Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cu câteva ore înainte de concertul Roxette, un posibil setlist

Publicat

pe

Roxette- Way Out
Roxette- Way Out

 

Roxette a ajuns pe Aeroportul "Henri Coandă"  în jurul orei 11.40, venind de la Sofia, unde a cântat duminică seara, informează Mediafax. Trupa are un program dinamic, miercuri urmând să concerteze la Budapesta. Concertul de la București va începe la ora 20.15 pe Zone Arena, unde deja s-au făcut probele de sunet.

Marie, solista formației suedeze, își sărbătorește astăzi ziua de naștere.

Accesul în arenă se va face de la ora 17.00, Magnolia urmând să concerteze după ora 18.00. Înaintea trupei Roxette va cânta VH2. Spectacolul se va termina la ora 22:00.

Posibil setlist Roxette

Lista melodiilor ce vor fi incluse diseară în recitalul Roxette nu poate diferi prea mult de setlistul de ieri de la Sofia. A inclus  22 de melodii, între care 2 bis-uri. Este detaliat mai jos:

  1. Dressed for Success
  2. Sleeping in My Car
  3. The Big L.
  4. Wish I Could Fly
  5. Only When I Dream
  6. She's Got Nothing On (But the Radio)
  7. Perfect Day
  8. Things Will Never Be The Same
  9. It Must Have Been Love
  10. Opportunity Nox
  11. 7Twenty7
  12. Fading Like a Flower
  13. Silver Blue
  14. How Do You Do!
  15. Dangerous
  16. Hubava si Moya Goro (instrumental)
  17. Joyride

BIS:

  1. Watercolours in the Rain
  2. Spending My Time
  3. The Look / Hey Jude (chorus)

BIS 2:

  1. Listen to Your Heart
  2. Church of Your Heart

50% șanse de ploaie în timpul recitalului Roxette

După Shakira, Roxette poate fi un nou concert în ploaie, dacă am privi pesimiști prognoza meteo weather.com pe următoarele ore. Să sperăm că The Rain va rămâne doar o melodie tristă, pe care Roxette nu o va include și în setlistul din această seară.

prognoza meteo - concert roxette

Sursa: weather.com

Harta de acces la concertul Roxette

Accesul se va face din Bd. Barbu Văcărescu, pe cele două intrări în funcție de zona de acces dată de bilet. Este interzis accesul cu: sticle, cutii de băutură, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanțuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, dacă plouă, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-și aducă pelerine de ploaie.

Este recomandată utilizarea mijloacelor de transport în comun, publicul având la dispoziție următoarele variante: metrou – Magistrala 2, Stația Aurel Vlaicu, tramvaiul 5 sau linia de RATB 110.

Concert Roxette- Schita acces

Sursa setlist Roxette Sofia 2011: setlist.fm

Comentează

Trending