Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Bruce Dickinson este doctor în muzică

Publicat

pe

Dr. Bruce Dickinson (Iron Maiden)
Dr. Bruce Dickinson (Iron Maiden)

Solistul de la Iron Maiden, Bruce Dickinson este acum doctor în muzică.

Ieri, 19 iulie 2011, prestigiosul colegiu Queen Mary College din Londra i-a oferit diploma de onoare artistului, potrivit căreia este doctor în muzică.

Dr. Bruce Dickinson (Iron Maiden)

Dickinson urmat colegiul Queen Mary pe care l-a absolvit în 1979, unde și-a luat doctoratul în istorie.

În cadrul decernării diplomei de onoare, artistul a ținut un scurt discurs în cadrul căruia a recunoscut că jumătate din timpul pe care l-a petrecut la colegiul a fost dedicat repetițiilor cu trupa alături de care cânta în acea perioadă.

 

Albume noi

Bruce Dickinson a lansat albumul "The Mandrake Project"

Cel mai bun Mărţişor pentru rockeri este albumul proaspăt lansat de Bruce Dickinson, "The Mandrake Project". Primul album solo al solistului Iron Maiden din ultimii 19 ani este aici şi este un album concept cu o poveste complexă.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Ultimul album solo lansat de Bruce Dickinson a fost "Tyranny of Souls" din 2005, deci au trecut aproape 20 de ani de la un disc al artistului. Travaliul său a fost totuşi neîntrerupt alături de Iron Maiden. Ei bine inspiraţia din spatele lui "The Mandrake Project" se trage din albumul Maiden "The Book of Souls", din 2015, care a generat jocuri video şi chiar cărţi asociate.

Două track-uri de pe acel album fuseseră iniţial concepute pentru un album solo nou al lui Dickinson. Aşa s-a născut "The Mandrake Project". Acesta este al şaptelea album solo al lui Dickinson şi a fost descris ca "o călătorie foarte foarte personală" şi un material co-realizat cu Roy Z şi foarte bine planificat.

Primul single de pe LP a fost lansat la final de an 2023, "Afterglow of Ragnarok", care aminteşte de chitara sacadată a lui "The Chemical Wedding", iar Roy Z face senzaţie la chitară. Dacă ascultaţi cu atenţie noua piesă "Eternity Has Failed", vă veţi da seama că este o ediţie regândită a track-ului "If Eternity Should Fail" de la Maiden. E un pic mai lentă, dar tot heavy şi plusează cu un intro de... flaut.

Un alt single de pe album, care a fost deja foarte bine primit de public este "Rain On the Graves", cu un videoclip cu o poveste complexă, întunecată şi cu ceva de Dorian Gray.

Iată tracklist-ul lui "The Mandrake Project":

1. Afterglow Of Ragnarok (5:45)
2. Many Doors To Hell (4:48)
3. Rain On The Graves (5:05)
4. Resurrection Men (6:24)
5. Fingers In The Wounds (3:39)
6. Eternity Has Failed (6:59)
7. Mistress Of Mercy (5:08)
8. Face În The Mirror (4:08)
9. Shadow Of The Gods (7:02)
10. Sonata (Immortal Beloved) (9:51)

Solistul Iron Maiden are 66 de ani, a supravieţuit cancerului la gât şi este pilot de avion şi profesor universitar. Este o forţă a heavy metal-ului şi o legendă vie. Bruce Dickinson aduce show-ul "The Mandrake Project" la Arenele Romane pe 3 iunie 2023.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Bruce Dickinson va concerta la Arenele Romane în 2024, parte a turneului "The Mandrake Project"

Bruce Dickinson va concerta la Arenele Romane pe 3 iunie 2024. Evenimentul face parte din turneul de promovare a albumului "The Mandrake Project", primul material solo al artistului în aproape 20 de ani, programat pentru lansare la începutul anului viitor. Mai multe detalii și info bilete în articol.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Cunoscut în întreaga lume ca unul dintre cei mai importanți și distincți vocaliști de heavy metal din toate timpurile, mai ales în ipostaza de frontman pentru trupa Iron Maiden, Bruce Dickinson va lansa un nou album solo în primele luni ale anului 2024, sub egida BMG Records. Intitulat "The Mandrake Project", materialul îi aduce din nou împreună pe Bruce Dickinson și producătorul Roy Z. Este cel de-al  șaptelea album solo al lui Dickinson și primul lansat în aproape 20 de ani de la "Tyranny Of Souls", din 2005.

Turneul de promovare va demara în luna aprilie a anului următor, cu primele date confirmate în Mexic și Brazilia, urmat de date în America și Europa, iar pe 3 iunie va ajunge și în România, la Arenele Romane din București.

"Acest album a fost o călătorie foarte personală pentru mine și sunt extrem de mândru de el. Împreună cu Roy Z am planificat, compus și înregistrat acest album de ani de zile și sunt foarte entuziasmat că oamenii îl vor putea asculta în sfârșit. Sunt și mai entuziasmat la perspectiva că vom pleca într-un turneu mondial cu această formație extraordinară pe care am creat-o pentru a da viață albumului. Planul nostru este să susținem cât mai multe concerte în cât mai multe locuri posibile, pentru cât mai mulți oameni!", a declarat Bruce Dickinson.

Primul single extras de pe noul album va fi "Afterglow of Ragnarok", o piesă dramatică, precum și o introducere în muzica albumului și în povestea captivantă care stă la baza "The Mandrake Project". "Afterglow of Ragnarok" va fi lansat pe 1 decembrie pe vinil de colecție de 7", ce va conține și o revistă de benzi desenate de opt pagini. Vinilul va include și versiunea originală demo solo a lui Dickinson a piesei "If Eternity Should Fail", care a apărut pentru prima dată pe albumul Iron Maiden "The Book Of Souls", în 2015.

Bruce Dickinson este cel mai bine cunoscut publicului ca solist al trupei britanice Iron Maiden, alături de care a început să cânte în 1981 și care a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. De asemenea, el s-a remarcat la nivel mondial ca autor, pilot, prezentator, producător de bere, om de afaceri, sportiv, scenarist și artist solo.

Primul său album solo, "Tattooed Millionaire", a fost lansat în mai 1990, iar următorul album, "Balls To Picasso", a apărut patru ani mai târziu (1994). Pe acest al doilea album, Dickinson a început să colaboreze cu chitaristul Roy Z și, cu excepția unui singur material, au colaborat pe toate albumele solo ce au urmat - "Accident Of Birth" (1997), "The Chemical Wedding" (1998) și "Tyranny Of Souls" (2005). Înainte de lansarea celui de-al treilea album solo al lui Dickinson, "Skunkworks" (1996), artistul a susținut un concert în Bosnia ocupată și devastată de război. Coloana sonoră a documentarului apărut ulterior și premiat în 2018 - "Scream For Me Sarajevo” - a fost lansată ca album.

Pe lângă turneele și înregistrările continue cu Iron Maiden, Bruce Dickinson a găsit timp să-și lanseze autobiografia în 2017 - "What Does this Button do" - care a ajuns pe lista celor mai bine vândute cărți Sunday Times. Întotdeauna a existat dorința de a crea un alt proiect muzical solo, iar în 2021, Dickinson a avut în sfârșit ocazia să se concentreze asupra acestuia. S-a întors din nou la Roy Z pentru a lucra împreună la câteva idei neterminate, care au devenit rapid al șaptelea său album de studio, "The Mandrake Project", programat pentru lansare în primele luni ale anului 2024.

Bilete concert Bruce Dickinson la Arenele Romane

Biletele pentru concertul Bruce Dickinson de pe 3 iunie, de la Arenele Romane, pot fi achiziționate online începând cu 10 noiembrie, la ora 12:00, precum și în presale, începând cu 8 noiembrie, ora 12:00. Pentru mai multe detalii despre tichete și modalitatea de achiziționare accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Albume noi

Bruce Dickinson va lansa un album solo în 2024, "The Mandrake Project"

Bruce Dickinson, unul dintre oamenii polivalenţi ai metalului pregăteşte un album solo nou, pe care îl va lansa la început de an 2024. Se numeşte "The Mandrake Project" şi conform solistului Iron Maiden implică "mai mult decât muzică".

Publicat

pe

Coperta album Bruce Dickinson The Mandrake Project
Coperta album Bruce Dickinson The Mandrake Project │ FOTO: Bruce Dickinson

Albumul "The Mandrake Project" se va lansa la început de an 2024 prin casa de discuri BMG. Bruce Dickinson va colabora cu producătorul Roy "Z" Ramirez, alături de care a mai lucrat şi la alte proiecte. Acest LP va fi al şaptelea material solo pentru Dickson, dar abia primul de la "Tyranny of Souls" în ultimii 18 ani.

Bruce a spus următoarele despre proiect:

Toată lumea de pe planetă se întreabă "O Doamne, ce e acest lucru solo şi despre ce va fi când apare în sfârşit?". Ei bine, se întâmplă în sfârşit. Se numeşte "The Mandrake Project" şi bineînţeles este muzică. Dar e mult, mult mai mult. Mai mult decât atât nu voi dezvălui deocamdată deoarece va deveni destul de evident pe măsură ce voi dezvălui straturile "cepei" pentru voi toţi.

Dar da, "The Mandrake Project", ei bine lucrăm la el din 2014 când nu se numea astfel. A avut timp să crească şi să se maturizeze. Oh Doamne şi cum a făcut-o. Cred că veţi fi foarte, foarte încântaţi. Şi sper să iubiţi tot ce am creat pentru voi.

LP-ul era anunţat de fapt din septembrie 2023 şi atunci Dickinson a spus că discul a fost o călătorie foarte personală pentru el. Roy Z a planificat, scris şi înregistrat materialul ani întregi. Primele concerte live cu materiale noi vor avea loc în Mexic şi Brazilia în aprilie şi mai 2024, cu alte planuri de turneu dezvăluite pe parcurs.

Ştiam din 2017 că Bruce Dickinson a promis că un viitor LP va include o versiune regândită de "If Eternity Should Fail", track-ul de deschidere de pe albumul Iron Maiden din 2015, "The Book of Souls". Posibil să avem şi un LP concept inspirat din acea piesă sau o poveste derivată din ea. Dickinson a debutat cu Iron Maiden pe albumul "Number of the Beast" în 1982. A părăsit formaţia în 1993 pentru a îşi urma cariera solo şi a fost înlocuit de Blaze Bayley, care fusese solist al trupei Wolfsbane.

Dickinson avea să revină în 1999 alături de chitaristul Adrian Smith.

Citește în continuare

Trending