Ronnie Vannucci a dezvăluit faptul că The Killers se întoarce în studioul de înregistrări săptămâna viitoare.
Bateristul, care este implicat și într-un alt proiect muzical, Big Talk, nu a vrut să dea mai multe detalii despre noul album, dar a precizat că va fi o zi importantă, întrucât după ceva timp vor fi din nou împreună în studio.
Legat de noua sa formație, Big Talk, Vannucci a mărturisit că s-a implicat în proiect mai mult din cauza faptului că se plictisea după ce The Killers a încheiat turneul. Albumul de debut al trupei va avea lansarea pe data de 12 iulie.
Brandon Flowers lansează albumul "Thrasher"; Urmărește trailer-ul
Brandon Flowers se întoarce la rădăcinile muzicii cu care a crescut odată cu noul album "Thrasher". Inspirat de stilul country-western, solistul The Killers face loc în discografia sa și pentru altfel de piese, care sapă adânc în amintirile sale alături de tatăl lui.
Brandon Flowers în trailer-ul albumului "Thrasher" │ FOTO: Captură YouTube
"Thrasher" își are rădăcinile în copilăria lui Brandon Flowers, când locuia în Nephi, Utah. Asta se întâmpla, desigur, înainte de a deveni solistul The Killers, una dintre cele mai iconice trupe americane de rock.
În comunicatul de presă care anunță lansarea albumului, Brandon dezvăluie că s-a inspirat din muzica pe care a ascultat-o crescând împreună cu tatăl său, inclusiv din cântăreții clasici de country, precum Johnny Cash și Waylon Jennings.
"Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am găsit drumul înapoi spre muzica tatălui meu - Country-Western (cum îi spunea el) - și am descoperit că poveștile pe care le port se simt cel mai bine acasă, în pielea acestei frumoase tradiții americane", a spus Flowers într-o declarație.
În trailerul oficial al albumului, Flowers este văzut conducând mașina și revenind în locurile care îl conectează la rădăcinile sale din Utah. În videoclip, acesta explică motivul lansării LP-ului "Thrasher", spunând că nu se ferește de genul care l-a făcut faimos, ci doar experimentează cu altele.
"Nu fug de rock and roll. Nu vreau să înlocuiesc piesele mele vechi. Pur și simplu am găsit loc pentru mai multe", spune Brandon în videoclip.
VIDEO Trailer: Brandon Flowers - "Thrasher"
Noul album a fost înregistrat în Nashville, la istoricul RCA Studio. "Thrasher" dezvăluie afinitatea lui Brandon Flowers pentru country și Americana, influențe ce au fost modest integrate în creațiile sale muzicale de-a lungul carierei. Producătorii albumului sunt Shawn Everett și Jonathan Rado, cu care artistul colaborează de multă vreme. Materialul include și contribuții de la David Rawlings, Bruce Bouton și Charlie McCoy.
"Thrasher" va fi lansat oficial pe 21 august. Până atunci poate fi pre-comandat de pe site-ul oficial al artistului.