confirmată de costumele personajelor, outfit-uri parcă scoase din capsula timpului.

Fiecare sezon al serialului se va concentra pe o carte din serie, iar asta înseamnă că a fost alocat un timp mai mare pentru explorarea mai multor capitole din poveste. Unul dintre acestea poate fi legat de lumea "Încuiaților", de evenimentele marcante pentru ei din acea perioadă, de cultura acelor vremuri. În acest context, poate fi folosită o coloană sonoră cu muzica anilor '90, iar Nirvana pare a fi primul nume confirmat.

Filmările pentru primul sezon sunt programate să dureze până în primăvara anului 2026, iar după o scurtă pauză, va intra în producție cel de-al doilea sezon. Seria "Harry Potter" este scrisă și produsă executiv de Francesca Gardiner (Succession), care este și showrunner, în timp ce Mark Mylod va regiza mai multe episoade. Autoarea cărților "Harry Potter", J.K. Rowling, este producător executiv și consultant creativ.

Dominic McLaughlin îl joacă pe Harry Potter, Arabella Stanton o interpretează pe Hermione Granger, iar Alastair Stout devine Ron Weasley. Aceștia sunt protagoniști într-o epopee TV care se va întinde pe cel puțin un deceniu. Daniel Radcliffe, Emma Watson și Rupert Grint au făcut același lucru pentru franciza de filme "Harry Potter".

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending