Paramount Pictures se află în negocieri pentru o reinterpretare cinematografică a operei "A Christmas Carol" de Charles Dickens. Johnny Depp va avea rolul principal, în distribuție alăturându-se și actrița Andrea Riseborough. Filmul va fi regizat de Ti West, cunoscut pentru trilogia "X", "Pearl" și "MaXXXine". Echipa este completată de Nathaniel Halpern (scenarist) și Emma Watts (producătoare).
Intitulată "Ebenezer: A Christmas Carol", pelicula ar urma să apară în cinematografe pe 13 noiembrie 2026. Este descrisă ca fiind o poveste palpitantă cu fantome, ce are în prim-plan călătoria supranaturală a unui om de a-și înfrunta trecutul, prezentul și viitorul și de a lupta pentru o a doua șansă.
Ebenezer Scrooge pare să fie un personaj potrivit pentru portofoliul lui Johnny Depp, el interpretând în trecut roluri care mai de care mai fascinante, de la Edward Scissorhands și Ichabod Crane din "Legenda Călărețului fără Cap", la căpitanul Jack Sparrow din "Pirații din Caraibe", Pălărierul Nebun din "Alice în țara minunilor" sau Willy Wonka din "Charlie și fabrica de ciocolată".
Mai mult, "Ebenezer: A Christmas Carol" marchează unul dintre cele mai importante roluri ale lui Depp din ultima vreme, după câștigarea procesului de defăimare intentat de Amber Heard. Atunci, industria nu a fost foarte prietenoasă cu el, fiind concediat din franciza "Animale Fantastice" și din "Pirații din Caraibe". Cu toate acestea, el și-a făcut simțită prezența în filmul istoric "Jeanne du Barry", și-a adus contribuția la romanul grafic "Hyde", realizat în colaborare cu Ridley Scott, iar de curând a încheiat producția pentru "Day Drinker", în care joacă alături de Penélope Cruz.
"A Christmas Carol" va beneficia de două adaptări cinematografice
Clasica poveste a lui Charles Dickens a beneficiat de numeroase reinterpretări de-a lungul anilor. Acum, pe lângă cea cu Johnny Depp, "A Chritmas Carol" va fi regândită de Robert Eggers ("Nosferatu"), cu Willem Dafoe în rolul lui Scrooge.